Dupa 20 de ani

 

Acum, cand scriu aceste randuri, afara ninge. De mult n-a mai nins asa mult si frumos la Braila! Imi adun cu greu gandurile, zapada ma duce in trecut. Imi amintesc de anii copilariei mele, de zapezile de altadata, de mirajul sarbatorilor de iarna. Si e normal sa fie asa. Sa imi fie dor de anii de anii aceia, de copilaria si adolescenta mea, de parintii mei, de prieteni, de tot acel univers bun, rau, cum era. Da, regret anii aceia, si recunosc asta cu toata sinceritatea. Regret insa ca orice adult care se priveste dupa 20, 30 de ani in oglinda si isi vede ridurile si firele de par alb, ca orice fiica sau fiu care isi cauta parintii si vede un pat gol sau doi neputinciosi, bolnavi si, parca, mult prea batrani, ca orice mama care isi admira copilul si il vede dintr-odata, parca mult prea repede, om in toata firea.

Da, regret anii aceia, dar de fapt regret inocenta mea, minunea de a ma bucura din orice, puterea si tineretea parintilor, dragostea cu care in fiecare an de sarbatori fratii mei cei mari veneau acasa, povestile despre Isus pe care mama, tata, ni le spuneau in fiecare iarna, cand ne adunam in jurul bradului, molidului si apoi al leandrului imens din casa mare – pentru ca in ultimii ani, cand „cureaua” se stransese la maxim, decat sa aduca in casa un brad din plastic, mama prefera sa impodobeasca leandrul. Si atarnam in el toate podoabele la care toata luna decembrie trudeam sa ni le confectionam din toate hartiile colorate si poleialele in care fusesera ambalate toate ciocolatele si bomboanele pe care le mancasem peste an. Ascultam povesti si mancam mere coapte pe plita si prajituri „scutecele Maicii Domnului”, fara insa a avea voie sa spunem in afara casei numele acestei delicatese. Era secretul nostru, era o mica conspiratie impotriva lui Mos Gerila, pe care mama nu l-a avut niciodata la inima. Eu il iubeam insa, desi toata copilaria m-am chinuit sa inteleg care e diferenta dintre el si Mos Craciun. Semanau perfect, amandoi erau batrani, buni, imi aduceau cadouri, eram sigura ca, de fapt, sunt unul si acelasi. Numai ca acasa avea un nume, iar la scoala altul. Acasa, mama refuza sa-mi vorbeasca despre Mos Gerila, imi spunea ca ea nu-l cunoscuse niciodata. La scoala n-aveam curajul sa intreb cine e Mos Craciun.

Da, regret. Dar stiti, de fapt, ce doare cel mai mult? Doare ca, din pacate, pentru noi, pentru generatia de acum, anii aceia frumosi au coincis cu „epoca de aur”. Iar asta a lasat urme adanci, imposibil de sters chiar si acum, la 20 de ani dupa inlaturarea lui Ceausescu. 20 de ani. Ce repede au trecut! Cand Silviu Brucan ne spunea ca de atata timp vom avea nevoie pentru ca in Romania lucrurile sa intre in normalitate il acuzam ca exagereaza. Acum, profetia lui ni se pare mult prea blanda. Probabil am mai avea nevoie de 20 ca sa ajungem cetateni europeni cu adevarat. Nemultumirile de acum depind insa de ce am fost inainte de 1989 si de ce am asteptat fiecare dintre noi de la acesti primi 20 de ani. Pentru ca eu, una, recunosc: nu mi-e bine, dar nici nu ma plang. Nu mi-e atat de bine pe cat am sperat, pe cat am asteptat si pe cat consider ca merit. Dar, daca privesc in urma, ma simt cumva ipocrita, clar nu exista comparatie. Una sa regreti anii ce au trecut, alta e sa regreti sistemul care i-a guvernat. De aceea raman consternata de fiecare data cand aud in jurul meu: „Il regret pe Ceausecu!”. Oare ce regreta mai mult? Bezna, foamea, frigul din apartamente, saptamana de 7 zile de lucru, indobitocirea, frica, umilinta? Pe fostii nomenclaturisti ii inteleg, ei aveau niste privilegii pe care noi, cei de jos, nici macar nu le banuiam. Dar pe oamenii de rand?

