Când confuzia trage linie între viaţă şi moarte

De sâmbătă încoace, Brăila este din nou în centrul atenţiei publice. Scene parcă rupte dintr-un film de la Hollywood ne aruncă din nou pe primele pagini ale ziarelor din întrega ţară şi în topul ştirilor televiziunilor centrale.

Sâmbătă, la Brăila, poliţiştii au împuşcat un tânăr, care după câteva ore a murit. A fost împuşcat pe una dintre cele mai circulate artere ale municipiului, la o oră de vârf. Cine e, de fapt, băiatul? Poliţiştii spun că e interlop. Familia, cunoscuţii, prietenii spun categoric: nu. Au procedat corect poliţiştii? Unii zic că da. Alţii însă sunt categorici: nu. Părerile sunt împărţite, pentru ambele întrebări fiind foarte importantă partea baricadei de care se află respondentul.

Eu am să încerc însă, să mă detaşez. Bine, atât cât te poţi detaşa atunci când e vorba de viaţă şi moarte. Moartea unui tânăr şi viitorul altuia, poliţistul care a tras glontele ucigaş – pentru că, să fie clar, şi cariera lui este acum într-un mare impas. Şi am să încep prin a recunoaşte că, din punctul meu de vedere, ce s-a întâmplat sâmbătă, la Brăila, e doar începutul. Începutul adevăratei tragedii.

citeste mai departe…

Publicitate

S-a deschis „Banca de alimente” de la Brăila

Programul „Banca de alimente”, organizat de Societatea Naţională de Cruce Roşie, a demarat luni în Brăila, la hypermarketul Carrefour. Primul donator a fost prefectul judeţului, Loredana Alexandru, care a cumpărat produse alimentare de bază, pentru a veni în sprijinul persoanelor nevoiaşe. „Consider că este de bun augur proiectul «Banca de alimente» iniţiat de Crucea Roşie Română având în vedere situaţia actuală, criza economică în care ne aflăm. Cu acest prilej, oricare persoană poate să ofere un ajutor semenilor noştri care se află în dificultate. Şi aici trebuie să avem în vedere şomerii, pensionarii, persoanele şi familiile beneficiari de venit minim garantat”, a declarat Loredana Alexandru.

citeste mai departe…

Adusi de barza – amintiri dinainte de ’89

Aseara am primit acest articol pe mail. Chiar nu stiu cine
este autorul, insa cele scrise m-au impresionat prea mult ca sa le pastrez doar pentru mine.

ADUSI DE BARZA.
N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi
ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra
cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele,
printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa.
Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de
carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care
ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui
de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de
baloane de guma „Tipi-Tip”. Citeam pe ascuns „Elevul Dima dintr-a
saptea” si „Boccaccio”, iar la vedere „Ciresarii” si Jules Verne. Noi
nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. „Mama lu’
Cutaaaare… Il lasati pe Cutare afara?”

Episcopia „Dunarii de Jos”, rodicata la rang de Arhiepiscopie

Astazi, la Catedrala episcopală din Galati, in prezenta Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are loc Solemnitatea ridicării în rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Dunării de Jos şi a acordării rangului de arhiepiscop PS Episcop Casian.

Cine sunt eu

Cand cei mai multi dintre voi veti ajunge aici, in orasul acesta de cuvinte, eu voi avea deja o vechime de cateva zile. Mai multe sau mai putine, chiar nu conteaza. Important este ca am ajuns prima aici si ca vreau sa va intimpin cat mai bine posibil. Nu o sa am pretentii de gazda! Va promit. Pot sa fiu chiar si fata care face cafeaua. Vreau insa ca dupa ce imi termin treaba sa ne asezam impreuna la masa, fiecare cu cafeaua si tigara lui (ups! am uitat sa va spun: sunt fumatoare) si sa ne sfatuim ca niste vechi prietenei.
Bun. Cafeaua este fierbinte, deci sa incepem. Eu prima.

Cine sunt eu?

Eu sunt Cati. Sunt nascuta in zodia taur, deci, ati ghicit, sunt extrem de incapatanata, o trasatura de caracter ce poate fi usor incadrata la categoria defecte. Insa, cred eu, dupa atitia ani am reusit sa „contolez” destul de bine incapatanarea asta si sa o folosesc, de cele mai multe ori, ca pe un atu. Ei, bineinteles ca mai am si scapari, dar, la urma urmei, le consider normale, permise. Sincer, nu m-as regasi intr-o viata linistita, terna, „dreapta ca o linie”.
Iubesc verdele. Si asta s-ar parea ca tot de la „taur” mi se trage. Tot ce inseamna verde. Dar mai presus de orice iubesc iarba proaspata si plina de roua. Mi se pare cel mai frumos dar pe care ni l-a facut Dumnezeu.   
Cine sunt eu? Sunt mama, sunt sotie, sunt sora. Din pacate prea putin timp dintr-o zi. Pentru ca de cele mai multe ori sunt jurnalist. Si spun asta simplu. Nici cu mandrie, nici cu tristete. Acum mi se pare atat de firesc, de natural ceea ce fac incat de cele mai multe ori ma gandesc ca asa mi-a fost sortit. Nu m-am visat nicodata facand asta, visul meu era sa ajung cercetator, sa descopar niste chestii, n-am stiut niciodata exact ce, cu ajutorul carora sa fac mai usoara viata oamenilor. Dar, daca stau bine sa ma gandesc, poate exact asta si fac acum. Sau cel putin asta incerc.

Mai mult decat simple cuvinte

In urma editorialului „Oras cu parfum de slugarnicie”, am primit din partea organizatiei de mediu „Green” un mesaj prin care presedintele organizatiei, Dan Paun, a dorit sa faca precizari.
Iata mesajul lui: „Adresa noastra de email este: asociatiagreen@yahoo.com.  Acolo puteti cere tabele pe care sa strangeti semnaturi. Avem deja PESTE 2.500 de semnaturi, si continua sa vina NATURAL, fara ca noi sa cerem. Deja populatia Brailei da semne ca s-a saturat. La documentul depus de noi la dezbaterea publica am primit un raspuns ambiguu de la ARPM Galati; asteptam si raspunsurile de la Apele Romane, si de la Ministerul Mediului, ca sa le atasam cand vom trimite cererea la Comisia Europeana”.

Noi, redactorii „Obiectiv”, am transmis o solicitare pe aceasta adresa de mail, am primit un model de tabel si am reusit, numai in aceasta dimineata, sa strangem circa 50 de semnaturi. Dar vom continua. Acelasi lucru poate sa faca oricare dintre voi.

Oraş cu parfum de slugărnicie

Acum câteva nopţi m-am trezit brusc, cred că era 3.00 – 4.00 dimineaţa, cu senzaţia că n-am aer. M-am dus repede la fereastră, am deschis-o larg. Când colo, m-a pălit din plin un miros înţepător de la Complexul de Porci. M-a copleşit o senzaţie de neputinţă, de disperare. Sincer, nu ştiu dacă acum a mirosit mai rău ca altădată, poate că nu. Dar m-am enervat la culme pentru că exact cu câteva ore în urmă citisem adresa prin care Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi îi cerea „Complexului de Porci” să ia o serie de măsuri, ca urmare a dezbaterii publice organizate la Casa Tineretului, o mângâiere blândă pe creştet, prin care i se cerea lui Gheorghe Caruz, aproape slugarnic, să rezolve cumva, cândva, „problema deversărilor de ape uzate în Dunăre, şi implicit a mirosului degajat din cauza epurării improprii a dejecţiilor de porc”. Şi atât. Fără sancţiuni, fără măsuri clare, fără termene precise. Frustrant de-a dreptul! De aceea, în acele momente, nu senzaţia de sufocare, nu sila, nu greaţa induse de mirosul de bălegar m-au panicat, ci faptul că am realizat cât de neînsemnată, de neimportantă sunt pentru autorităţile locale. Şi ca mine alţi circa 220.000 de locuitori ai acestui oraş, împuţit sistematic de un om de afaceri. Şi, mai mult, am realizat că el, omul de afaceri, face toate aceste lucruri pentru că pur şi simplu i se permite. Domnului Caruz i se permite să ne împroaşte cu bălegar, la propriu şi la figurat. Ne împute pe noi, împute solul, împute Dunărea. Iar instituţiile abilitate a lua măsuri se joacă de-a controlul. Tac mâlc şi înghit gogoşile turnate de Caruz, cu numărul mare de oameni care şi-ar pierde locurile de muncă (de parcă respectarea legii = închiderea afacerii), cu problemele financiare cu care se confruntă, cu rezultatele testelor de calitate (pe care şi le face singur) ce se încadrează în parametrii normali, cu lipsa de înţelegere a cetăţenilor care nu vor să priceapă şi pace că nu pute de la el, ci de la canalizări şi de la animalele din gospodăriile populaţiei. Tac şi înghit din incompetenţă, din slugărnicie, din nepăsare. Vin şi ne flutură prin faţa ochilor tot felul de programe de investiţii pe mediu, eşalonate până în nu ştiu ce an, peste care, vezi-Doamne, nu pot trece.

Citeşte mai departe