Aş vrea să pot să-mbătrânesc frumos

Îi văd în fiecare dimineată. Impropriu zis dimineaţă, pentru că atunci când ei îşi fac apariţia în bucătărie se apropie deja de ora 9.00. Intră amândoi în acelaşi timp, îmbrăcaţi foarte gros, cu halate grele din monton, cu fesuri. Deschid aragazul şi se pun la taclale. Seara când ajung acasă, ei tot în bucătărie sunt, tot cu aragazul aprins, tot la taclale. Nu vă gândiţi că sunt o iscoditoare, că n-am altă treabă mai bună de făcut decât să trag cu ochiul la vecini, nici vorbă. Doar că e inevitabil să nu-i văd ori de câte ori mă apropii de fereastra mea din bucătărie. Şi, apoi, recunosc, câteodată chiar îmi place să zăbovesc cu privirea pentru că pur şi simplu mă relaxează liniştea din bucătăria lor în comparaţie cu agitaţia din casa mea.

Cireste mai departe

Publicitate

29 Responses to Aş vrea să pot să-mbătrânesc frumos

  1. MBS spune:

    Buna Kati,

    Stii si tu ca batranii aceia frumosi si inteleptiti sunt exceptia care confirma regula celor multi si hidosi sufleteste. Si cum ai zis, sa speram ca avem puterea de a imbatrani frumos. Numai bine!

  2. Cati Lupaşcu spune:

    Buna MBS
    Ei, nu as fi atat de categorica. Fii convinsa ca sunt destui batrani care merita tot respectul nostru. Doar ca de cele mai multe ori ei stau in umbra, bunul simt asta le spune. Iar celorlalti, exact lipsa de bun simt ii determina sa iasa in permaneneta in fata. De aceea par mai multi, dar in realitate nu e asa.

  3. Raul spune:

    Dupa o juma’ de zi pe care am avut-o, randurile tale m-au uns (precum uleiul unge motorul) la suflet.
    Adeverat si trist.

    O zi faina!

  4. Just Me spune:

    Interesant, m-ai uimit….despre aceasta tipologie de batrani era vorba in articolul precedent „acordat” batranilor? Si eu care credeam ca vei aduce in discutii si acei batrani care stau cu pensiile imense luate prin excrocherii de toate tipurile…..in fine…sa nu divagam si cu riscul de a ma repeta este interesant articolul, basca si comentariile de la pagina web a ziarului.
    O sa fiu draconic in cele ce urmeaza si lucrurile sunt simple. Romanul in general s-a invatat sa primeasca din tata in fiu si agoniseala parintilor sa revina copiilor, sa primeasca de la stat ajutoare, efectiv sa primeasca. In Romania „drepturile” integrale sunt ale copiilor si ale batranilor, exact cei care nu produc plus valoare cu toate ca mi se poate replica faptul ca unii dintre ei au produs la vremea lor.
    Daca parintii nu ne dau sunt cu inima rea, daca ne dau si ii lasam pe drumuri sau azile suntem haini. Daca statul nu-mi ofera, traiesc intr-o tara a lui Papura Voda insa daca imi ofera devin nesimtit si vreau mai mult.
    Nu cred eu Cati ca tu stai intr-un apartament lasat de la parintii tai, basca eu stau cu chirie si ce chirie….cam cat un salariu mediu al unui om normal in Braila.
    Asa cum specificai, ti-ai pus Centrala Termica si inca se resimte investitia facuta si in acest caz ma intreb la ce bun acest articol? Cui dai o lectie? Celor care nu au primit? De ce nu dam exemple de cei care au primit de la parinti si in secunda 2 i-au gonit afara pe usa?
    De ce nu dam exemple de oameni ca tine care au muncit si vor muri muncind sa plateasca o casa?
    Exemplul mai sus este al unor oameni considerati de unii senili si de altii precauti.
    Oare nu este mai elocvent un exemplu de batrani care din 3 copii au agreat doar unul si ala vai de mamitica lui caruia i-au dat totul iar celorlalti un flit in sictir? Aceia sunt cei pe care ii consider „murdari”
    Am zis ca voi fi draconic si avand o mama in varsta, nu batrana dar la varsta pensiei si la varsta in care se vad repercursiunile unei vieti nu foarte usoare, iubind-o si venerand-o iti spun cu mana pe inima ca nu as cuteza sa nelinistesc batranetile cu urletului unui „drac`sor” de bebe, nu as permite sa fie in preajma mea cand incerc sa-mi gestionez problemele de familie si nu as cuteza sa o acuz vre-odata daca nu m-ar primi in casa cu o claie de copii.
    Este dreptul ei de a avea liniste asa ca daca cei mentionati in articol stau intr-o garsoniera nu poate fi vina parintilor. Este strict responsabilitatea lor si daca nu au de unde atunci sa fie sanatosi si sa-si respecte parintii pentru ceea ce sunt acum nu pentru ceea ce vor primi dupa ce acestia nu vor mai fi!
    Si in final ma intreb : oare acesti tineri care stau 4 intr-o garsoniera nu au posibilitatea de a credita o garsoniera pentru parinti??
    Atentie!! Nu chirie sau sa vinzi apartamentul pentru care au muncit o viata pentru ca este inadmisibil sa dezradacinesti un batran!!!