Noi n-avem voie sa uitam!

 Il regret pe Ceausescu pentru ca dadea la toata lumea loc de munca si locuinta stabila. Aud foarte des lucrul acesta.  De acord. Toata lumea avea loc de munca, intr-o schema de personal supradimensionata, cu niste profesiuni standard: constructor, navalist, chimist, strungar, sudor, lacatus, miner, electrician etc. Eram bagati cu forta intr-o industie – grosul locurilor de munca aici se regasea – pentru care multi nu aveam nicio chemare. Mergeam cu turma la Politehnica, fara sa isi bata capul cineva vreodata sa ne intrebe daca asta vrem sa facem cu viata noastra, daca asta simtim ca e menirea noastra. S-au risipit talente, s-au frant destine,  oamenii „speciali” au avut enorm de suferit. Dar, despre ei, Ceausescu nu ne-a vorbit niciodata.

Toata lumea avea locuinta. Acum, pentru ati cumpara un apartament trebuie sa faci eforturi extraordinare. De acord. Dar, va intreb cati romani aveau locuinta in proprietate personala inainte de 1989? Putini, foarte putini. Iar cei care isi cumparau sufereau la fel de mult ca si cei de acum. Pot sa va dau si un exemplu: in 1978, un apartament cu 2 camere, in cartierul Obor, care atunci se construia, costa 99.000 lei. Un salariu mediu era 1.100 lei, iar rata lunara ajungea undeva in jurul la 900 lei.

Sanatatea si invatamantul erau foarte importante pe vremea lui Ceausescu. Da, probabil investitiile in scoli si spitale din acei ani erau mult mai mari decat acum. Dar nu cred ca avem voie sa uitam cum, cel putin in ultimii ani de dictatura, ore intregi in spitale era frig si bezna. Cati oameni au murit pentru ca in timpul interventiilor chirurgicale se oprea curentul electic, cati au murit in sectiile de terapie pentru ca aparatele care ii tineau in viata incetau brusc sa mai pompeze oxigen sau sange. Amintiti-va, va rog, cati copii au suferit in maternitatea veche din Braila din cauza acelei bacterii ucigase, amintiti-va de saloanele reci ca niste cripte, inclusiv in spitalul TBC, de paturile in care dormeau si cate trei bolnavi. Probabil n-ati vazut niciodata in ce conditii traiau, desi e mult spus traiau, in spitale sau in celebrele centre-sanatorii bolnavii psihic, persoanele cu handicap sau malformatii. Erau lagare de exterminare! Probabil n-ati vazut in ce chinuri mureau pe atunci bolnavii de cancer, aveau morfina cu portia, mult prea putina in comparatie cu durerile cumplite pe care trebuia sa le indure. Probabil n-ati intrat niciodata intr-o maternitate ca sa vedeti umilinta la care erau supuse femeile care preferau sa isi riste viata decat sa mai aduca pe lume inca un copil. Si as putea continua. Daca nu ati vazut, da, va cred ca il regretati pe Ceausescu. Cei care au trecut prin asa ceva, insa, nu au voie sa uite! Si, apropo, inainte a regreta va rog sa va amintiti ce masuri vi s-a spus sa luati, pentru a va proteja, in urma exploziei de la Cernobal. Spalati fructele, astupati fantanile, evitati iesirile in aer liber in timpul pranzului! Atat. S-a zvonit in cartier ca ne vor fi aduse pastile cu iod parca. O luna le-am asteptat, n-au venit niciodata. Iar daca priviti in profunzime acelasi interes aparent era valabil si pentru scoala. Cum sa fi uitat atat de repede chinul prin care treceau copiii de numai 6 ani care incepeau clasa I intr-o scoala in care se invata in trei schimburi si, deci, cursurile incepeau la ora 7.00, bineinteles cu cei mici. Cum se scurta iarna de iarna ora de curs la 40 de minute pentru ca la ora 17.00 se oprea curentul si pana atunci toate cele trei schimburi trebuia sa fie gata. Nu vreau sa fiu judecata ca nu imi amintesc si lucrurile bune din acea perioada. Da, erau si lucruri bune, si in sanatate si in invatamant. Si nici nu pot sa neg ca in prezent aceste domenii inca se zbat sa razbeasca prin multitudinea de neajunsuri.

Dar nici nu pot sa ascult impasibila cum unii plang acele vremuri care, in opinia lor, chiar au fost „de aur”. Nu pot sa cred ca au uitat atat repede miile de tragedii prin care a trecut poporul roman in acei ani de dezumanizare. De exemplu nu am cum sa uit cum stateam inghesuiti intr-o clasa 45 de elevi si cum concuram la admitere cu zecile pe un loc. Decreteii nu au cum sa uite toate astea! Ce drame traiau mai ales baietii care, daca nu intrau din prima la facultate, militaria stia de ei un an si jumatate sau chiar doi, in functie de arma.

 Un oras mai degraba singur decat sigur

 Nu erau atatea accidente, nu se intimplau atatea nenorociri, nu iti era frica sa umbli noaptea pe strada, regreta unii acele vremuri. Intr-adevar, din acest punct de vedere, cei care il plang pe Ceausescu au dreptate. ~nsa doar intr-o anumita masura, pentru ca nu era nici pe departe o lume perfecta, intangibila. Accidente erau, nenorociri se intamplau, mai putine ce-i drept, dar nu trebuie omis ca Ceusescu avea un adevarat aparat de partid care avea drept unica sarcina ascunderea adevarului. De exemplu, cati dintre dumneavoastra stiu cati oameni au murit in explozia de la temocentrala Chiscani? Eu, nici acum. Stiu de acest eveniment pentru ca, intamplator, eram la urgente. Cred ca ma taiasem la picior intr-o cutie de conserve in timp ce jucam „cata”. Dar atat. Ziarele vremii nu au scris un rand. Dar despre tragedia vasului „Mogosoaia” sau explozia de la H-urile din Obor, cand ati aflat amanunte? Se facea mare tam-tam insa pe intamplari imorale, din care se putea da un exemplu celorlati, cum ar fi celebrul proces de la Polivalenta cunoscut drept cazul „Frisca”, un scandal sexual ce in vremurile de azi ar fi trecut aproape neobservat. Acesta era sistemul de informare, aflam doar cat, cum si cand doreau ei. In rest, ne razbunam soptind si barfind pe la colturi. Daca ne referim la accidentele rutiere, da, soselele erau mult mai sigure. Dar, va intreb, cati dintre cunoscutii dumneavoastra aveau masina inainte de 1989? La mine in zona, nimeni. Iar in clasa, la generala, din 45 de elevi, doar doi aveau. Dar ni se spunea ca sunt prea multe, de aceea se dadea ratie la benzina si se facuse un adevarat orar de circulatie in week-end, o duminica autoturismele cu numere cu sot, cealalta, cele fara sot. Iar noi inghiteam toate gogosile astea. Ca si pe cele privind siguranta cetateanului noaptea pe strada. Eu, de exemplu, imi amintesc cum tatal meu, ani la rand, a asteptat-o pe mama in fiecare noapte cand venea de la schimbul II, iar in statia de autobuz zeci de alti soti faceau acelasi lucru. Adolescenta fiind, nici nu imi trecea prin cap ca as putea intarzia in oras mai mult de ora inserarii, si asta pentru ca odata asternuta noaptea tot orasul era in bezna. Vitrinele erau intunecate, iar in cartier, daca uitai un bec aprins in curte, te trezeai cu sectoristul la usa si te acuza de risipa. Cine sa umble de nebun pe strazi in bezna? Si ar mai fi multe de scris, ca de exemplu despre cat de bine o duceam cu banii. Dar ma intreb pe ce  Dumnezeu puteau fi cheltuiti banii aceia, fie ca erau multi, fie ca erau putini? In alimentara batea vantul, in magazinele de imbracaminte si incaltamite erau cele mai oribile si de proasta calitate lucruri, care intr-adevar costau foarte putin, dar pe care un copil, un adolescent din ziua de astazi nici sa doarma nu le-ar folosi. Din tercot, stamba, jerse, nailon si scai n-am iesit toata copilaria si adolescenta. Primii pantofi de piele mi i-am cumparat la majorat. Trei zile si trei nopti am stat la coada la „Antilopa”, toata familia, prin rotatie, ca se striga lista din 4 in 4 ore. Iar cand ajungeai, in sfarsit, in fata vanzatoarei, spuneai doar atat: „modelul X, marimea Y, culoarea Z”, fara proba, fara fara nimic. Sa va mai povestesc despre pantalonii de prelata, despre espadrilele dupa care treceam Dunarea la Smardan, despre sandalele de guma? Despre cum mergeam cu trenul ca sardelele sute de kilometri, in celebrele concedii de 18 zile, date parintilor prin sindicat, in care, daca nu eram pregatiti de acasa cu „atentii”, ne cazau in niste conditii greu de descris si faceam foamea cea mai mare parte a timpului? Sa va mai spun si ca eram o mica vedeta in cartier si la scoala pentru ca mergeam vara la mare si asta pentru ca fratele meu fusese repartizat la Constanta? Aveam profesori care nu vazusera marea in viata lor! 

Si cate si mai cate n-as avea sa le mai povestesc celor care il plang pe Ceausescu. Dar ma opresc aici. Si asta pentru ca as vrea sa va provoc mai departe si pe voi sa le reamintiti de ce nu ar trebui sa uitam anii aceia, de ce ar trebui sa fim recunoscatori celor care au platit libertatea cu sange, de  ce ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte de a incepe a ne lamenta de cat de prost traim in ziua de astazi. Repet, clar nu traim atat de bine pe cat consideram noi ca meritam, clar idealurile pentru care oamenii aceia au murit in 1989 nu se mai regasesc pe ordinea de zi a partidelor politice. dar, oare, avem dreptul sa ne plangem?

61 de răspunsuri la Dupa 20 de ani

  1. Mirel I spune:

    Johnica ,pai sa cazi tu ”secerat”numa’de cateva cuvinte ,si alea spuse la furie de catre Just Me ???Mai gandeste-te !!!din partea mea esti binevenit oricand,chiar daca avem pareri diferite in unele cazuri .

  2. Cati Lupaşcu spune:

    Neatza tuturor!
    Din punctul meu de vedere, John e un luptator si un invingator, nu cade el „secerat” de cuvinte, fii linistit Mirel. In plus intre el si Just me au mai fost discutii ceva mai „acide”, si in final au gasit portita de comunicare. Nu ma indoiesc, si de data asta o vor gasi. Just me sare calu’, a mai facut-o si o va mai face… asa e el, eu incerc sa il mai temperez, sper sa reusesc intr-un final. MBS ar fi avut mai mult spor , am vazut ca tine mai mult cont de sfaturile ei, dar MBS nu este momentan disponibila asa ca va trebui noi sa ne unim fortele si sa ii potolim „hormonii” he he he
    Eu ma gandeam la altceva, ne povestea John ceva de un voluntariat in Afganistan, acolo m-a dus gandul, de aceea astept sa spuna cand si cum va pleca. Trebuie sa ii tina cineva pumnii si sa se roage sa fie ferit de probleme. Si cine ar putea sa o faca mai bine decat familia lui si noi…

  3. Just Me spune:

    Seara buna tuturor si lui john in Afganistan ca daca ma gandesc bine cam pe-acolo ar trebui sa fie el.
    Leo „barosanul” bine ai venit pe meleagurile patriei.
    Buddy inginerul tot inginer ramane, pragmatic si foarte bun tehnician.
    Cati am o feblete pentru MBS dar este doar de natura virtuala si de-aici poate impresia ca ea ma tempereaza mai bine.
    Apropos imi fac mea culpa pentru aciditate insa nu accept ca cineva sa ma faca mincinos, este inadmisibil sa faci o astfel de afirmatie la adresa mea, minciuna fiind lucrul pe care il urasc cel mai mult in asta viata.
    Una peste alta inca suntem prezenti iar despre John, repet….dupa „culacalele” ups, „calaculele”, ups, „caculelele”, fie ele cum or fi, mele, ar trebui sa fie in Afganistan acum.
    Daca am gresit calculele inseamna ca e de la whisky😛
    Va pupa Just pe toti.

  4. Just Me spune:

    Fratilor uitai sa va zic ca imi este dor de MBS si speram si ne rugam sa fie bine iar despre Leo, pacat ca nu mi`s in Braila sa-i beau eu whisky-ul ala mult laudat….Mirele nu rata ocazia🙂

  5. Cati Lupaşcu spune:

    Care? Whisky ala pe care trebuia sa il bem cu totii dupa ce ai pierdut pariul? Sau o fi Crin premier si nu stiu eu din cauza de Craciun????

  6. FunBase spune:

    @ Katy & the Gang,

    Crin e un repetent, chiulangiu si mare oportunist…
    Ce-l sustine inca sunt banii lu Patriciu…
    In curind sper c-o sa ramina doar 2 partide mari si Udmr si Indep.
    Parerea mea este referitor la pupaturile si scuzele de mai sus… fiecare trebuie sa ramina el, ea, discutiile pot fi in contradictoriu la subiect nu persoana, doar asa ies ideile bune la suprafata…
    O consider pe Katy un moderator f bun dar cred ca ar trebui sa aprara cu mai multe subiecte si voi cei din Ro si Braila sa incercati sa atrageti prietenii in discutii
    Pina una alta asa de un start, Hai Base, arata-ne ce poti….
    Sper ca tante Nuti(Udrea) va fi mai atenta de data asta ptr a nu mai da ocazia la investigatii… de altfel eu sunt sigur ca ea vrea binele tarii, numai ca lipseste experienta si lipsesc banii.
    Va pun o intrebare, dece nu se dezvolta imobiliar Sos.Buzaului dupa Lacul Sarat ? Raspunsuri serioase si poate cam ce ar fi de facut….

  7. Cati Lupaşcu spune:

    Hei, bun venit FunBase!
    1.Era vorba despre un pariu evident pierdut de Just me si neonorat inca, gasesti detalii la „Un fleac. L-au ciuruit” cred.
    2. Absoluta dreptate: din contradictii se naste progresul, dar asta nu inseamna ca trebuie sa sarim calul. Buna cuviinta este singurul lucru pe care am cerut sa se respecte aici. In rest liber la orice comentariu.
    3. Mersi pentru apreciere, oricum fac eforturi sa tin lucrurile in frau. Subiecte? Dupa cum am si eu timp sa le expun si apoi trebuie sa tin cont si de „audienta”, am avut si subiecte care nu au iscat polemici desi din punctul meu de vedere meritau. Dar, probabil nu erau de maxima importanta pentru locuitorii acestui oras, asa ca ma pliez si eu pe cererile lor.
    4. Ar mai fi nevoie de „cetateni comentatori”, da, perfect de acord, numai ca trebuie avut in vedere ca suntem un oras foarte tanar, nu stiu daca am implinit 3 luni. Noi primim pe oricine cu bratele deschise.
    5. Da, e un subiect bun, dar iti cer ingaduinta pana dupa sarbatori si promit ca voi incerca sa-l aduc in discutie. E un subiect prea serios si important ca sa-l ingranmadim asa intre sarmale, frituri si salata de boeuf.
    In concluzie, esti binevenit in orasul nostru, te mai asteptam cu comentarii si propuneri de subiecte.

  8. Just Me spune:

    Buna ideea insa daca imi aduc aminte bine Mirel a refuzat J&B-ul in favoarea berilor….parca asa tin eu minte sau era tot de la Whisky🙂 si pana la urma daca fu „profesorul” ce mai conteaza?🙂
    Mirele eu zic sa intri la discutii ca ma face lumea neserios nu spune nimeni ca tu nu esti beutor de whisky si preferi bericioaicele🙂

  9. Just Me spune:

    Welcome FunBase….grija mare ca avem si FunGeoana🙂

  10. Don Pedrino spune:

    La Multi Ani, dragalasilor! Mi-e greu sa ma pastrez departe de zumzaitul vostru destul de reconfortant. Nu vreau sa-i stirbesc savoarea, cu punctele mele de vedere cu radacinile parca intr-o alta era, parca intr-un alt spatiu. Nu ma pot insa abtine sa nu va atentionez: voi mergeti inainte, lasati dracului fantoma comunismului! Cereti ce vi se cuvine de la societatea pe care sunteti chemati/obligati sa o claditi. Cati, nu cred ca procedezi bine repovestind necazurile de atunci fara sa procedezi la cuvenita delimitare intre cele trei „epoci” distincte: stalinismul in Romania, prima jumatate si rerspectiv a dua jumatate a epocii ceausiste. Si nu se poate sa fii atat de ingaduitoare cu perioada postdecembrista, in care se repeta in mare masura vechile racile (sistemul sanatatii – la pamant; frigul din locuinte – in multe localitati mai groaznic; magazine pline cu produse din import – in conditiile in care peste jumatate din populatia tarii traieste sub pragul saraciei; o libertate cu care cei mai multi din noi n-au ce sa faca, pentru unii chiar nociva etc.). Desi nu va consider inconstienti, ma cutremur la incapacitatea voastra – a generatiei, vreau sa zic – de a-si scruta perspectiva. Il huliti pe Ceusescu – si v-a lasat o tara bogata, v-a lasat proprietari de drept (da, „proprietatea intregului popor” insemna mult mai mult decat nenorocitele de cupoane cu care ne-au scos ochii) peste tot ceea ce au vandut si vor mai vinde pe nimic astia pentru care, ca popor, am intrat intr-o schisma cu consecinte atat de grave… La vremea „impuscaturii” Romania avea in seifurile BNR 2,5 miliarde cash si crente de 7,5 miliarde la tari din Lumea a treia. Marea problema, atunci, a fost ca boul ala n-a vrut sa-si asculte sfetnicii care i-au propus sa dea un pic drumul la bani catre populatie; n-au vrut muschii lui si-ai altora pe care istoria se straduieste sa-i faca uitati (Bobu, Gogu Radulescu, Dascalescu etc.- Doamne, dar cati din astia nu ne conduc in ziua de astazi…). Acum avem o datorie publica de cel putin 80 miliarde euro, care va creste si va trebui platita… Vai de voi si, mai ales, de urmasii vostri; recent Ilie Serbanescu va numea – si nu cred gresea – „generatia rusinii”. Sigur, viata este mai frumoasa cand o ei la modul facil, asa, ca la paranghelie. Dar, din pacate, perspectivele sunt sumbre. Va doresc tuturor multa sanatate, bucurii si impliniri in anul care vine!

  11. Cati Lupaşcu spune:

    Salutare Don Pedrino. Lasa subiectele astea serioase pentru mai tarziu de pe 4 ianuarie incolo. Nu vezi ca baietii astia s-au incins la bancuri! Hai, te lasi mai prejos???!!!! Chiar n-ai la indemana un banc bun de premiat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: