Sfarsitul de la capatul drumului spre nicaieri

Ca e ger de crapa pietrele, ca sunt peste 35 de grade Celsius, ca e polei, vint puternic sau ploua torential, nu conteaza. De te indrepti dimineata catre serviciu, sau seara catre casa, in tramvaiele brailene nu ai unde sa arunci un ac. Te uiti de jur imprejur, pe scaune sau agatati de bare, zeci de batrini indeplinesc parca un ritual sacru. Discuta aprins, pun tara la cale, sanctioneaza greselile politicienilor, isi pling batrinetile, insira povesti triste, se lauda cu reusitele nepotilor, retraiesc amintiri din razboi sau de cind erau slugi la conacele boieresti. Romane intregi poti scrie numai din frinturile de viata pe care le auzi zi de zi in tramvai. Si, totusi, nu poti sa nu te intrebi: „Oare unde merg? Unde, Dumnezeu, isi tiriie ei zi de zi oasele strimbate de reumatism si bastoanele innegrite de vreme?”.
Ei, bine, acum vreo doua zile, un batrin mi-a raspuns la aceste intrebari. De vreo doua – trei ori pe luna, batranii merg cu treaba, ba la Casa de Pensii, ba sa plateasca una sau alta dintre facturi, ba la medic, ba pe la farmacii. Dar de cele mai multe ori merg spre nicaieri. Nu asculta sfaturile si ies pe strada, chiar daca e polei sau canicula, pentru ca la virsta lor nu mai au ce proteja. Traiul lor nu mai poate fi numit viata. Au trait cindva si stiu ce inseamna. Acum e
doar o lupta pentru supravietuire. Plimbarea cu tramvaiul, discutiile cu ceilalti batrini, aflati in aceeasi situatie, sint singurele placeri pe care si le permit. E singura modalitate prin care pot fugi de singuratate. Pentru ca, spunea batrinul, la virsta lor, singuratatea ucide mai mult decit lipsa medicamentelor. Singuratatea e mai greu de indurat decit foamea, frigul, chiar decit batrinetea insasi.
S-a ridicat cu greu de pe scaun, si-a infipt cu putere bastonul in podea, si a coborit. Se tira cu greu printre stropii mari, de  parca ar fi carat cu el toti anii si toate problemele de-o viata. Batrinul acesta, ramas orfan in urma primului razboi, ostas in cel de-al doilea, a avut o viata plina. A venit la oras dupa ce comunistii i-au furat toata averea, a lucrat la Canal (Dunare – Marea Neagra) dar si la Casa Poporului. A indurat multe, inclusiv moartea fiicei, in urma unui avort pe vremea lui Ceau[escu, si a sotiei, imediat dupa revolutie. Acum isi mai asteapta doar sfirsitul, considera ca a mincat destul o pensie amara. Iar sfirsitul, sigur, poate fi si la capatul drumului spre nicaieri.

(Editorial, Cati LUPASCU, octombrie 2006)

36 Responses to Sfarsitul de la capatul drumului spre nicaieri

  1. Marian spune:

    A mai ramas ca intr-o zi sa vina executorul si saa-l zvarle in strada; sunt atatea si atatea cazuri – legate fie de restitutia asta in stilul nostru fanariot-le vantin, fie de excrocheriile imobiliare ale unora si altora. Cand citeam despre alienarea omului in capitalism, multora nu ne venea sa credem. Iata, capitalismul romanesc nu numai ca ne alieneaza, dar ne si ticneste. Chiar nu-ti dai seama ca totul se datoreaza in primul rand oamenilor, si d-abia in al doilea rand sistemului/oranduirii sociale. Ei bine, in tarile nordice este capitalism cu o profunda tenta sociala, acolo n-ai sa vezi asa ceva. La noi n-o sa vezi niciodata ceea ce e la nordici, din pacate. Nu vezi, bugetul nu poate sa mai asigure nici macar pensiile alea prapadite, omul ala se topeste in singuratatea sa, atatia oameni se topesc in singuratatile lor, fratii se ucid intre ei pentru un nenorocit de pom crescut pe razor, iar eu ma pot certa cu tine zile in sir ca sa ne aratam reciproc care dintre cele doua entitati politice de la noi atarna mai greu in balanta. Voi, tinerii v-ati hotarat s-o dati pe dreapta; asumati-va consecintele! Personajul tau nu-si poate asuma si imbecilitatea conationalilor sai…

  2. Cati Lupaşcu spune:

    Buna Marian!
    In primul rand vreau sa iti spun ca ma simt onorata de faptul ca ai gasit interesante unele din posturile mele astfel incat sa simti nevoia sa le imbunatatesti cu comentarii. Iti multumesc si pentru ele.
    Eu am mai spus si cu alte ocazii, consider batranii de astazi victime ale sistemului, dar ai si tu dreptate, sunt si victime ale noastre, ale generatiilor de dupa, si in unele cazuri chiar propriile lor victime. Povestea de astazi este intr-adevar una foarte trista, dar este a unui om care in ciuda tuturor greutatilor cu care s-a confruntat de-a lungul vietii, a stiut sa isi pastreze demnitatea. El este intr-adevar o victima a sistemului dar si a propriului destin. Am in lucru acum o alta poveste, tot a unor batrani, insa complet diferiti de acesta. Sunt convinsa, multora nu le va fi plac ce voi scrie, dar si aceasta este tot o realitate a Romaniei postdecembriste si o sa imi asum riscul. Te provoc de acum la un comentariu si pentru aceasta tema.
    In rest, toate bune!

  3. Just Me spune:

    Ca tanar ma declar nevinovat de aceste destine. Sa nu uitam ca batranii au fost principalii votanti. Da, mi se poate replica simplu….daca te duceai tu ca tanar ai fi avut alta viziune iar eu pot replica….din cate?? Un alt rau, un rau mai mic decat toate relele? Tot ca tanar imi asum responsabilitatea nepunerii stampilei dar in naivitatea mea speram ca batranii, inteleptii de azi si disparutii de maine sa poata decide si cu experienta nu numai cu beneficiul unei sacose de ulei si zahar.
    Batranetele sunt grele dar batranetele incununate de saracie sunt ucigatoare si ce au sadit asta au cules. Pacat ca unii dintre ei nu prea au avut sanse de a sadi decat destinele copiilor si nepotilor si pana la urma Domnule Marian si Doamna Cati, Romania nu a fost, nu este si nici nu va fi a noastra, a norodului.
    Interesante situatiile din nord si din tari Occidentale insa cu toata stima intreb: cum poti cere respect unor straini, fie si conducatorii natiunii, atat timp cat tu, un individ intr-o mare de oameni nu-ti respecti macar parintii?
    In concluziune suntem parte a destinelor proprii si prin nestiinta noastra revarsam amar peste destinele celor ce va sa vie.

  4. MBS spune:

    Buna Kati

    Eu voi fi ceva mai cinica in comentariul meu. Ader la cele spuse de Just Me ca, pe vremea cand noi era doar niste mucosi, ei au avut sansa schimbarii. Au avut sansa ca prin optiunea votului si a stampilei sa poata schimba multe in tara asta. Au avut la dispozitie 20 de ani pe care i-au risipit fara nici un fel de discernamant si regrete, in neputinta lor de a se rupe de un regim care (pentru unii, pentru foarte multi dintre ei)le-a furat agoniseala, i-a exilat la Canal, le-a omorat fetele in intentia aberanta de a face din ele gravide de profesie.
    Noi aveam pe atunci scuza tineretii si nepriceperii in viata, dar ei, batranii sau ma rog cei la a doua tinerete, cu apanajul intelepciunii pe care se presupune ca ti-l aduce varsta ce au facut ca sa nu ajunga astazi in situatia in care sunt?
    Posibil sa fiu acuzata de insensibilitate, dar traiul intr-un oras mare iti poate arata toata uratenia oamenilor. In fiecare dimineata ma urc in autobuz si vad peste tot batrani care revendica respect fara ca ei sa dea dovada de un minimum de bun simt sau politete. Nu conteaza ca esti femeie insarcinata sau cu un copil in brate, ei trebuie sa treaca primii si iti fac cunoscut lucrul acesta dand din coate sau lovindu-te cu bastonul. Unde sunt batranii inteleptiti de experienta de-o viata? Intr-una dintre zilele trecute pe o ploaie crancena, dupa ce ne-am urcat cu totii intr-un autobuz a inceput o cotcodaceala mai ceva ca in piata. Doi batrani ajunsesera sa isi care pumni pentru ca unul, mai rapid ocupase un loc pe care il viza cel de-al doilea batran. Spune-mi te rog poate scuza singuratatea si conditia grea un astfel de comportament. Si exemple iti pot da destule! Pretinzand intelegere pentru starea si conditia lor, nu au pic de toleranta si intelepciune astfel ca uneori imi spun ca de unii isi bate joc Dumnezeu la batranete, luandu-le mintile.

  5. Cati Lupaşcu spune:

    Buna MBS
    Da, sunt de acord cu tine, si noi, la randul nostru, putem sa le reprosam ca, daca Romania a ajuns unde a ajuns e si vina lor. Ei l-au voatat pe Iliescu, ei au tacut atunci cand in functii cheie se cocotau tot soiul de neispraviti pe care noi, tinerii, nu aveam de unde ii cunoaste, ei au tacut cand sistematic s-au distrus marile exploatatii agricole si s-au vandut, bucata cu bucata, fabrica dupa fabrica. Ei, si cand spun ei ma refer la generatia celor care au acum cam 60-65 de ani, si care in 1990 aveau cam varsta pe care o avem noi acum. Recunosc insa, cand am scris editorialul nu m-am dus cu gandul atat de departe. Am fost doar impresionata de povestea acelui batran, extrem de sincer, de simplu.
    P.S. NU cred ca e corect sa generalizam insa, asa cum si generatia noastra are uscaturile ei asa si generatia lor a avut uscaturile ei. Mai vorbim.

  6. Just Me spune:

    Cati noi, cei care iti citim si iti comentam scrierile ne ducem cu mintea departe, altfel nu am avea ce sa cautam aici.
    Ma bucur ca am la randul meu oaresce opinii asemanatoare insa de-aici se naste o alta problema si anume ce vom face noi la varsta lor?
    Avem in maini puterea, intelepciunea si unii dintre noi chiar si inteligenta de a evita ca in viitor, copiii nostri sa poata avea aceeasi soarta.
    Ne intrebam adesea ce va face tara pentru noi la varsta batranetilor. Ne revoltam la auzul stirilor privind marirea varstei de pensionare, fara pic de speranta ca vom ajunge acolo si ne lamentam ca vom muri muncind insa noi, noi ce facem pentru tara?
    Si cu mult mai important noi ce facem pentru noi si copiii nostri?
    Ei au motive vis-a-vis de 50 de ani de comunism, dictatura si prostie.
    Noi ce motive vom gasi? Ca nu avem pe cine alege?
    Cu siguranta motivatii vor exista insa putini cei ce constientizeaza faptul ca multi dintre tinerii de azi vor fi batranii de maine.
    Subscriu si as fi interesat Cati daca ai face un articol despre perioada „mamelor pe banda rulanta”, despre copilul cu numarul un milion, despre perioada grea pe care au trait-o femeile cand li se impunea sa creasca natalitatea. E un subiect interesant, controversat si chiar ar fi o lectie buna pentru tinerele de astazi care, in ciuda vremurilor „democratice” pe care le traim tot needucate sunt.
    In rest cu multa stima.

  7. Just Me spune:

    Mea culpa pentru „discordantele” gramaticale, abia am facut ochi si savurez o cafeluta intr-o mare de fum ce scalda valurile de tutun.

  8. Cati Lupaşcu spune:

    Buna Just me!
    Interesanta opinie. Iar in ceea ce priveste perioada „mamelor pe banda rulanta” iti recomand un articol din ziarul „Obiectiv”, in care doua colege ale mele, Rodica Perianu si Alina Mihai, au suprins momente deosebite din acele vremuri.
    Citeste „770. Decretul mortii”. http://www.obiectivbr.ro/component/content/article/26182.html
    Lectura placuta, sunt convinsa ca vei gasi multe raspunsuri.

  9. Just Me spune:

    Ups. Felicit articolul si jurnalistele. In cazul acesta voi incerca sa fac alte propuneri pe viitor fara a risca ca subiectele sa fie deja dezvoltate de echipa de la Obiectiv 🙂
    Inca odata felicitari colegelor.

  10. Cati Lupaşcu spune:

    Buna Just me!
    Interesanta opinie. Iar in ceea ce priveste perioada “mamelor pe banda rulanta” iti recomand un articol din ziarul “Obiectiv”, in care doua colege ale mele, Rodica Perianu si Alina Mihai, au suprins momente deosebite din acele vremuri.
    Citeste “770. Decretul mortii”. http://www.obiectivbr.ro/component/content/article/26182.html
    Lectura placuta, sunt convinsa ca vei gasi multe raspunsuri.

  11. leo79 spune:

    draga cati, observ in tine o ura nebuna, o frustrare. este de intzeles. dar te rog mult nu-ti mai arunca ura si frustrarea ta pe pensionarii nostrii. sunt lucruri mult mai rele care se intampla in sistemul in care traim pe care tu nu le vezi. vrei sa te indrum? o vorba batraneasca spunea ceva de genul: pestele se impute de la cap. tu crezi ca pensionarul care a contribuit intr-un mod sau altul la dezvoltarea societatii in care traim are vreo vina? gresesti mult.

  12. Cati Lupaşcu spune:

    Buna Leo!
    Dumnezeule, nici vorba de ura, mai ales ura nebuna.
    Si apoi, nu a fost vorba de a critica pensionarii,cu atat mai putin pensionarii ca patura sociala. Nici vorba. Pur si simplu am ridicat o problema, care, din punctul meu de vedere, cauzeaza extrem de mult disconfort familiilor cu copii – data la care incepe furnizarea caldurii in sistem centralizat. Si da, mentin ceea ce am scris si in editorial, pentru ca eu cred ca acest comentariu era la „As vrea sa pot sa imbatranesc frumos”, nu mi se pare normal ca statul sa subventioneze caldura intr-un apartament cu 3 camere in care locuiesc doar doua persoane. Ai dreptate insa, nu ei sunt vinovatii, ci cei care iau deciziile.

  13. leo79 spune:

    neata cati. multumesc pentru explicatie. imi pare rau sa o spun dar tu te uiti gresit la problema.tu te uiti doar la rezultat.intrebarile pe care ar trebui sa le pui sunt: de ce s-a ajuns aici? cine in sistem a gresit? de ce a gresit? ce s-a facut gresit in sistem ptr a avea asa un rezultat?
    problema in romania este ca in sistemul in care traim se incearca peticirea problemelor nu rezolvarea lor. in romania nu se vrea rezolvarea problemelor ptr ca asta implica oameni inteligenti cu o pregatire profesionala iar la noi se stie ca suntem condusi de oameni inculti care si-au cumparat scaunele de conducere iar acesti conducatori nu or sa vrea niciodata schimbarea sistemului ptr aceasta implica schimbarea lor din scaunele mult prea comfortabile.
    asa ca draga cati, nu te mai lua de saracii pensionari ptr viata saraca si anevoioasa pe care o duc.
    daca intradevar vrei sa aflii raspunsul la o problema in societatea in care traiesti du-te la birerica si inchina-te ptr ca in romania nu exista conducator care vrea schimbarea sistemului in care traim. iar daca ca prim miracol se trezeste unul cu idei este indepartat imediat de la putere ptr ca este un pericol ptr ceilalti.
    si fara intentie plagiez spunandu-ti: imi pare rau cati ptr frustrarile pe care le ai dar singura noastra greseala este ca traim in romania si asta ne ocupa tot timpul.

  14. MBS spune:

    Buna Leo!

    Imi permit eu sa dau o contra-replica la ultimul comentariu al tau. Vorbesti de sistemul existent in Romania? De lipsa de vointa pentru a indrepta lucrurile? De incultii cocotati in functii de conducere? Fara suparare Leo, cine le-a dat voie timp de 20 de ani sa dezvolte caracatita asta care ne sufoca? Cat mandate au avut neocomunistii instalati in frunte cu Ion Iliescu? Si mai ales cine i-a votat timp de atatia ani? Eu sau Kati (si poate ca si tu daca 79 este anul nasterii tale!) care eram niste mucoase fara experienta la vremea aceea? Sau cei care sunt pensionarii de astazi? Nu crezi ca au ajuns, si noi alaturi de ei, in situatia asta pentru ca au risipit fara discernamant 20 de ani de libertate a votului? Pentru ca au fotat cu obstinatie FSNul, si toate caricaturile de formatiuni care au degenerat din acesta?
    Da-mi voie sa-ti spun ca te inseli cand o suspectezi pe Kati ca ar fi frustrata. Nu a facut decat sa arate una dintre fatetele realitatii romanesti si sa-si exprime o opinie vis-a-vi de asta.
    Voi fi probabil la randul meu acuzata ca sunt adepta razboiului dintre generatii. Nicidecum!
    Dar nu sunt de acord nici cu mitizarea aceasta a batranului care a muncit o viata oentru propasirea patriei. Draga Leo, imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu a muncit pentru tine sau pentru familia ta! Fiecare a muncit pentru sine si familia lui! Fiecare a incercat in felul lui sa supravietuiasca unui sistem opresiv, iar marile constructii ale socialismului nu le-a facut din patriotism ci pentru ca era exilat, dus cu forta pe acele santiere! A cotizat o viata intreaga la fondul de pensii. Hai sa fim seriosi! Da, au cotizat, dar sume infime, iar acum cand viata s-a scumpit peste tot pe mapamond, se plang de pensiile mici. Ia fa-ti tu un fond de pensii privat acum, sa vezi cat de costa, cat trebuie sa depui pentru a avea o pensie decenta. Incearca sa vezi lucrurile in ansamblul lor.
    Au nevoie batranii de asistenta sociala? Da au, dar una este sa constientizezi ca esti intr-o situatie care necesita asistenta sociala si alta este ca sa pretinzi cu aroganta ca ai dreptul la aceasta, in pofida tuturor.

  15. leo79 spune:

    buna mbs.hmmm
    cum pui tu problema este nedrept.ce vina au pensionarii ca au trait in comunism? ce vina au pensionarii ca dupa schimbarea regimului au ajuns la putere tot comunistii. ce vina au pensionarii ca, capitalismul nu a fost pus in practica corect si poporul a fost prostit?ce vina au pensionarii ca inca tara asta este asuprita de o mana de oameni care acum au ajuns la un nivel mult prea ridicat ca sa mai fie schimbati? sunt sute de intrebari la care ar trebui sa te gandesti inainte sa ajungi la un rezultat.problema in romania este ca majoritatea sunt oameni simplii de la tara fara prea multa carte si usor de maniulat.mana aceia de oameni de care am vorbit mai sus au ajuns mult prea puternici, au ajuns sa schimbe guvernul unei tari printr-un telefon.averea care o au este de fapt furt, furt din buzunarul statului, din resursele acei tari. bani care trebuiau investiti in economia tarii, bani care trebuiau sa ajunga la toata lumea din romania(spitale,scoli,etc).
    ai tu curaj mbs sa te duci sa-i spui la un pensionar in fata ca o sa moara de foame sau de boala din lipsa banilor? sa-i spui in fata ca banii lui ptr medicamente sunt in buzunarele la mana aceia de oameni de care vorbeam mai sus. te duci tu sa le spui la mana aceia de oameni ca din cauza lor mor batrani in spitale din lipsa de medicamente. nu o sa te duci, ptr ca iti este usor sa arunci cu noroi decat sa gandesti.

  16. Just Me spune:

    Buna tuturor,
    interesante dezbaterile si daca ai sau nu dreptate leo asta nu inseamna ca trebuie sa aduci oaresce afronturi cuiva.
    Am spus mai sus „dezbatere” si conotatia acestui cuvant implica parerile mai multor persoane. Pana la urma totul tine de perceptie leo insa ai dat-o rau in bara cu expresia „traim in romania si asta ne ocupa tot timpul”, o expresie spusa de Silviu Brucan in anii 90 pe care a prealuat-o un oarecare individ ce se crede cumva inteligent si mai ales om de media, in fine asta este o alta discutie cat despre acuziile aduse batranilor vis-a-vis de ceea ce traim noi, dom1le draga, eu am fost cel care a acuzat asa ca daca te tin acele chestiute numite frecvent „balls” si ai tupeul necesar sa trantim o polemica, rogu-te sa mi te adrsezi insa daca stii ce inseamna respect si ti-l doresti, invata sa-l oferi fara, repet, a aduce afronturi cuiva.
    Stii alta vb din batrani si aici ma vad nevoit sa cenzurez: „fiecare cu p***a masii” sau…”in gusturile omului nu te poti c**a” .
    Mult „respect”