  5. Cati Lupaşcu spune:

    Buna Just me!
    Iti spun doar ca nu sunt de acord in totalitate cu cele spuse de tine. Si ma opresc aici pentru ca sunt foarte racita si nu ma simt in stare sa gandesc coerent. I-am raspuns ceva mai mult lui Leo pentru ca a fost pentru prima data cand a intrat in orasul nostru si am vrut sa fiu politicoasa. Oicum, cand voi fi bine o sa mai completez cate ceva si la el.
    Toate bune!

  6. john from London spune:

    In primul rand , salut , in al doilea rand felicitari ai servici de boieroaica daca pleci dupa ora 9 am la munca , felicitari , trei nu crezi ca ai putea sa iti cumperi o draperie , patru vad ca ai ceva cu amaratii aia care primesc ceva subventie la gaz de stau si il ard degeaba , reclamai ce mai astepti fi un cetatean model dai in gat !
    Ps. cred ca esti deja batrana daca stai si urmaresti dupa perdea oamenii sau o fi deformatie dan vechi ?
    Cu dragoste from LONDON JOHN

  7. Cati Lupaşcu spune:

    Buna John
    Iar daca esti in Londra mii de felicitari.
    Nu sunt batrana sau cel nu cred ca sunt batrana depinde in comparatie cu ce ar trebui sa ma consider batrana. Pot sa iti spun ca la revolutie eram studenta in anul II deci… tu decizi. Da, sunt boieroaica, incep programul la 9.30, dar nu stiu daca seara tarziu cand ajung acasa ma mai pot considera asa. Dar nu asta e problema, si asa cum ii spuneam si lui Just me, acum sunt foarte racita, chiar sunt acasa, si nu ma pot concentra pentru un raspuns. Dar promit ca imediat ce ma refac va voi da toate explicatie. Parca prea ma considerati pe mine o zgripturoaica, si nu e cazul va asigur. Abia astept sa ma fac bine si mai vorbim.
    P.S. Uite, de racita ce sunt nici macar pe fereastra nu pot privi!

  8. leo79 spune:

    domnul john. nu o da in nesimtire ca nu-i frumos.cum iti permiti sa vorbesti asa cu o doamna? dai dovada de o mitocanie primitiva.
    sa revenim la cati.imi pare rau sa aud ca esti bolnava. iti doresc insanatosire grabnica!!!

  9. john from London spune:

    Cred ca suntem de aceiasi varsta , nu , nu sunt un „domn” imi exprim liber gandurile , e grav?
    Da sunt mitocan , dar unul liber , am facut un comentariu si o sa mai fac atunci cand te vei insanatosii , asta ca sa nu crezi ca sunt lipsit de maniere !
    Sunt in Londra , incerc sa fiu parte a tarii asteia
    frumoase , desi nu prea imi iese ce sa ii faci „suntem urmasii lui TRAIAN ” parca citeam deunazi .
    Ps: Sper sa intelegi ca e doar un schimb de idei
    si comentariul a fost strict pe ce ai scris!
    Pe data viitoare!

    Cu drag from LONDON , John

  10. leo79 spune:

    john from london, am inteles ca esti in londra si ca vrei sa te incadrez in societatea de acolo dar ca roman esti mai greu acceptat. inteleg ca vrei sa ne dai peste nas ca pe acolo pe unde calci tu probabil 90% din romani nu or sa ajunga.inteleg faptul ca in loc sa fii la un job in londra stai pe net sa injosesti lumea. inteleg multe ionel ionelule dar nu uita baiatule ca, creier nu o sa-ti dea nimeni oriunde te-ai duce in lumea asta.

  11. Cati Lupaşcu spune:

    Salut din nou baieti
    Uite am reusit sa dorm putin si parca nu mai am capul asa o bute mare gata sa plesneasca. oricum, lucruri inteligente tot nu sunt capabila sa spun. Insa, vreau sa lamuresc ceva. Orice comentariu pe care il lasati voi aici, mai intii ajunge la mine pe mail si il aprob sau nu dupa cum doresc. Ideea este ca pina acum nu am oprit de la publicare niciun comentariu tocmai pentru ca vreau ca macar in „oraselul” acesta virtual sa fie libertate. Fiecare are drept la opinie si dupa cum am spus si in prezentarea „cine sunt eu”, eu sunt doar fata care face cafeua si da start discutiilor. In rest libertate pentru toti atat timp cat se foloseste un limbaj decent. Si, multumesc lui Dumnezeu, pana acum a fost ok. Iti respect punctul de vedere. Desi, ca sa te inteleg in totalitate ar fi interesant sa stiu cind ai plecat si cit de des ai contact cu ceea ce se intimpla in tara. pentru ca, sa stii John, eu draperia e foarte usor sa o trag, dar problema ramane in spatele ei. Stii ceva la cate „suturi” mi-am luat pe acest editorial, la care ma asteptam de altfel, puteam foarte simplu sa evit subiectul. Dar nu as fi fost decat o ipocrita, iar eu urasc ipocrizia mai mult decat multe alte chestii. Eu asta cred, se face prea multa protectie sociala in Romania, si, mai mult, falsa protectie sociala. Dar e complicat acum sa dezvolt, chiar mi-e greu. promit acesta sa fie subiectul urmatorului meu post, cand ma voi inzdraveni.
    Si, John, te invidiez ca esti in Londra, eu n-am avut niciodata suficienta putere sa-mi parasesc parintii, familia in general.Sper sa-ti fie bine printre straini.
    Si Leo, mersi pentru urarile de sanatate!
    Gata fuga iar dupa pachetelul de batistute de unica folosinta.

