O plapumă prea scurtă şi mâncată rău de molii

aprilie 15, 2010

„Eu nu mai pot aşa! Mi-e teamă că într-o zi o să pun ceva în mâncare, să o terminăm odată cu toţii!”. Nu e o ameninţare spusă într-o clipă de nebunie. E un vaiet, un strigăt de disperare al unei femei tinere, mamă a doi copii, de 9 şi 6 ani, rămasă fără loc de muncă. Doamna în cauză mi-a povestit că a lucrat, împreună cu soţul ei, până acum câteva luni, în aceeaşi firmă, de comerţ. Firma a dat faliment, patronii au pierdut tot, inclusiv casa, banca a scos-o la vânzare fiindcă giraseră cu ea un împrumut. Din puţinii bani care le-au mai rămas după ce şi-au stins datoriile, oamenii şi-au cumpărat bilete şi au plecat în Italia. „Ce oameni… iar acum sunt vai de ei… Ea îngrijeşte un bătrân, iar el cu ziua prin construcţii. Dar tot e bine, au copiii mari, au putut să plece. Noi, cu doi copii mici, încotro s-o apucăm?”.  Cititi mai departe aici.