Ne dati ori nu ne dati – Happy Halloween!

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deşi în unele ţări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental — catolic şi protestant, deoarece în aceste culte creştine, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Publicitate

Condamnati la viata

Copii tinuti in lanturi, copii adusi la spital in coma alcoolica, copii batuti cu bestialitate, abandonati, infometati, animalizati, chiar ucisi de proprii parinti. Ii vad si eu, ii vedeti si voi, seara de seara la stiri, zi de zi in ziare. Toti am deplins micutii, iar cei mai milosi chiar am incercat cu un banut sa le oferim o raza de speranta. Cel mai des insa, ne-am multumit sa aruncam cu pietre in parintii denaturati, fara sa gindim mai departe, in profunzimea tragediei.

Discriminare liberala

Senatul a aprobat, pe 27 octombrie, o propunere legislativa a PNL care prevede ca alocatiile pentru copii sa fie diferentiate în functie de venitul lunar al familiei din care minorii fac parte, minimul fiind de 30 lei si maximul de 150 lei. Propunerea a primit 77 de voturi pentru, unul împotriva si o abtinere, iar Senatul este prima camera sesizata, Camera Deputatilor fiind decizionala.
Astfel, propunerea a sapte parlamentari PNL prevede ca alocatiile de stat sa fie calculate în functie de veniturile familiilor, prin aplicarea unui procent diferit asupra salariului de baza minim brut (în valoare de 600 de lei). Alocatia de stat va avea valorile de 30, 60, 90, 120 si 150 lei, fata de 40 lei cât este în prezent.

Aş vrea să pot să-mbătrânesc frumos

Îi văd în fiecare dimineată. Impropriu zis dimineaţă, pentru că atunci când ei îşi fac apariţia în bucătărie se apropie deja de ora 9.00. Intră amândoi în acelaşi timp, îmbrăcaţi foarte gros, cu halate grele din monton, cu fesuri. Deschid aragazul şi se pun la taclale. Seara când ajung acasă, ei tot în bucătărie sunt, tot cu aragazul aprins, tot la taclale. Nu vă gândiţi că sunt o iscoditoare, că n-am altă treabă mai bună de făcut decât să trag cu ochiul la vecini, nici vorbă. Doar că e inevitabil să nu-i văd ori de câte ori mă apropii de fereastra mea din bucătărie. Şi, apoi, recunosc, câteodată chiar îmi place să zăbovesc cu privirea pentru că pur şi simplu mă relaxează liniştea din bucătăria lor în comparaţie cu agitaţia din casa mea.

Cireste mai departe

Doamne, fa-ma prost!

Este o poezie cu autor necunoscut, pe versurile careia Victor Socaciu a compus o melodie.  Eu am primit-o aseara pe mail, mi-a placut la nebunie. La sfarsit gasiti si o adresa unde puteti asculta piesa.

 

De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,
Si actualii dar si fostii,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna. ..PROSTII.

Domnilor, temă pentru acasă!

Inspectorul şcolar general Viorel Botea a făcut public, în urmă cu două zile, faptul că în mai multe şcoli din judeţ va fi demarat un control de amploare, cunoscut în termeni de specialitate drept inspecţii de tip RODIS. Asta înseamnă o verificare riguroasă a tot ceea ce implică procesul de învăţământ, pornind de la calitatea educaţiei în sine şi până la managementul resurselor. E o formă de inspecţie care se practică o dată la patru ani.
Aparent, ca persoană din afara sistemului, acest subiect nu ar avea de ce să îmi suscite interesul, ca părinte însă, am descoperit în declaraţia inspectorului general două aspecte care mi-au reţinut atenţia. Sunt, de fapt, două probleme importante cu care noi, părinţii, dar mai ales copiii noştri, ne confruntăm zi de zi, aspecte care ar trebui, conform metodologiei RODIS, să fie urmărite în mod special pe parcursul activităţii de control: modul în care şcoala sprijină şi încurajează dezvoltarea personală a elevilor şi calitatea activităţilor extracurriculare.

 Citeste mai departe

Sfarsitul de la capatul drumului spre nicaieri

Ca e ger de crapa pietrele, ca sunt peste 35 de grade Celsius, ca e polei, vint puternic sau ploua torential, nu conteaza. De te indrepti dimineata catre serviciu, sau seara catre casa, in tramvaiele brailene nu ai unde sa arunci un ac. Te uiti de jur imprejur, pe scaune sau agatati de bare, zeci de batrini indeplinesc parca un ritual sacru. Discuta aprins, pun tara la cale, sanctioneaza greselile politicienilor, isi pling batrinetile, insira povesti triste, se lauda cu reusitele nepotilor, retraiesc amintiri din razboi sau de cind erau slugi la conacele boieresti. Romane intregi poti scrie numai din frinturile de viata pe care le auzi zi de zi in tramvai. Si, totusi, nu poti sa nu te intrebi: „Oare unde merg? Unde, Dumnezeu, isi tiriie ei zi de zi oasele strimbate de reumatism si bastoanele innegrite de vreme?”.

70 de ani

Ma gandeam in urma cu cateva minute sa postez ceva pe blogg, si, gandeam  eu, sa abordez din nou criza asta politica, ce ne macina nervii. Cand, deodata, mi-am amintit ca in urma cu cateva zile am primit pe mail un extraordinar cuplet al celebrului CONSTANTIN TANASE, scris in 1939.
Daca zilele acestea Tanase s-ar fi plimbat pe strazile Romaniei, si nu ar fi reusit sa surprinda atat de bine momentul! Luati de cititi ce scria Tanase acum fix 70 de ani.

Care pe care. Un razboi marsav al orgoliilor

Am ajuns intr-un impas. Nu stiu daca e cel mai greu moment din ultimii 20 de ani, dar sigur este un moment care va marca profund evolutia noastra ca tara, modul in care suntem perceputi de organismele internationale, in general imaginea noastra de peste hotare. Ba chiar, e un moment important pentru fiecare dintre noi, pentru ca iata, s-a dovedit, orice decizie luata in Palatul Cotroceni, Victoria sau Palatul Parlamentului are repercursiuni imediate in tot ce inseamna bursa, schimb valutar, banci, iar de aici, preturi, rate, taxe, impozite.
Dar pe ei nu-i intereseaza. Criza aceasta care pe noi macina pentru ei nu inseamna, in ciuda declaratiilor, altceva decat un razboi al orgoliilor. Au ajuns in stadiul „care pe care”, un „care” fiind Traian Basescu si PDL iar celalalt „care” proaspata alianta „majoritara” PNL – PSD.

Ploua. Si ei mor de grija noastra

Nu stiu altii cum sunt cand afara ploua, dar pe mine ma deprima
vremea asta. N-am chef de nimic, as zace sub o patura, cu o ceasca
de ceai fierbinte in mana, fara sa gandesc, fara sa privesc, fara sa
spun nimic. Ma deprima cumplit ploaia asta de toamna, ma chinuie
zgomotul acesta al picaturilor mari care lovesc neincetat fereastra.
As citi, dar nici macar de asta nu am pofta, sunt convinsa nu m-as
putea concentra asupra subiectului. De undeva din fundal se aude
televizorul. Ma deprima si asta. Ca niste mori stricate, tot soiul de
invitati isi dau cu parerea. Ma loveste insistent in urechi: Basescu,
Croitoru, Johannis. Glasul spart al lui Geoana care tipa; PDL-ul, al lui
Antonescu care spune autoritar: PNL-ul, ba chiar acum a iesit si
Nastase care o face pe marele analist politic. Bahhhhhhhh!!!
Haos, tara, bani, FMI, pensii, buget, ma doare capul! Nu-i mai suport.
Vreau liniste! Ma intorc maine dimineata la scris, dupa ce imi scot din
minte toate declaratiile acestea nesincere si toate figurile astea care
se inghesuie pe sticla doar pentru a ne demonstra ca le pasa. Eu
stiu ca nu-i asa. Iar afara ploua, ploua, ploua…