  12. john from London spune:

    Incerc sa fiu de aici am zis , deja in acte sunt si cetatean britanic , muncesc mult , conceptul cu privire la un program standard de lucru nu se aplica in tara asta , hai ca mai povestesc si altadata , am ajuns aici
    ca asa a vrut viata sau stiu si eu , nu ma intersectez cu nimic standad ca sa zic asa , da e ceva vreme de cand sunt in Marea Britanie nu , nu ma simt strain aici e vorba de altceva , mai vorbim .
    In tara vin destul de des de doua ori pe an , calatoresc mul in schimb intern si extern , sunt roman dar imi iubesc si tara de adoptie , dar sunt roman cu siguranta.
    Citesc , citesc si ziare din Romania , invat , traiesc , iubesc pantre picaturi si muncesc , dorm putin , cand o fi sa se termine asta e ..
    iau viata asa cum e fara corecturi cum ar spune , un mare roman .
    Mai am 30 de minute si trebuie sa dorm fortat , plec la drum si e bine sa fiu odihnit ,altfel o sa trebuiasca sa beau un litru de cafea si

    Cu drag si pe curand From LONDON , John

  13. leo79 spune:

    foarte bine mai ionelule.shi ce faci tu ca cetatean roman sa influientezi in mod pozitiv societatea din romania? iti raspund eu: nimic!!!!
    asa ca te rog eu frumos sa stai in banca ta si sa-ti vezi de job-ul tau de paznic pe care-l ai in london si nu te mai baga in discutii inutil. ai ceva de spus inteligent, ceva care sa ne faca sa ne minunam de viziunea pe care o ai si potentialul tau aport in dezvoltarea societatii romanesti??? of mai ionel,ionelule…

  14. Just Me spune:

    S-a divagat mult si inainte de toate imi fac „mea culpa” fata de Cati insa cu mare sinceritate spun ca ai pus accentul mult prea mult pe acesti batrani care isi reneaga familia, cel putin asta este parerea mea.
    Ma intristez cand vad un roman, care inca se crede roman citind ziarele, ajuns intr-o civilizatie net superioara celei din Romania care de fapt este pe de-a dreptul ipocrit.
    Ma intristez cand vad cum leo, care nu mai departe de a-l critica pe John, a reusit sa o jigneasca pe Cati.
    Ma bucur cand il citesc pe Marian si tind sa cred ca este cu ceva „vechime” in fata noastra si cand citesc ce scrie MBS, poate ca suntem pe aceeasi lungime, sau poate incercam sa fim acele trunchiuri verzi intr-o multitudine de uscaturi.
    Eh….si acum incep sa fac polologhie.
    NO bun SUBSCRIU !!!
    Da prea multe asteapta romanul de la stat !!!
    Daca ideea editorialului era aceasta situatie sociala eu zic ca de fapt nu este o gravitate situatia sociala ci gravitatea este imbecilitatea tipic romaneasca, lenevia si mana intinsa.
    John, spui ca este boieroaica?? Pai dom`le am cazuri cand plec de-acasa la 9 si ajung la 12 noaptea. Cumva vrei sa imi sugerezi ca in Londra se munceste la fel??
    Stiu englezii ce inseamna munca de minim 14 ore pe zi?
    Nu John ei nu stiu si iti spun si de ce? Acolo nu e nevoie sa munceasca un om sa tina in carca alti 7 si pentru a lamuri cat de „anti” sunt pe sistem o sa fac 2 mici calcule ca si exemple dupa care va rog sa analizati sa vedeti daca merita sau nu sa-i lasam sa moara asa cum leo avea curajul in alt comentariu sa spuna :
    I Sistem SANITAR
    – la sfarsitul anului 2008 eram 20 de milioane de romani
    – 4,9 milioane de romani erau activi (munceau)
    – din 4,9 milioane doar 3 milioane produceau plus valoare, restul de 1,9 milioane fiind bucetari (incepand de la banalii soferi ai guvernantilor pana la femeile de servici din spitale si scoli)
    – vnitul (nu salariul) mediu – 1200 RON
    – CAS = 14% * 1200 = 168 ron dati de fiecare individ care produce plus valoare – fac o observatie…..sa nu uitam ca bugetarii sunt platiti din taxele noastre adica taxele care le dau ei la Stat sunt fix zero, sunt doar bani care pleaca de la Stat si se intorc inapoi, dar sunt aceeasi bani luati de la noi.
    – 168 * 3 mil = 504.000.000 ron care pleaca la CAS lunar
    – 504.000.000 / 20.000.000 = 25.2 RON pe luna pe cap de locuitor
    Concluzii:
    a- eu sustin alti 5,57 persoane din CAS-ul meu
    b- daca sunt bolnav cronic si depind de o reteta banala compensata lista A (50% – compensare) in valoare de 50 RON deja mi-am consumat partea mea
    c- in sistemul sanitar muncesc….stie cineva cate cadre???cati oameni?? – va las pe voi sa faceti un calcul.
    d- cata tehnica medicala necesita a fi prezenta in spitale??
    e- cati dintre angajatori dau acesti bani lunar la stat??????????
    Morala:
    1- de unde fratilor bani??? Poate as fi de acord sa sustin un copil, un batran, dar trantorii de ce??
    2- Familia mea se compune dintr-o mama pensionara si o sotie care munceste si plateste in aceeasi masura niste bani
    3- SA MA INTERESEZE DE BATRANII EXPUSI DE CATI SAU DE MAMA MEA?????
    Cum nu vreau sa va plictisesc cu multe alte amanunte din acest sistem, in speranta ca toti cei care cititi sunteti oameni inteligenti, continui cu al 2-lea exemplu.

