Am sarit buimaca din somn. Ce naiba se aude? Telefonul taraia strident. Imi arunc un ochi pe ceas: 7.30. „Neata, sa stii ca am nevoie de … bla, bla , bla…”. Rezolv problema, ma mai foiesc putin, incerc sa adorm din nou. Nici pomeneala. Ma doare capul cumplit. N-am dormit azi noapte, pe la 4.30 inca eram treaza, tampenia asta de presiune atmosferica si variatiile ei bruste. Nu e nici prima nici ultima noapte de chin. Dar telefonul, ah telefonul putea sa mai intarzie putin. De parca as avea un minim de control asupra lui! N-am ce sa comentez, si eu, la randu-mi, am stricat somnul linistit al atator oameni! La scurt timp suna si ceasul. Gata, hai, incepe o noua zi!
Fuga la bucatarie, pun in functiune filtrul de cafea, fuga la baie, fuga in dormitor, iau telefoanele si, din nou in bucatarie sa imi savurez cafeaua. Iau laptop-ul, o raita prin blogosfera, verific ziarul nostru, apoi un ochi la concurenta si prin presa centrala. Telefonul mai suna de vreo doua ori, mai sun si eu de vreo doua. Gata si cafeaua. Iau telefoanele, fuga la baie, intru sub dus. Ies, iau telefoanele, fuga in dormitor la imbracat. Intre bluza si fusta mai vorbesc cu o colega, mai citesc un SMS. Gata si imbracatul. E deja tarziu. Iau telefoanele, poc in poseta, o ultima verificare. Pa casa. Stiu cand plec, vad eu cand ma intorc. Inca doua trei telefoane scurte si in maxi-taxi. Abandonez,
mare lucru nu aud, radioul e la maxim. La birou, primul gest, scot telefoanele din poseta, unul parca ma privea pe furis tarrrrrrrr, tarrrrrrrrrrr. Neata. Da, am ajuns, bla bla, bla. Intre timp incepe si fixul sa sa-si faca simtita prezenta.
II spuneam unei prietene: „Mai, din tot ce inseamna concediu, trecand peste chestiile de suflet, trei componente practice ador: 1. Nu suna ceasul. 2. Nu suna telefoanele. 3. Mananc unde si cand mi-e foame, fara grija gatitului si curateniei de dupa”. Chiar si numai pentru atat iubesc la nebunie perioada de concediu. Dar asta inseamna 10 zile pe vara si inca vreo 10 oricand, in alta perioada. In rest, sunt sclava telefoanelor. In permanenta trebuie sa le am in apropiere, in permanenta trebuie sa le aud. Nu unul, nu doua, ci trei. Am incercat „dual sim”, nu merge. Te lasa acumulatorul extrem de repede, cand ti-e lumea mai draga. Iar asta e o tragedie. Nu pot trai fara telefoane. Imi sunt deja indispensabile.
Si, totusi, am trait si fara ele. Ba chiar foarte bine, si n-am murit. Ba, mai mult, pe cand telefoanele mobile nu existau, nu exista nici net, nici mess, nici retele de socializare. Cu pritenii ne intalneam din intamplare, in parc, in gradina, si, zau ca ne intalneam mult mai des. Pentru urgente existau telegramele. Va mai amintiti: „Sosesc vineri. STOP. Asteapta-ma la gara. STOP”. Sau „La multi ani! STOP. Te iubesc. STOP”. Iar pentru lucrurile „serioase” existau scrisorile. Kilometrice. Si acum am teancuri acasa. Pur si simplu nu m-am indurat niciodata sa le arunc. Cand si cand le recitesc.
Intr-o seara (intarziasem mai mult la serviciu) cand am intrat in sufragerie, fiul meu citea niste
scrisori pe care tatal lui mi le trimesese cu multi ani in urma. N-am intrat in panica. Nici macar un cuvant din miile insirate acolo n-avea de ce sa ma faca sa rosesc. Eram asa copii, asa sinceri, asa naivi!
Erau asa multe cuvinte frumoase pe vremea aceea!
