De-alde “Să trăiţi, şefu!”

“X” a ajuns director de serviciu deconcentrat. “Y” a ajuns mare într-un minister. “Z” a prins o funcţie babană într-o agenţie. Iar altul are un cuvânt greu de spus în nu ştiu ce direcţie… oricum, funcţii călduţe, cu venituri onorabile. “Cum Dumnezeu reuşesc?!”, se întreabă cunoscuţii, căci nu-i recomandă nimic. Nici CV-ul, nici inteligenţa, nici competenţele. Uneori nici cazierul. Şi totuşi, ajung.

Pentru că, de 20 ani, în România, pentru a ajunge “mare” undeva, important e să te “recomande” PARTIDUL. Iar “malaxorul de partid” frământă, frământă şi de 20 de ani tot scoate la suprafaţă doar “cocoloaşele”. De aia ne-am trezit… cititi mai departe in “Obiectiv – Vocea Brailei”.

Va recomand sa cititi si: Prefectul îşi vinde serviciile PSD-ului

A fi sau a nu fi

Suntem nefericiţi. Suntem cel mai nefericit popor de pe planetă. Acesta este rezultatul unui sondaj internaţional, realizat în 58 de ţări din lumea întreagă, denumit “Barometrul global al fericirii”, în care România se situează pe ultimul loc. Întrebarea a fost simplă şi clară: “Sunteţi fericit?”, iar peste 70% dintre românii intervievaţi au răspuns că nu, ori s-au abţinut să răspundă. Dacă eu aş fi fost întrebată şi obligată să răspund tranşant, da sau nu, fără comentarii, fără explicaţii, fără loc de departajări sau interpretări asupra noţiunii de fericire, sincer, cred că aş fi răspuns tot nu. Cititi mai departe in “Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Crăciunul sufletului meu

Iubesc Crăciunul. Dintotdeauna l-am iubit. Necondiţionat. Îl iubesc acum, om în toată firea, la fel de mult cum îl iubeam şi când eram de-o şchioapă. Iar Crăciunul, de fiecare dată, m-a răsplătit pe măsura iubirii mele.

Am avut şi ani mai răi, şi ani mai buni, ani cu împliniri, ani cu deziluzii, ani mănoşi, ani mai sărăcăcioşi, dar, de fiecare dată, de Crăciun m-am rupt de tot şi de toate şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să trăiesc magia. Şi am reuşit chiar şi atunci când în viaţa mea lucrurile nu stăteau chiar “pe roze”. Am reuşit pentru că, înainte de orice, pentru mine Crăciunul înseamnă amintiri. Multe amintiri. Cititi mai departe in “Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf!

Aproape jumătate din laptele de pe piaţă este contrafăcut, iar 80% nu respectă normele legale privind conţinutul, etichetarea, transportul şi depozitarea. Informaţia a fost făcută publică zilele trecute de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi este rezultatul unei serii de analize de laborator, pe mostre prelevate din întreaga ţară, analize comandate de Autoritate. Conform rezultatelor, jumătate din laptele supus testelor a fost găsit neconform şi, culmea, de această dată nu e vorba doar de E-uri, ci pur şi simplu de nesimţire şi inconştienţă crasă. Pentru că în ceea ce noi consumăm ca fiind “lapte”, specialiştii au găsit sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină şi, evident, apă şi lapte praf. Cu alte cuvinte, cumpărăm cu bani grei (laptele se apropie tot mai mult de 5 lei/litru) şi ne hrănim copiii cu “otravă”.  Cititi mai departe in “Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Pentru 6 milioane, eu nu mă dau dimineaţa jos din pat!

Îi vedea în fiecare dimineaţă. Puţin după ora 8.00, îşi făceau apariţia printre standuri şi tarabe. Un băieţel de 9 – 10 ani şi o fetiţă de vreo 7. Neîngrijiţi, slăbuţi, cu ochii cârpiţi încă de somn. De milă, vânzătorii le dădeau ce aveau la îndemână, un fruct, un covrig, o pâine, o bucată de salam, o felie de brânză. În jumătate de oră încărcau o sacoşă şi dispăreau. Până a doua zi, când povestea se repeta. Într-o dimineaţă rece de toamnă, însă, când i-a văzut tremurând în nişte bluziţe subţiri şi cu picioarele în nişte şlapi rupţi, fără şosete, nu a mai rezistat. Avea acasă doi copii, cam de aceeaşi vârstă, cum să rămână indiferent?  Cititi mai departe in “Obiectiv – Vocea Brailei”.

Cum ne-a crescut Dumnezeu PIB-ul

Economia românească a crescut în perioada iulie-septembrie cu 4,4%, cel mai ridicat avans trimestrial din ultimii trei ani. Cine credeţi că ne-a scos din rahat, pardon, colaps? Ei bine, spun analiştii, principalul “vinovat” este agricultura, care a adus PIB -ului un plus de peste două procente.
Nu vă bucuraţi, însă, plusul acesta nici pe departe nu reprezintă un prim pas spre normalitate, spre ieşirea din criză. E doar o picătură de speranţă într-un ocean de incertitudini şi frământări. Şi nu mă refer aici neapărat la contextul economico – financiar european sau mondial, ci la faptul că această creştere economică înregistrată acum e doar o întâmplare. Ea nu are o bază sănătoasă, stabilă, previzibilă şi musai repetabilă. Ci, mai degrabă, e rezultatul unui noroc cu carul, venit de sus, din cer.  Cititi mai departe in “Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Omul bun şi statul strâmb

Om bun. Ce mai reprezintă pentru societatea de astăzi conceptul “să fii bun”? Bun creştin, bun coleg, bun cetăţean, bun român. Om bun. Câţi dintre noi mai reuşim astăzi să fim buni! Buni în sensul acela atotcuprinzător al cuvântului, adică sinceri, corecţi, cu bun simţ, cinstiţi, curajoşi. Mai putem fi noi astfel, astăzi, în această societate care parcă are un singur scop: să “ucidă” omul bun din tine? În această societate anapoda, câţi dintre noi ne mai permitem “luxul” de a fi buni?

Cititi mai departe in “Obiectiv – Vocea Brailei”.

Nu trage, domn’ ministru!

Şi nu mă mai ameninţa. Că-s eu, fraierul ăla de contribuabil, care, deşi munceşte pe rupte zi de zi, trebuie să facă împrumut la CAR ca să-şi repare două, trei măsele. Da, ăla care, deşi plăteşte fără să crâcnească contribuţiile la sănătate, stă 5 ore la coadă pentru un amărât de ecograf şi e nevoit să dea şpagă doar ca să îl consulte un doctor. Adică eu, ăla care, deşi e cu plata impozitelor la zi, n-are încotro şi-şi trimite copilul la şcoală, să stea 5 ore în frig, că deh, şcoala are prea multe datorii şi nu-şi permite să dea drumul la căldură mai devreme de 1 noiembrie. Şi că tot veni vorba de încălzire, exact domnu’ Laszlo, sunt eu, nesimţitu’ ăla de contribuabil care a îndrăznit să se îndatoreze prin bănci să-şi pună centrală de apartament. Acum, nu ştiu de ce v-aţi supărat aşa de rău pe mine pentru cutezanţa asta, că, zău, dac-am făcut-o cu rea-credinţă!  Citeste mai departe in “Obiectiv – Vocea Brailei”.

Am mai rămas 67

Trebuie să reparăm acoperişul. De câteva săptămâni doar despre asta se vorbeşte în bloc. Eu una, când am auzit, am intrat în panică. Ştiu ce cheltuială presupune o asemenea lucrare – ar fi a treia în cei 8 ani de când locuiesc aici. Şi la fel de bine ştiu că, de data aceasta, efortul va fi enorm. Am încercat să vorbesc la administraţie. Am încercat să le spun că e criză, că veniturile au scăzut dramatic, că fiecare încearcă acum doar să supravieţuiască. Că această reparaţie, nechibzuită din vreme, va da peste cap bugetele multor familii. Am încercat să le sugerez că ar fi bine să amânăm pentru anul viitor şi să încercăm din vreme să strângem banii, puţin câte puţin. Am încercat să îi avertizez că o asemenea intervenţie, odată începută trebuie imediat achitată, că acest efort la început de toamnă, neplanificat, s-ar putea răsfrânge periculos asupra datoriilor la întreţinere şi că, în miez de iarnă, ne-am putea trezi fără căldură şi apă. Au rămas neclintiţi.

Lectii din viata

Omul rezonabil se adapteaza mediului. Cel care nu se multumeste cu ce i se da insista in a adapta lumea propriei persoane.
De aceea progresul depinde de oamenii care nu se multumesc cu ce au. (Autor: George Bernard Shaw)