  17. Just Me spune:

    Pt leo raspunsuri :
    1- nu au vina ca au trait in comunism, asa a fost sa fie
    2- pensionarii actuali au votat continuitatea comunismului leo, deci SUNT PE DEPLIN VINOVATI !!!!!!!!
    3- Capitalism…..leo….wake up, pensionarii de azi au fost tinerii de ieri cand noi eram copii, sau ma rog, eu….asa ca….daca vroiau capitalism trebuia sa-l impuna. Cum? Prin vot !!!!! Dar „saracii” de ei au votat capitalismul….ups….continuarea comunismului intr-o forma democratica…..sau cum tot imi place sa aduc aici niscaiva expresii: dictatura democratica sau democratie dictatoriala…..oare ce-au votat ei?
    4- cine a votat continuitatea acestor indivizi pe care ii blamezi? EU?? Nu cred!!! Inca eram un copilandru…..dar iti raspund iar….”pensionarii de astazi” !!!
    5- leo daca ar fi sa aplic metoda pe care tu ai aplicat-o autoarei as putea sustine ca esti putin retard….furt din resursele statului…..dom`le draga…..furt din banii mei care muncesc odata pt patron, de 2 ori pentru stat si o jumatate pentru mine!!! alooooo wake up again…..au furat banii mei, ai tai, ai toturor celor care nu am stiut decat sa asudam pentru a-si plimba ei dorsalele in limuzine!!!
    6- poate MBS nu are curaj insa eu, in prisma meseriei mele, ii vad zi de zi cerand-usi drepturile pentru a-si „aplica” niscaiva chimicale in corp care sa le reduca durerile si bolile si ma vad nevoit sa nu mai am mila si sa le zic, ca acum e bine insa dupa 6 Decembrie nu vor mai avea ce face…..da eu am curaj sa le zic
    7- inchei prin a-ti indica sa analizezi (a se citi : a gandi) inainte de a scrie si a jigni…
    MULT RESPECT!!

  18. leo79 spune:

    just me…again ma repet
    nu sunt pensionarii vinovati ca au fost mintiti de niste minti corupte. nu pensionarii au furat sau „privatizat” adevarati monstrii industriali.nu pensionarii vand resursele noastre: minereuri, petrol,ect si pastreaza banii ptr ei. pensionarii nostrii au fost cei care au iesit din fabrici si uzine ptr schimbare. sotii si sotiile la pensionarii nostrii au murit la revolutie cu visul de a fi liberi. au fost pacaliti si prostiti de comunistii imputiti care sunt si acum la putere.macar pensionarii nostrii au luptat si au murit ptr schimbare. acum dupa 20 de ani de la revolutie de ce suntem inca condusi de comunisti????
    tin sa-ti spun just me ca-i usor sa arati cu degetul la cei care au votat schimbarea. dar de ce nu arati cu degetul la cei care-si bat joc de un popor intreg. care sfideaza saracia shi mizeria din romania.pensionarii au fost manipulati si imbatati cu apa rece.daca eram noi in locul pensionarilor tot asa am fi procedat tot pe ei i-am fi ales ptr ca nu aveam pe nimeni altcineva.asa ca nu te mai bate tu cu pumnii in piept si judeca daca nu ai fost in situatia lor.
    ma uit la tv si ma apuca groaza.masele sunt manipulate intr-un mod incredibil.nu am vazut la tv pe cineva care sa vina si sa spuna ca are un plan de iesire din criza asta si ca o sa ajute sarmanul. la tv este ca la circ: se cearta care a furat mai mult.nu am vazut un parlamentar care sa vrea binele tarii.am vazut parlamentari injurandu-se ca la usa cortului ptr nimicuri, nu ptr omul de rand, nu ptr romania, nu ptr pensionarii care i-au votat acum 20 de ani.este o rusine ce se intampla. acum stau si te intreb just me: cine are de suferit la toata mascarada asta?

  19. Just Me spune:

    Nu stiu ce varsta ai leo si am specificat ca ai mai mult sau mai putin dreptate. Eu am fost iritat de atitudinea ta vis-a-vis de Cati, in conditiile in care criticai cu inversunare atitudinea lui John.
    Nu stiu ce varsta ai leo insa tind sa cred ca ai avut in maini pe putin 2 posibilitati sa votezi schimbarea insa nu ai facut-o dar blamezi la randul tau ca cineva, cumva sta in spatele monitorului si nu face nimic.
    Plus de asta incearca te rog sa asculti sfatul dat de Cati. Comentariile tale de la acest articol de fapt trebuiesc postate la celalalt, aici am facut eu o acuzie insa tu duci discutiile catre partea in care se asteapta asistenta sociala, articol inteles de mine gresit.
    Cine are de suferi??
    Simplu : tu, eu, ea, noi, si urmasii nostri !!! Ce vei face?? Vei vota schimbarea?? Ce schimbare?
    Si acum leo hai sa fim oameni destepti. care este problema mea ca au fost ei manipulati? Cu toate ca ceea ce zici tu nu este manipulare ci persuasiune dar ma rog, efectul e acelasi.
    Si daca tot tii atat de mult cu ei hai sa te acuz nene pe tine ca nu ai fost in stare ca sa-ti sfatuiesti parintii sa voteze cand trebuia cu cine trebuia !!!!!!!!
    Pana la urma ei acum sunt batrani, se uita in urma, si au ramas doar cu integritatea si corectitudinea ca in rest e vai de noi…..rogu-te inca odata posteaza la celalalt articol pentru ca aici este vorba de niste sarmani care se duc oriunde si ajung nicaieri…..Cati le-a acordat clementa si poate mila, eu insa nu o pot face.

  20. MBS spune:

    Buna seara Leo,

    Ca si in cazul lui Kati, te pripesti sa tragi concluzii, nu arunca nimeni cu noroi in nimeni. Fiecare dintre noi putem percepe realitatea la parametri corecti sau deformat. Unii dintre noi sunt realisti, poate cinic de realisti, altii au o doza de sentimentalism care le marcheaza ratiunea. Este de admirat aceasta ultima trasatura la tine si iti inteleg pozitia. Pot intelege resortul care te face sa ai aceasta opinie in raport cu cei de varsta a treia, desi nu sunt in totalitate de acord cu tine. Oricum ai invarti istoria ultimilor 20 de ani vei vedea ca mana aceea de oameni, la care faci referire, nu ar fi ajuns acolo unde este fara ajutorul nemijlocit al acestor pensionari de astazi. Ia mineriadele, ia refuzul de a intra in tara adresat Regelui Mihai, ia liderii de sindicat pe care masele (pensionarii de astazi) i-au ales (in deplinatatea facultatilor mintale cred eu) si care apoi au vandut votul acestor mase politrucilor (vezi cazul Miron Mitrea, Marian Sarbu etc). Imi vei spune ca nu au stiut in simplitatea lor sa aleaga. Nu te supara dar cine altcineva poate fi facut responsabil pentru alegerile tale, decat tu insuti (in afara cazurilor in care subiectul are vreun retard sau este minor etc) Doar un sfat, deschide ochii, nu privi doar simptomele societatii bolnave, rezultatele, cauta cauza acestor simptome, ce anume a dus la starea de fapt. Toate cele bune, placerea dezbaterii fiind de partea mea.

    P.S. Pentru Just Me…..Maestre!

  21. Just Me spune:

    MBS iti multumesc de P.S. insa ma aplec in fata posturilor tale, concluzia fiind ca termenul de maestru (in cazul tau maestra) ti se cuvine.
    Mama ei de modestie 🙂
    Daca tot suntem toti 3 online de ce nu te implici si la
    „Aş vrea să pot să-mbătrânesc frumos” ?
    Acolo zic eu ca dezbaterea este pe cat de acida pe-atat de interesanta si chiar controversata.
    Te asteptam si acolo.
    Felicitari Cati, ai reusit sa ne atragi in polemici, zic eu constructive 🙂

  22. leo79 spune:

    mbs….incepe sa-mi para rau ca m-am bagat in vorba cu voi.mi-am spus parerea si am incercat sa dau vine pe cine vad eu.nu mai ma bag gata!!!!

  23. Just Me spune:

    MBS am recitit comentariul tau si ma simt blocat.
    „Istoria ultimilor 20 de ani”… o expresie de o notorietate fascinanta si totusi ma vad blocat.
    Partas fiind acestei istorii si poate am fost partas si la scrierea ei, ajung sa concluzionez nu numai ca nu o inteleg dar nu o cunosc deloc.
    Tragic, nu?
    Leo, stiu ca te simti incoltit dar nu trebuie sa cedezi.
    Dupa cum ai citit eu am „concluzionat” ca aceste polemici pot fi constructive.
    Dupa cum am specificat si eu si MBS, iti respectam punctele de vedere dar daca le-am accepta ar insemna sa nu fim noi.
    Deci?
    Show must go on.
    Sau sa inteleg ca undeva ai simtit inferioritate si pentru a nu afisa frustrari preferi o retragere din „lupta”?
    Nu prin retrageri se construiesc elitele leo.
    Deci??
    Mergem mai departe sau aici deja te simti depasit?
    Adu-ti aminte…respecta asa cum esti respectat dar nu inainte de a da dovada de respect.

  24. MBS spune:

    Pacat Leo!

    De cele mai multe ori ideile bune stau in stare latenta, iar dezbaterea le poate potenta iesirea la suprafata. Desigur, alegerea este a ta, iar mie nu-mi pare deloc rau ca am avut placerea de a combate cu tine chiar si pe aceasta tema. Toate cele bune!

  25. Just Me spune:

    Nu e pacat deloc, cu siguranta leo a inceput sa inteleaga rostul acestor dezbateri si incet incet ajungem sa ne intrebam ceea ce retoric a facut Cati.
    Noi unde vom merge peste 20 de ani MBS?
    Vom merge spre nicaiari in speranta ca acolo vom gasi sfarsitul sau vom gasi sfarsitul nicaieri?
    Tu leo ce varianta ai alege?
    Eu destainui cu mana pe inima ca as dori sa merg peste tot fara a astepta sfarsitul si a ma lasa in mainile Domnului imbatranind frumos.
    Asta este obiectivul meu insa pentru a-l realiza am nevoie de oameni ca leo pentru ca sigur sunt multi de leo si just me in tara asta.
    Oare atat de greu este incat sa ajungem la 30 de ani sa ne lamentam?
    E nevoie de-o sclipire si pana la urma tot batranii ar trebui sa aiba curajul sa aprinda flacara in cei tineri….e nevoie de ei si mi-as dori ca ei sa se trezeasca si sa ne indrume pasii pe un alt drum decat acela decis de ei acum 20 de ani.

  26. MBS spune:

    Cu maxima sinceritate Just Me iti raspund ca nu stiu unde vom merge peste 20 de ani! sunt atatea variabile implicate incat nu-ti pot raspunde cu certitudine. Ceea ce stiu cu siguranta este faptul cum nu vreau sa devin, sa ma transform, si crede-ma voi avea grija sa nu se intample.
    Si ai dreptate ca avem nevoie de batrani, aia frumosi cum numai in creierul muntilor, in satuce izolate mai gasesti, curati la fata si la suflet. Cu ceva ani in urma am avut bucuria sa cunosc un astfel de om, in care se intrupase toata intelepciunea pamantului. Flosofii pe care eu le citisem (si ce mandra eram!) la clasici, le-am regasit spuse, cu o simplitate dezarmanta si la indemana, de acest batran ale carui carti de capatai erau Viata si Biblia

  27. Just Me spune:

    In dezbaterile dintre tine si Cati s-a specificat faptul ca exista acesti batrani frumosi insa ei sunt putini la numar.
    Nu este imperios necesar sa facem o selectie si sa constatam ca avand putini nu avem sanse de izbanda.
    Putem fi toleranti, putem gasi in multi dintre batrani o frumusete, un exemplu, o pilda, un lucru ce ne poate revigora.
    Poate nici acest lucru nu ar fi greu de facut insa ei sunt in acest drum, la capatul lui, cautandu-si sfarsitul pe nicaieri.
    Noi, suntem aici, la mijlocul drumului incercand sa alegem o alta cale, iar cei ce vin in spatele nostru sunt la inceput de drum sperand ca acea cale aleasa de noi va fi una buna.
    Suntem un stat laic si Biblia ar trebui sa ne fie „mama”.
    Mi-am ghidat viata dupa cateva principii din Biblie, o cartulie neagra pusa in mana mea pe cand eram copil de o batranica cu adevarat un spirit evoluat pe care am iubit-o si care si-a pus amprenta pe 5 copii si o caruta de nepoti.
    Nu ne putem ghida doar dupa Biblie, sau dupa instinctul de conservare sau autoaparare, etc.
    Avem nevoie de o multitudine de elemente educationale si experimentale si daca pana acum as fi intrebat cu cine votez, de la o vreme intreb dar peste 10 ani?
    Ai specificat faptul ca nu vrei sa te transformi si vei avea grija sa nu se intample insa viata aduce surprize si totusi am simtit o doza de egoism….tu vei avea grija de tine, eu vreau sa am grija de mine, deci actionam instinctual si asta este marea problema.
    Daca oamenii culti nu pot aplica nevoia unei gandiri globale, unilaterale directionata catre echitabilitate, atunci vom ajunge pe acelasi drum….nicaieri cautandu-ne sfarsitul.
    Multumesc de prezenta voastra aici si nu inainte de a-mi lua ramas bun pentru aceasta seara va urez toate cele bune.

  28. Cati Lupaşcu spune:

    Buna dragilor!
    Ia sa va raspund si eu la niste intrebari:
    1. Unde vom fi noi peste 20 de ani?
    clar vom fi tot la munca, varsta de pensionare va creste gratual incepand cu nu stiu ce an pina in nu stiu ce an, oricum noi prindem maximul, pana la 65 de ani. Deci vom fi tot la in campul muncii si daca Dumnezeu ne va ajuta sa mai vedem tastatura, probabil la fel ne vom contra pe net criticand idiotenia de la varf. Numai ca atunci la varf „vor fi nemernicii astia mici care desi n-au trait in comunism au apucaturi comuniste” – he he he – sau ai nostri (generatia noastra), care n-a invata nimic nici din revolutie nici din cei 40 de ani de democratie. Indiferent cum ar fi, eu una zic ca o sa fim fericiti ca o sa mai apucam varsta aia – he he he -.
    2. Cum vom fi peste 20 de ani?
    Zbarciti la fata, dar frumosi daca vom reusi sa traim frumos pina atunci, iar daca ne vom metine frumosi sigur vom fi inconjurati de cei dragi.
    3. Pentru Leo. Iti respect punctul de vedere si cand am citit scurtul pasaj despre viata ta, am fost mandra de tine – iata un exemplu elocvent ca daca vrei poti sa traiesti frumos indiferent de conditii si poti sa realizezi lucruri frumoase. Sincer, sper din tot sufletul sa ramai acolo unde esti, altfel daca te intorci in tara, acum, degeaba ai invata dragul meu.
    Uite, zic si io ca una mai batrana, mai bine ai incerca sa te intilnesti cu John, e cel mai aproape de tine acum si de acolo poate ne dati niste sfaturi pe care noi, cei de aici, sa incercam sa le punem in practica: poate legate de invatamant, poate de timpul liber, poate de libertatea de exprimare, sau mai stiu eu ce va trece prin cap – eu una sunt avida de povesti din afara si asta dintr-un motiv simplu: n-am fost niciodata afara nici macar pina in Bulgaria. (nu mi-am permis, am ditai ratele la banci, pentru casa si masina).
    4. Cum putem schimba noi ceva in tara asta? Simplu dand dovada de spirit civic, avem ONG-uri la dispozitie. Asta pe de o parte. Pe de alta, incercand sa schimbam mentalitati – sa incepem cu copiii nostri, cu familia noastra, cu prietenii. De la scara micro la scara macro. Si, nu se stie, poate vom avea si ceva reusite.
    Gata pentru acum. Va astept diseara cu raspunsurile.

  29. Just Me spune:

    Hehehehehe sanse sunt Cati sa fie cum zici tu insa uite, eu ma incumet da fac o translatare si provoc pe toti sa intre in joc.
    Cum ar fi daca noi, cei de-aici si multi alti tineri, ne-am pastra punctele de vedere si am intra in inima partidelor politice, ne-am implica, am spune ca ei, am face ca noi si odata cu disparitia generatiei comuniste am aplica peste 20 de ani ceea ce acum gandim a face?
    Cu siguranta poporul roman va evolua insa cu pasi marunti insa implicarea noastra nu ar fi mai buna in politica decat in cadrul ONG-urilor?
    Oare daca am impanzi aceste partide cu oameni tineri acum, de calitate si cu sufletul si mintea pura nu ar fi mai bine?
    Oare o sa reusim sa ne pastram aceasta puritate traind in mizeria politicianismului?
    Oare nu este momentul sa ne implicam mai mult fara a ne fi teama ca nu cotizam, fara a ne fi teama ca nu putem evolua sau ca nu suntem ascultati si sa ucidem marsaviile din interior in liniste, calmitate si gandire sanatoasa?
    Nu trebuie oare sa incercam sa avem grija de cei ce peste 20 de ani vor fi ca noi acum? Nu ar fi o solutie?
    Doar ma intreb si lansez cu aceasta ocazie un joc care, daca s-ar juca corect sigur ne va da sansa sa imbatranim frumos inconjurati de tinerii de maine care ne vor multumi, ne vor admira si ne vor venera.

  30. Just Me spune:

    Si cum in cap mi-a venit o gluma usor aplicabila, suntem Noua Generatie, un partid exista, e usor a-i da jos pe cei de la varf si a crea intradevar un partid cu o structura bazata pe indivizi din generatia noua iar Becali poate paste linistit oitele in Pipera 🙂

  31. Cati Lupaşcu spune:

    Ai grija cu politica, tinere. Stii cum e? Te bagi in laturi te mananca porcii.
    oamenii de calitate, puri si cu mintea limpede nu au loc in politica. Nu ma crezi? Ia da o tura prin partidele politice si da-mi macar un exemplu bun si Jos palaria!
    PS. Eu nu am voie sa fac politica. Sorry! Sunt ziarist.

  32. Cati Lupaşcu spune:

    Hei, esti tare daca ai curaj sa te iei la tranta cu Becali. Da-i bataie, eu promit ca voi face publica toata lupta ta. Succes!

  33. Just Me spune:

    Puteam sa jur ca asa se va intelege dar nu e nevoie sa te lupti sa trantesti pe cineva si mai ales un fondator si principal sponsor al unei formatiuni insa cu siguranta exista termeni tip „Presedinte Onorific”….hehehehe ma duce mintea departe insa eram la nivelul umorului.
    Cat despre faptul ca nu exista oameni calitativi asta nu inseamna ca nu pot exista sau ca nu se poate incepe acum combatere pentru ca maine sa fie altfel.
    Cu siguranta nu ti se permite apartenenta politica insa sa nu uitam ca cea mai buna arma este taman echidistanta mediei

  34. MBS spune:

    Kati,

    Nici o lege din tara asta nu iti interzice sa faci politica si nici sa nu intri intr-un partid. Asa ca poti face politica! Poate ca doar deontologia sa te impiedice sa faci politica, dar de facut poti sa o faci…Dar spre binele nostru al tuturor (ca al tau s-ar putea sa nu 🙂 ) sper sa ramai asa cum esti, apolitica.

  35. Just Me spune:

    Ups, interesanta idee…:)
    De ce spre binele nostru Cati trebuie sa fie apolitica?
    Cumva va instaura dictatura democratica sau democratia dictatoriala?
    Era o gluma MBS si iti urez inca odata seara buna si multam de apropieri.
    No bun, am lansat un joc si-o gluma…..oare nu se incumeta nimeni sa faca translatarea?:P
    Personal m-am hotarat, voi intra in politica sa-mi manjesc mainile insa voi mentine sufletul pur.
    Asta da hotarare…..dar v-as multumi daca nu m-ati lua in seama.
    Am omis sa va spun un lucru interesant si pe aceasta cale adresez un mesaj celor care citesc aici si sunt o mare parte dintre ei cunoscutii mei dar nu realizeaza ca de fapt Just Me reprezinta persoana mea, sau poate chiar unii dintre ei stiu s-au au realizat acest lucru.
    Sunteti oameni inteligenti, muncitori, integri si de calitate neindoielnica insa ma dezamagiti ca doar cititi, aprobati si nu expuneti macar o parere.
    Aveti curaj si spuneti aici, impartasiti, polemizati, dezbateti si poate in felul asta va rasari o raza de speranta, daca nu a noastra macar a copiilor nostri.
    Toate cele bune si sa ne dai de stire cand te insanatosesti Cati, caci poate te vom invita la o cafea.
    Sa auzim de bine.

  36. Just Me spune:

    MBS daca va exista invitatia va fi valabila si pentru tine 🙂
    ….ups….care era acel lucru interesant pe care doream sa-l zic?
    Era vorba de faptul ca sunt multi cei care citesc aceste randuri iar unii dintre ei au fost indrumati de mine insa nu au curajul inca sa se afiseze dar stiu eu ca ne acordati toata dreptatea 🙂
    no….bun….la somn si voie buna

Lasă un răspuns către MBS Anulează răspunsul