Acum, de exemplu, cand am intalnire cu cineva, dau zeci de telefoane. Ba se schimba locul, ba ora (eu sau persoana cealalta). Mereu intervine ceva pe ultima suta de metri. Tarr telefonul: „Ai ajuns?”. „Da.”. „Hai ca vin si eu, in 10 minute”. Iar. „Sunt aici, dar nu te vad”. „Fa-mi cu mana” „A, gata da, te-am vazut!”. „Stai sa sun la birou sa spun ca intarzii un sfert de ora”. „Daca e ceva ma gasiti pe mobil. Ok. Pa”. Tarrr: „Agenda verde este bla bla bla”. „Nu, spune-i sa ma astepte ca vin”. Bem o cafea, de cele mai multe ori in fuga. Hai, pa, ne mai sunam!
Oare cum am reusit sa trec prin adolescenta, prin tinerete, prin primii ani de slujba fara telefon! Cum o fi trait biata mama sa ma stie la atatia kilometri distanta si sa nu ma poata verifica! Oare cum de nu intra in panica atunci cand, dintr-un motiv sau altul intarziam! Oare cum Dumnezeu ne intalneam cu prietenii seara de seara, fara telefon, fara SMS, fara buzzz. Cum Dumnezeu sateam ore intregi in parc fara snacks-uri, cips-uri, doze de Cola sau bere!? Fara terase, fara muzica la multi decibeli? Oare cum am reusit sa supravietuim fara atat de multe lucruri indispensabile astazi?
Uite, de data asta n-am sa dau ping-uri. Hai sa vedem, ne intalnim !? Fara link, fara tarr, fara buzz!?
Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte 
[…] Pe cand telefoanele mobile nu existau Fri Aug 27, 2010 12:34 pm Am sarit buimaca din somn. Ce naiba se aude? Telefonul taraia strident. Imi arunc un ochi pe ceas: 7.30. “Neata, sa stii ca am nevoie de … bla, bla , bla…”. Rezolv problema, ma mai foiesc putin, incerc sa adorm din nou. Nici pomeneala. Ma doare capul cumplit. N-am dormit azi noapte, pe la […] […]
Oamenii erau altfel atunci , nu aveau inversunarea asta , aveau bunsimt , intelegere si erau solitari , erau multe lucruri rele cu siguranta dar era frumos , eram liberi in interior ,astazi ne urmarim unii pa altii .
Masinarii inventate sa stim , vrem sa stim , nu mai e mister , nu mai e fior , ne grabim , nu avem timp sa spunem TE IUBESC!
Cu stima John
Ce crezi, am putea gasi, totusi, o cale de mijloc?
Nu stiu , dar pot sa spun cum vad eu lucrurile :
cred ca tota povestea asta cu telefonul e amplificata de nevoia de siguranta a individului , de stres in general si de stresul negativ , intr-o lume nesigura reactia sistemului de aparare e sa caute parghii de sustinere si atunci lucrul asta e exploatat comercial .
Eu cred ca putem sa reducem asta intorcandune la simpla relatie interumana , bazata pe respect si incredere si componenta magica , IUBIRE.
Daca o sa reconstruim familia traditionala , daca degrevam o parte din responsabilitatile femeii si ea si tu ca barbat gasesti o cale de comunicare , renuntand la tel si comunicand fata in fata , cu un zambet , nu costa , o atingere , e ff important , un contact vizual permanent , adica sa ne privim in ochii si daca poti sa spui si ceva placut , la sfarsit de zi face cat toate sistemele electronice de comuniicatii la un loc .
Familia rebuild , asta ar trebuii sa fie politica noastra.
Increderea unul in celalat si vom avea nevoie de telefoane mult mai putin, cu siguranta nu putem traii fara ele dar..
John
Eram sigura ca o sa ai un sfat bun, doar si tu ai supravietuit acelei adolescente!
Da, devenim dependenti de tehnologie. Ramane de vazut daca este ceva pozitiv sau nu.
Sunt constienta ca sunt avantaje si dezavantaje. Iar cale de intoarcere nu e. Sper insa sa fim capabili sa nu sarim calul. La mine, „de vina” e meseria. Nu ma disculp. Doar vreau ca, din cand in cand, sa ma atentionez sa nu abuzez. Mersi pentru trecere.
cati, eu nici nu ştiu să dau pinguri! şi tocmai spuneam recent că nici nu vreau să învăţ. 😀 😀 😀 … pe principiul că cine mă citeşte, o face oricum, aşa cum şi eu apar zilnic în locurile pe care le citesc.
mă recunosc în descrierile tale cu telefoanele. doamne cât le mai urăsc şi cât de necesare îmi sunt!!! dacă reuşesc peste zi să stau fără mess, facebook, fără telefoane aş muri… le am permanent deschise, chiar şi în concediu, pentru că trebuie. 😦
Ei, era doar un mic test! 🙂
Despre tine eram sigura ca vei veni.
dacă aparţii unui anumit sistem este imposibil să supravieţuieşti fără telefon mobil. este indispensabil. ar însemna să te autoizolezi. un om de presă trebuie să aibă trei telefoane. 🙂 am văzut că te încearcă o nostalgie a vremurilor trecute. mi-am adus aminte de adolescenţă. mulţam.
Ma bucur ca ti-am fost de folos. Da, ma mai apuca asa, din cand in cand, si nostalgia!
Draga mea,
Am supravieţuit citind, citind şi iar citind!
Ne dadeam întâlnire la şase la Universitate şi chiar dacă troleul 92 ori 84 întârziau câte două ore, băieţii aşteptau. Nu ajungeam niciodată la timp dar nu şi-a pierdut niciunul răbdarea.
Iar scrisorile la post-restant erau răsplata unor cozi de două-trei ore.
Şi nu mă plâng!
Cred ca de aia ne bulucim acum la scris, draga mea. Pe atunci doar citeam! 🙂 Am glumit, evident!
Da, exact, erau niste reguli nescrie. Ieseai. Era imposibil sa nu gasesti pe cineva! Dar de cele mai multe ori sa facea o gasca frumusica.
Ei, acum sunt găşti virtuale!
Atunci mă întâlneam în fiecare seară cu Vivi şi Didi, acum cu Tibi & co… 😛
[…] ” Cultura, Educaţia, Frumuseţea, Plăcutul, Eleganţa, Tandreţea,Gingăşia, Feminitatea, le poţi descoperi numai la […]
[…] Cati Lupascu – mi-a amintit despre o intentia de-a scrie pe tema: cât ne apropie telefoanele? […]
[…] mentă … La… Orfiv găsesc, plăcut surprins, culori, varietăţi, condimente… Cati, da, iată că ne putem întâlni şi fără ţîrr, fără link, făr buzz! Este uimitor cum am […]
nu folosesc telefonul atat de mult; adica, pe bune, cam 2 minute si am zis tot ce aveam de zis. In schimb, daca nu-l am in buzunar, ma simt rupta de lume, ma sufoc, inebunesc de-a dreptul:-??
Exact, Cami, ideea sa il ai indemana. Nu conteaza suna, nu suna, vorbesti, nu vorbesti, trebuie sa stii ca oriunde te-ai afla trebuie sa il auzi la o adica.
Iar si mai grav este ca, daca nu raspunzi, o divizie intreaga intra in panica. Eu sunt terminata daca ai mei nu-mi raspund la telefon.
Cati, cat de mult semanam! Am fost in stare sa o sun pe Enya la ora, doar pentru ca nu-mi raspunsese in pauza! (la liceul ei sunt permise telefoanele, fiind in centru, dar numai in pauze). Nici nu vrei sa stii ca fata am cand nu-mi raspunde puiul meu sau Xabi, sun pana descarc bateria! Ma adaptez! 🙂
Da – era un mod de viata cu mult mai andante!
Eu ma gandesc la ce ochi am fi facut acum douazeci de ani, daca cineva ne-ar fi spus c-o sa traim astfel de lucruri?
Si tare am impresia ca diametrul ochilor nostri ar fi fost identic cu al stramosilor d-acum 200 de ani – in caz ca li s-ar fi prezentat si lor o astfel de prorocire! :))
Practic am putea spune c-aproape traim intr-un ”socul viitorului”
Si nu ne oprim aici. De exemplu, ceea imi da mult de gandit acum sunt GPS-urile. Sunt constienta ca sunt mai mult decat necesare. Dar de ce Dumnezeu nu ne orpim noi la un colt de strada sa intrebam incoro sa o luam ca sa ajungem nu stiu unde. Ani de zile ne-am descurcat asa, cu amabilitatea localnicilor. Acum, nu, trebuie sa iti spuna un el sau o ea : la stanga in 300 m, incadrati-va pe banda stanga… Ba, cahiar, isi permite 🙂 sa te si certe: ati depasit viteza legala 🙂 🙂 Ei or fi auzind cat ii bodogansesc eu din spate !? 🙂
Acum, ce sa zic, ce ochi am fi facut noi acum 15-20 de ani, nu stiu, cred ca nici nu ne trecea prin cap sa ne intrebam. Dar sa vezi ce ochi face copilul meu cand ii spun ca n-aveam de aia, de aia, de aia. „Si, chiar asa, va descurcati!?”, ma intreaba deseori. Iar eu ii raspund: „Incredibil DA!”.
asta e…tilifoanili, neturili, saiturili hihi, bune sau rele…e o dezbatere ampla
Normal ca ne intlanim si fara ping! Am evadat din urbe doua zile, la deal…la deal, doua zile de vara torida, cu pere si plimbari, cu struguri si volei, doua zile frumoase, ca o razbunare a lui august pe ceata, frigul si ploile mocanesti, ce vor da navala in curand!
Cati, am devenit dependenti de multa vreme de telefonul mobil, si eu il iau in baie, in bucatarie, la cumparaturi…Si in strainatate ne-am facut toti trei Roaming, ne-a fost de folos, mai ales cand eu mergeam in locuri difeite si nu ne puteam reintalni decat daca ne sunam!
Culmea e ca, de cate ori il uit acasa, ma suna lume importanta si, resunand, platesc eu, inclusiv intarzierea raspunsului!
Cat despre GPS, era absolute necesar prin Europa. La noi, de cateva ori am fost gresit directionati de cetateni habarnisti, asa ca am circulat cu GPS pe jos, prin Sibiu, anul trecut! Fara el, ne rataceam, cu acele indicatii pretioase!
Ce-i de facut? Nimic. Supravietuieste cine se obisnuieste si se adapteaza. Doar cei extrem de bogati, sau invers, se pot lipsi de mobil. Mail, mess, net si mobil. Asta-i mileniu III, deocamdata!
Cat despre Facebook, am inceput sa-l iau in derizoriu si cred ca face mai mult rau decat bine, mai ales ca unii se informeaza despre tine EXACT de-acolo, si nu poti controla, ca pe blog, cine te-a vizitat mai des! 😀
O zi buna si senina! 🙂
In acest secol al vitezei, Mirela, e normal sa fii in permanenta conectat. Stii, ceea ce am scris n-a fost asa ca un „planset”. De fapt nici nu stiu ce fost. Chiar asa ce m-o fi gasit!? Poate un avertisment! Cati, fii atenta, telefoanele dauneaza sanatatii. Ce-i drept, suna des, dar nu vorbesc mult. De cele mai multe ori o convorbire nu dureaza 2 minute. Sar si calul, dar atunci chiar nu am alternativa. Mess-ul ma ajuta mult oricum in ultima vreme.
Culmea, insa, daca trece o ora si n-au sunat, intru in panica, le verific, sunt deschise, au semnal…
Ma bucur ca ai reusit sa evadezi, la cat mai multe!
Ganduri bune si pentru voi!
P.S. Uite, eu nu vreau sa-mi pun poza sau avatar pe contul wordpress, asa ca apar aici incognito, in patratel-cu-model! Doar aici…ca pe blogspot imi apare poza de pe contul Google, doar e al lor! 😉
Ne adaptam, ca altfel pierdem toate trenurile si nu e bine. Eu am nostalgii cu carul…Dar trebuie sa ne invatam copiii sa se descurce foate bine in lumea de AZI, nu in lumea de IERI. Asta-i viata, Cati! Felicitari pentru acest articol, foarte de actualitate si foarte bine gandit! 🙂
Copiii… cred ca ne-au depasit , Mirela. Cand vine vorba de noua tehnologie, eu cel putin, de multe ori cer consultanta de la fiul meu. 🙂 🙂 Si, culmea, ma rezolva! 🙂
Copiii destepti, liberi, dornici sa acumuleze, cu personalitati extraordinare.
Sunt ai nostri si sunt mandra ca ne depasesc.
Buna ziua!
Stimata doamna, iata un articol incitant, ca multe altele citite aici.
In ceea ce ma priveste, munca mea se desfasoara exclusiv pe computer, exceptiile fiind clientii cu care ma pot intalni live, daca nu sunt de la zeci de mii km distanta! Totul se trimite prin mail, platile se fac online, mailul/netul/computerul fiind liantul fara de care articolele, rezultatul muncii mai concret spus, precum si platile, nu ar putea fi expediate, respectiv primite. E un secol al hiper vitezei, iar statul pe loc ne-ar teleporta intr-un con de umbra, pe care nu-l doresc, cel putin nu mie si familiei mele. Si nici dumnneavoastra.
Rolul telefonului mobil va creste in urmatorii ani. Rapiditatea cu care se succed inovatiile in domeniu ii determina pe specialisti sa considere celularul ca pe un rival serios al computerelor.Posibilitatile de utilizare a acestuia au crescut dupa implementarea tehnologiei 4G. Mobilul poate inlocui netul, aparatul foto, etc.
Se spune ca inteligenta consta in rapiditatea si felul in care ne adaptam noilor situatii in care suntem pusi. E cat se poate de adevarat. Asta nu inseamna ca nu vom pastra si o dimensiune armonioasa a vietii, artistica, literara, acea parte de viata care ne permite sa fim mai oameni decat robotii. Si mai inteligenti decat ei!
O zi buna!
Habar nu am daca as mai sti sa traiesc fara tehnologie. Nici macar nu-mi doresc sa verific asta. Dar vreau sa pastrez un echilibru.
Si am sa va explic. Zilele trecute, probabil de aici a venit si scanteia acestui post, cineva m-a rugat sa-i acord un interviu pe mess. Am intrebat daca se poate deplasa, daca isi poate face timp sa ne intalnim fata in fata, daca nu e prea greu pentru el. A zis, clar, nu ar fi o problema, dar ca i s-ar fi parut mult mai comod asa.
In primul rand comoditatea si meseria de ziarist nu au ce cauta in aceeasi propozitie. In al doilea rand, interviul e un gen jurnalistic aparte, cere emotie, cere interpretare de gesturi, de mimica. E absurd, daca nu e cu neputinta, sa-l abordezi asa.
E ca si cum ai face un reportaj despre Delta Dunarii, de exemplu, privind fotografii.
Cred ca asta am vrut sa scot in evidenta – abuzam de tehnica si atunci cand nu e cazul.
Multumesc pentru vizita si comentariu.
Duminica placuta in continuare!
[…] Sorin Usca, Supravieţuitor, Caius, Basarica, Anavero, Grişka, Gabitzu, Diana Alzner, Ada Pavel, Cati Lupaşcu, Alexandra Cel Mare, Cristian Lisandru, Cristian Dima, Cella, Cugetări stocate, Călin Hera, […]
”Daca de asteptare nu ostenesti nicicand…”
Este o mare taina, asteptarea; se aseaza gandurile…
Revin la vacanta: ciobanul sprijinit cu barbia in ciomag, ar fi sustinut ca el, in acea pozitie, nu se gandeste, numai sta…Candva am ras, dar recent am aflat ca este o metoda de relaxare.
Va cred, altfel, de atatea mii de ani, daca ar fi fost incomod, ar fi gasit ei o alta pozitie! 🙂
[…] carnavalului, în avanpremieră: Aurora, Andi Bob, Ana, CELLA, Vero, Lisandru, Cati, Daurel, Gabilutza, Gabi, Cristian Dima, Ganditor de Hamangia, Flavius, Grișka, Lucky […]
[…] Mocanu, Melami, Se-cret, Dan (Ziarul de la 5), Bogdan Epureanu, Caius , Ioan Usca, Simion Cristian, Cati Lupaşcu, Lady A, Leo, Dan din Maramureş, Irinel Cîrlănaru Etichete:aproape, Carmen Negoita, […]
Eu , personal predau , tel la intrarea in tura , le iau cand plec , se poate si fara .
De GPS ce sa zic daca folosesti masina si noaptea , iti cam trebuie , de nu stii locul , iar o alta regula de a mea nu intru in contact cu oameni pana nu ii cunosc suficient de bine .
Astazi e greu sa mai ai intimitate , pana si in satucul in care stau , avem 15 CCTV camera si sa discutat in consiliul local sa se mai puna 20 , eu mam opus , am trimis o scrisoare , dar majoritatea hotaraste , cert e ca am verificat in arhiva si ultimul „FURT” a fost in 2005 , o pereche de adidasi , lasati la uscat .
Trist e ca nu mai ai intimitate , eii nu ii nimic e anul de gratie 2010 ce D-nezeu!
cu stima JOHN
Eu predau telefoanele doar la intrarea in penitenciar – e lege.
Imi place sa socializez, imi place la nebunie sa vorbesc cu oamenii fata in fata. Sotul meu imi mai spune cateodata ca mai mult ii descos – deh deformatie profesionala… 🙂 , dar in general intretin discutii placute.
Despre supraveghere… daca cineva ar fi capabil sa traga o linie clara intre asigurarea sigurantei si incalcarea intimitatii, ar fi ok. Din pacate, linia e intotdeauna alta, depinde de ce parte a ai te afli.
„Adidasi storsi” – mai stii reclama? Era prin ’90… 🙂 🙂 🙂
Eii cum sa nu , au fost primele , le repeta toata lumea , ce vrei dupa ce ne tinusera cu capul in pamant…
Nu mai putem sa traim fara ele. Si cand te gandesti ca ne-am nascut intr-o lume in care era un lux sa ai telefon, scriam scrisori la care asteptam raspunsul cu zilele, chiar saptamanile.
La noi in zona, si ma refer cam la o jumatate de cartier, era un singur telefon public. In cabina era intotdeauna un caiet si un pix. Cand suna, indiferent cine era in preajma, fugea sa raspunda. Scria mesajul si cui ii era adresat. Si intotdeauna un copil se desprindea din joaca si fugea sa-l transmita. Era recompensat bineinteles.
Povesteste asta si unui copil de scoala din zilele noastre!
Imi amintesc si eu de vremurile, mult mai lipsite de stres, cand nu aveam nevoie de telefon. Dar inovatia, tehnologia si informatia fac parte din viata noastra. Traim alte vremuri, mai dinamice, intr-o continua batalie cu timpul. Desi ne obosesc, ne streseaza, suntem oricand de gasit pentru cei care ne cauta, nu putem concepe viata fara telefon. Reprezinta conexiunea cu ritmul vietii.
Multumesc de trecere Gabriela, multumesc pentru comentariu.
Exact, traim alte vremuri, nu stiu daca mai bune sau mai rele, dar, clar, mult mai dinamice, exact cum spui tu.
Dupa-amiaza placuta!
Imi place blogul tau. Propun un link exchange, daca esti de acord. O zi frumoasa si tie, in continuare!
Cu cea mai mare placere. Chiar acum execut!
Si acum poti sta ore intregi in parc fara snacks-uri, cips-uri, doze de Cola sau bere. Cel putin eu nu consum de-astea. Doar cate un pahar cu bere din cand in cand. 🙂
Urasc telefoanele, dar pentru ca asa e frumos trebuie sa raspund la apeluri. Ne adunaram si fara pinguri , vad. Deci se poate. 🙂
Asta ma multumeste cel mai mult, Oana. Ne-am adunat! Sa fie cat mai des mi-as dori. Indiferent unde.
O saptamana fructuoasa, cred ca esti deja pe metereze, ca doar incepe scoala!
[…] că toamna a venit și la Aurora, World of Solitaire…Gabi…Cati…Vania…Natașa… se-cret…Melami…Adele Onete…Teo […]
[…] ca acest subiect mi se pare destul de interesant, dau aceasta leapsa mai departe la: Diana Emma, Cati Lupascu, