Domnilor, temă pentru acasă!

octombrie 23, 2009

Inspectorul şcolar general Viorel Botea a făcut public, în urmă cu două zile, faptul că în mai multe şcoli din judeţ va fi demarat un control de amploare, cunoscut în termeni de specialitate drept inspecţii de tip RODIS. Asta înseamnă o verificare riguroasă a tot ceea ce implică procesul de învăţământ, pornind de la calitatea educaţiei în sine şi până la managementul resurselor. E o formă de inspecţie care se practică o dată la patru ani.
Aparent, ca persoană din afara sistemului, acest subiect nu ar avea de ce să îmi suscite interesul, ca părinte însă, am descoperit în declaraţia inspectorului general două aspecte care mi-au reţinut atenţia. Sunt, de fapt, două probleme importante cu care noi, părinţii, dar mai ales copiii noştri, ne confruntăm zi de zi, aspecte care ar trebui, conform metodologiei RODIS, să fie urmărite în mod special pe parcursul activităţii de control: modul în care şcoala sprijină şi încurajează dezvoltarea personală a elevilor şi calitatea activităţilor extracurriculare.

 Citeste mai departe