    II INDUSTRIA TUTUNULUI
    1- dupa toate statisticile in romania sunt 7 mil de fumatori (eu sunt unul dintre ei si chiar inrait)
    2- o medie de pachet de tigari 8 RON
    3- 8 * 7.000.000 = 56.000.000 RON lunar
    Concluziile le trageti voi iar calculul cu pensiile il las pe mana celor care se cred intradevar inteligenti.

    Cu toata stima va inteb….. de unde???

  15. Just Me spune:

    Am uitat sa va intreb??
    Stiti ca salariul mediu al unui director de spital este 4000 RON brut.
    Daca facem un calcul cu 2 spitale in 42 de judete s-ar ajunge la 84, daca punem cu indulgenta alte 2 spitale in centrele mari ale tarii : Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Arad, Oradea, Brasov, Constanta s-ar face ipotetic 100 de spitale
    – 100 * 4000 = 400.000 numai directorii !!!!
    Spitale in tara sunt minim 5 pe Resedinta de Judet (ex. Braila) :
    1- Judetean
    2- Urgente
    3- Psihiatrie
    4- Infectioase
    5- Maternitate
    Inmultiti cu 5 la 42 de judete si ajungeti la 210 salarii de directori.
    Stiti cate spitale are Bucurestiul??
    Una peste alta din cotizatia noastra DOAR 1,5 mil RON se duc la Domnii Directori!!!!
    Sa continui calculele deja este prea mult insa sper sa se inteleaga ca in aceste vremuri chiar nu se poate sta cu mana intinsa!!!
    Finalizez simplu si draconic: REFUZ SA TIN IN SPATE AL 4,67 TRANTORI !!! (al 5-lea este mama si ea merita inclusiv viata mea)

  16. leo79 spune:

    viciile costa my friend just me. vrei tigari platesti, vrei bautura platesti. mie unul sunt de acord cu taxele pe tigari si alcool.
    just me, tu te concentrezi pe un simplu punct in toata ecuatia. tu nu vrei sa intelegi de ce s-a ajuns aici? cine a cauzat?cum a cauzat?cum de a fost posibil asa ceva?cine le-a permis? si alte sute de intrebari la care te rog sa te gandesti la ele, sa te gandesti si la raspunsuri si dupa, sa vii si sa-mi faci mie calcule de ce a ajuns poporul roman sa fie mai asuprit prin taxe si impozite.
    hai sa-ti deschid eu putin viziunea si sa-ti orientez gandirea spre lumina. vrei ca romania sa redevina granarul europei?vrei ca romania sa fie un important exportator de minereuri? si te las pe tine sa te gandesti la alte cateva zeci de resurse si generatoare de energie pe care le avem in romania si ale caror profit sunt bagate in buzunare „private” iar statul nici macar impozitul pe profit nu si-l ia ptr ca sunt scutiti prin legea data tot de miseii care ne conduc.
    asa ca just me…spune-mi tu mie: atunci cand un pensionar cerseste o pastila ptr durere iar animalele din varful tarii se lafaie in bani unde-i dreptatea????

  17. Just Me spune:

    Dreptate?? Leo esti naiv.
    De-asemenea ai inteles gresit calculele mele insa asa cum am mai spus-o este vorba de perceptie si iti respect pozitia chiar daca nu sunt de acord cu ea.
    In primul era evidentiat faptul ca nu au fost, nu sunt si nici nu vor fi bani indeajuns atat timp cat romanul asteapta asistenta sociala fara a pune umarul la munca (vezi Germania Postbelica)
    In cel de-al doilea, era evidentiat faptul ca in cele 7 mil sunt destui care nu produc dar cheltuiesc pe tutun (bugetari, pensionari, dracarime de 18-25 de ani, „mai marii „cantareti”” ai Romaniei, oameni care muncesc la negru pe santiere) si lista poate continua dar calculul este si mai simplu : muncesc 3 milioane si fumeaza 7. Daca ipotetic toti cei care muncesc ar fi fumatori, tot raman 4 mil de trandavi (exclud din acest termen pensionarii) care de tutun au bani dar „behaie” ca nu au asistenta sociala.
    Daca te gandeai putin ai fi vazut corelatia ca pe zi ( IMI CER SCUZE CALCULUL LA TUTUN ERA PE ZI NU PE LUNA) cheltuiesti 8 ron pe tutun, pe luna insemnand 240 de ron insa astepti asistenta sociala de pe carca celor care muncesc un 25 de ron .
    Cati bani se fac pe luna Leo in cheltuiala pe tutun a celor 4 milioane de fumatori neproductivi??????\
    – 4 * 240 = 960.000.000
    Deci ei fumeaza dublu decat cotizam noi la CAS???
    AICI ESTE DREPTATEA LEO !!!
    ASTA ERA IDEEA LEO !!!
    Basca leo draga sa nu ai impresia ca poti lumina pe cineva si crede-am ca fara modestie as putea enumera pe putin 20 de solutii anticriza , poate unele din ele mai dure dar fara sa afecteze pensionarii aia carora tu le tii partea.
    Iti inteleg punctul de vedere privind faptul ca nu se vrea de sus.
    Daca tot ai adus in vorba proverbul cu pestele….ma vad nevoit sa-l continu: se impute el de la cap dar de curatat se curata doar de la coada.
    Tind sa cred ca tu esti unul din cei care nu cotizeaza….nu stiu de ce dar am o vaga impresie ca te afli printre ei.
    Mea culpa daca am ofensat.

  18. leo79 spune:

    just me…ai spus bine, solutii sunt dar nu se vrea. nu se vrea de sus. problema este ca tu vorbesti de santiere si muncitorime.iar in germenia s-a cladit economia cu oameni inteligenti,educati si patrioti. just me…dar hai sa-ti mai spun o treaba pe care sunt sigur ca nu o cunosti. germania a fost obligata timp de 50 de ani sa nu mai produca nici un fel de arma sau tehnologie de razboi. acum te intreb pe tine: cati oameni inteligenti s-au concentrat la dezvoltarea tarii pe alte planuri? gandeshte-te daca, un exemplu: 1000 de ingineri super pregatiti profesional au fost nevoiti sa-si intrerupa activitatea in domeniul armamentului si sa-si concentreze activitatea in dezvoltarea de automobile.si asta a fost un mic exemplu.nu compara germania cu romania.sau japonia care dupa bombardamente a fost recontruita de un singur om. nu cred ca ai auzit de deming, shi ce a facut al in japonia. just me…este usor sa ajungi la concluzii si sa arati la gradina vecinului.
    in privinta mea itzi pot spune doar ca studiez la una din cele mai bune univervitati din lume, sunt in ultimul an universitar si provin din cea mai saraca familie posibila din braila.

  19. Just Me spune:

    Si ce anume studiezi leo??
    Daca as face corelatia ca si MBS, acest 79 ar insemna ca acum ai 30 de ani si spui ca studiezi. Leo, ne trebuiesc si oameni care studiaza si au studiat si vor studia insa acei oameni trebuie sa „produca” candva si acel candva este ACUM.
    Sa luam Germania postbelica, oameni inteligenti, cine?? Femeile, copiii si batranii?
    William Deming a fost teoreticianul domnule leo care sustii ca studiezi, insa practica celor 14 principii au facut-o oamenii incepand cum spune romanul de la cel cu tata-n gura pan` la al cu barba sura.
    De la telectuali care au studiat la muncitorii de rand.
    Crezi ca este nevoie de somitati sau ca Romania are nevoie de genii??
    Una peste alta e bine ca studiezi e grav daca studiezi la 30 de ani. De studiat poate am studiat si eu si poate la una din cele mai prost cotate Universitati la nivel global sau poate nu am studiat deloc insa iti zic secretul meu si anume faptul ca prima amanta a fost matematica, a doua fizica si m-am casatorit cu economia dar tot nu are relevanta.
    Ma bucur ca incet incet, fara sa iti dai seama ai realizat ca mi-ai ridicat mingea le fileu si incepe ping-pong-ul de rigoare dandu-mi dreptate.
    Nu am aratat in curtea nimanui ci am exemplificat dar concluzia e aceeasi!!!
    Suntem multi, trantori, iresponsabili, fara pic de respect fata de propria persoana daramite fata de cei din jurul nostru, ipocriti si vrem sa ni se dea fara a oferi !!!!
    Asta reprezinta majoritatea in Romania iar minoritatile ca mine, Cati, MBS si alte 3 milioane suntem luati in deradere considerati fiind sclavii sistemului. Nu domnule draga nu sistemul este de vina ci mentalitatea romanului.
    Am ajuns in final pe aceeasi lungime de unda draga leo sau tot sustii ca sistemul este de vina??
    Daca maine un „Deming” ar spune intr-o Organizatie : faceti asa : x,y,k,z,etc. stii ce s-ar intampla in secunda 2?? 90% din angajati si-ar depunde demisiile pe masa.
    Unde este aici vina sistemului?
    Inchei mai putin dur aducandu-ti la cunostinta faptul ca se fac vre-o 10 ani de cand am posturi de conducere incepand de la entry level pana la top management si crede-ma ca afirmatiile mele sunt bazate doar pe experienta ca nu erau ei prosti latinii cand spuneau ca experienta invata.
    Spor la studiu si treci mai repede la produs plus valoare.

  20. MBS spune:

    Buna seara tuturor si mai ales tie Katiusa!
    Pentru Just Me….
    In Romania, sunt la ora actuala 400 de spitale si crede-ma ca stiu ce spun.

  21. leo79 spune:

    si mie imi pare rau ca am 30 de ani si inca mai studiez, imi pare rau ca a trebuit sa me duc in papuci de plastic la scoala, imi pare rau ca mancam o data in zi daca eram norocos, imi pare rau ca am fost trimis la cersit , imi pare rau ca am fost un amarat si sarac. eu merg pe idea: sa nu-ti fie rusine de ce ai fost si ai facut…sa-ti fie rusine de ce o sa ajungi!!!!
    just me…imi face o deosebita onoare si placere sa stau de vorba cu un om educat ca dumneavoastra si imi cer scuze daca am sarit putin calul.
    universitatea este un dundee scotia si studiez retzele de calculatoare. iar ca oricare universitate are se reapecta implimenteaza studentului principii de baza in management.

  22. Just Me spune:

    MBS nu contest, calculul pe spitale a fost ipotetic si finalul cheltuielilor pentru directori aproximat la 1,5 mil ron lunar.
    Ei se pot duce la mai mult, sau poate la mai putin, insa nu poti sustine un sistem sanatos fara a avea cotizanti, iar ideea acestui articol a fost tocmai aceea de a „blama” cumva asteptarile romanilor de a li se acorda asistenta sociala fara gandi ca nu acum, nu ieri si sigur nici maine nu au fost, nu sunt si nu vor fi bani daca vom continua asa.
    Dam vina pe sistem, pe furturile la nivel inalt, pe marsavii, pe distrugeri in masa a liniilor de productie, pe distrugerea agriculuturii, a sistemului de invatamant si sanitar, etc.
    Nu contest asta, asa este, vina este a celor batrani sau a celor tineri, vina este a tuturor si pana nu facem noi ceva nu putem sa emitem pretentii.
    Am urechile infundate de la expresiile „nu am timp”, „drepturile mele”, „nu am bani” , „nu am loc de munca”, etc.
    Oare voi trai si eu sa aud „obligatiile mele sunt”, „ofer si sustin statul…”, „muncesc pentru evolutia mea…”, „imi permit sa…”
    Tind sa cred ca nu, din pacate.
    Pot spune ca m-au prins aceste discutii insa nu pot concepe si refuz categoric sa concep ca se cere fara a se oferi.
    Ok, batranii de azi au trait in comunism, de acord, asa au fost invatati, totul globalizat si aveau minimul necesar unui trai la nivel de subzistenta.
    Bun pana aici, ei da pot gandi ca au asemenea drepturi.
    Dar noi, tinerii de azi, batranii de maine, fara prea multe doctrine comuniste, noi, pe noi cine ne-a invatat sa asteptam pomana statului????
    Este nativa aceasta trasatura, este trasatura principala a neamului romanesc.
    Trist dar cat se poate de adevarat.

  23. Just Me spune:

    Leo nu este nevoie de scuze, ai sarit calul fata de Cati prin acele jigniri dar daca ea a tolerat cu siguranta scuzele ti-au fost acceptate inainte de a ti le expune.
    Nu e nevoie sa vorbesti cu Dumneavoastra, aici suntem noi, cu ceea ce gandim intr-un oras al cuvintelor asa cum bine specifica intro-ul.
    Adevarat ai grait ca nu trebuie sa-ti fie rusine de ceea ce esti ci de ceea ce vei deveni.
    De-asemenea daca nu-mi facea placere sa port aceasta dezbatere cu siguranta nu as mai fi postat aici.
    Ce ai fost nu vei putea schimba niciodata leo insa ceea ce vei deveni sta doar in puterile tale si parerile de rau nu ar trebui sa isi faca aparitia.
    Nu am contestat faptul ca studiezi insa din Scotia sa poti concluziona viata de zi cu zi a romanilor este mai dificil.
    Tu faci o retrospectiva a anilor traiti aici in saracie dar maine leo ce va fi?
    Tu cum vei imbatrani? Dar eu? Dar Cati? Dar copilul nevinovat care are viitorul in mainile noastre? MBS imbatraneste sau intinereste?
    Ce facem azi pentru noi inseamna maine nimic.
    Ce gandim sa facem maine pentru copii nostri inseamna totul astazi.
    Daca inveti principiile de baza in management esti de mult trecut de faza cauza-efect.Macar teoretic ar trebui sa o stii si sa o transpui in practica zilelor de azi.
    Asta am incercat eu sa subliniez la articolul celalalt.
    Tu vezi efectul : furturi, marsavii si am tot spus-o, insa care este cauza leo?
    In 96 nu ai votat dar in 2000, dar in 2004, dar in 2008, acum in 2009 ce vei face leo?
    Uita-te in urma si decide.Totul sta in puterile noastre si doar de noi va depinde cum vom imbatrani, asta daca vom apuca….

  24. MBS spune:

    Din nefericire Just Me, mentalul colectiv nu se poate schimba, modifica, decat in generatii. Si, da, sunt de acord cu tine este de neacceptat, pentru mine, sa stai cu mana intinsa, sa pretinzi, fara a oferi nimic in schimb. Daca ar fi sa-i dau dreptate lui Leo, atitudinea aceasta o pot intelege, tolera si intr-o oarecare masura accepta in ceea ce ii priveste pe varstnici. Dar este total de neacceptat in cazul in care personajul este tanar. Deseori am auzit, de acum „poezia”, „Pai de ce sa ma duc mai, la munca? La patron, sa ma hamaleasca ala? Mai bine in somaj…. „. Dincolo de pozitia bipeda si articularea cuvintelor suntem totusi niste „animalute” supuse instinctului de conservare. probabil de aceea, prin mimetism, si generatiile tinere prefera calea mai usoara. mai bine stam cu mana intinsa decat sa facem vreun efort in urma caruia sa ne scada stima de sine, vazandu-ne incompetenta, neadaptabilitatea, lenea….
    Si vorba ta refuz sa tin atatia trantori in spate pentru ca eu una sunt in masura sa spun ca am obligatii pe care mi le asum si le respect, ofer statului puterea mea de munca (si nu ca bugetar) si sustin statul prin contributia luna de luna a tuturor darilor (fac o paranteza, sunt un contributor constiincios de ex la Fondul de sanatate, iar pe la doctor ajung din an in pasti – si atunci ma duc in mediul privat, deci ca si consumator al fondurilor bugetare de sanatate sunt ca si absent). Muncesc in medie 10-12 ore pe zi si muncesc pentru evolutia mea, ca atare imi si permit un anumit standard de viata (si nu din averi mostenite – ca si Leo provin dntr-una dintre familiile sarace ale Brailei- ci din munca mea).

  25. Just Me spune:

    Nu cred ca este cineva prezent aici, cel putin nu pana acum, care provine dintr-un mediu excelent.
    Cu siguranta nu ar fi postat sau in cel mai rau caz ar fi contestat absolut tot ce s-a scris.
    Sper sa nu fi fost inteles gresit insa nu am nimic impotriva bugetarilor si departe de mine gandul de a fi potrivnic cu batranii insa imi permit sa-i acuz ca au pus stampilele ani la rand asa cum le-au pus.
    Eu sunt potrivnic sistemului permisibil.
    Sunt inversunat cand ma gandesc ca am o mama ajunsa la o varsta care are nevoie de o medicamentatie, care a cotizat toata viata ei si care a facut sacrificiul suprem sa aduca un copil la nivelul de a cotiza la randul lui pentru ea si acest copil cotizeaza pentru altii fara a avea o speranta ca la varsta mamei lui va putea sa imbatraneasca frumos.
    Am facut acele calcule minime, evident ca nu sunt facute in aceasta seara cu ochii inchisi, tocmai pentru a evidentia faptul ca aceia expusi de tine MBS au bani de tutun dar de cotizatii nu.
    Poate as complica lucrurile daca as expune cu mult mai multe lucruri din acest sistem netrebnic si cu sau fara voia mea lucrez in el (a nu se citi bugetar).
    Cu siguranta fiecare dintre noi are notiuni sau daca nu le are constata acum sau mai tarziu ca tot ceea ce se intampla la nivel de varf este impus intr-un fel sau altul, iarasi discutii care nu au si nu vor avea finalitate insa din pacate MBS ma vad nevoit sa-mi expun parerea care este contrarie a ceea ce ai specificat tu.
    Asa cum masele au adus Romania unde este, tot masele o pot schimba iar mentalitatea lor poate fi schimbata si nu in generatii ci printr-o duritate extremista poate.
    Dai, primesti. Nu dai, descurca-te.
    Sa-mi spuna mie cineva cati romani nu au muncit o zi in viata lor si primesc asistenta sociala????
    Stiti cate retete se elibereaza pe luna pentru copii insa medicamentele sunt destinate adultilor??
    Incepand de maine acei romani nu vor mai beneficia de nimic.
    Si nu este nevoie de dictatura sa aplici asa ceva.
    Exemplul Germaniei (scuze leo dar iar arat in gradina vecinului) este concludent.
    Nu ti se opreste nimic la CAS sau poate o cota mica, toti banii iti sunt trimisi intr-un cont special pe un card de sanatate si absolut orice necesitate este achitata din acel card.
    Nu ai indeajuns, completezi, nu completezi nu beneficiezi si daca mori, asta e…
    Ce implica asta??
    Simplu, in primul rand ai certitudinea ca acel angajator nu mai jongleaza legea prin lege scapand fara sa achite ani de zile.
    In al 2-lea rand eu care beneficiez din an in paste de ce inseamna sistem sanitar voi tratat corespunzator.
    Oare sa fie dictatura asta sau este reversul medaliei?
    Asa cum s-au impus mamele pe banda rulanta de a ajuns Romania la peste 20 de milioane de locuitori asa sa se impuna contributia si sigur mentalitatea maselor se va schimba.
    Sigur cei care muncesc la negru vor solicita carte de munca iar angajatorul ii va face caci altfel nu ar avea resurse umane.
    Ups….cam 3 iepuri dintr-o lovitura doar cu o singura masura?
    In fine…..ma bucur pentru aceasta seara, multumesc voua dragi cititori si comentatori pentru expunerea de idei, dezbaterile sigur vor continua in masura timpului liber ca spre deosebire de aceia care nu vor sa-si rupa oasele la patron eu muncesc intre 12-16 ore pe zi.
    O seara faina si voi citi, comenta si contracara regulat.
    Toata stima si respectul.

  26. leo79 spune:

    buna cati. era o vorba care spunea : unde-i unul nu-i putere unde-s doi puterea creste. ma bucur ptr tine, ptr ca sunteti o familie unita.noi suntem 5 frati, dar din pacate nu suntem asa de uniti cum ne-ai spus tu mai sus.cand sunteti uniti si ai nevoie de cineva ptr un sfat il primesti, de o vorba buna si cum e in romania, o relatie cineva pe undeva sa-ti deschida o usa, se gaseste. la mine nu s-a gasit din pacate.dar asta e, fiecare cu familia lui si cu intelegerea lui despre principii si respect.

  27. Just Me spune:

    Buna Cati si ne bucuram ca esti mai bine si asteptam ca tot rau sa fie inspre bine.
    Intradevar ne-am incins si daca-mi permiti o gluma si tu erai incinsa, pacat ca nu de adrenalina,insa am pastrat limitele bunului simt si scuzele de rigoare daca am sarit calul.
    Ce expui tu aici este exact miezul acestor dezbateri.
    Nu sunt un om rau, am un suflet de pus la rana ca si parintii mei buni sau rai, saraci sau nu, au stiut sa ma invete intai importanta frumusetii interioare insa nu pot admite faptul ca am sanse sa imbatranesc urat datorita sistemului.
    Nu sistemul este de vina ci nativitatea romanului invatat sa astepte.
    Ai dreptate in totalitate si in cadrul unuia dintre comentariile mele am specificat ca imi venereze
    mama si nu as accepta sa sufere, fie ca este vorba de a-i veni pe cap si a-i nelinisti batranetile fie ca e vorba de sistemul social si necesitatile privind medicamentatia si traiul de zi cu zi.
    De ce sunt atat de acerb, dur, draconic si lista poate continua?
    Raspunsul este simplu, as face sacrificiul suprem pentru mama mea insa nu admit sa tin pe spatele meu, pe munca mea, pe sanatatea mea, milioanele de trantori din aceasta tara.
    Refuz categoric sa stiu ca oamenii apropiati sufletului meu sufera in aceste momente datorita trandaviei innascute ale romanilor si tocmai aceasta trandavie este factorul principal pentru care eu nu pot loa aceasta varsta sa returnez mamei mele nici macar 10% din ce a facut ea pentru mine, totul, absolut totul datorita faptului ca tin in spate alti 6 romani.
    Ai transpus situatia ta familiala si cu toate ca e greu de crezut ca sunt astfel de oameni in Romania, sigur sunt foarte multe familii apropiate sufleteste si neinteresate material.
    In aceasta situatie te intreb daca unul din cei 8 „parinti” au nevoie de ajutorul tau si tu nu-l poti acorda, sufletul tau ce fel va reactiona?
    Mai poti imbatrani frumos intr-o astfel de societatea?

  28. Cati Lupaşcu spune:

    Salut Just me!
    1. Nu i-as putea ajuta decat daca ceea ce mi-ar cere ar fi peste puterile omenesti
    2. Nu cred ca vreunul dintre ei mi-ar cere vreodata ceva peste puterile mele
    3. Da tu crezi ca ei se scaldau in averi cind ma ajutau pe mine?
    4. Si ca sa nu fie asa trist tot ce spun io pe aci, ma rog la Dumnezeu doar sa aiba nevoie de mine pe rind, ca daca vor avea toti deodata, chiar ca m-am ars…

  29. Just Me spune:

    Interesanta si felicitari pentru medierea ta Cati insa in ceea ce ai expus mai sus exista niste necunoscute si numai Dumnezeu stie incotro ne indreptam.
    Nu vad de ce as spera la ceva ce are sanse sa se intample in aceeasi maniera cum are sanse sa nu se intample.
    E cu mult mai usor sa previi decat sa repari.
    Raman la stadiul de draconism si parerea mea se va schimba sigur atunci cand imi pot duce la bun sfarsit drumul, departe de nicaieri unde nu voi astepta sfarsitul imbatranind frumos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: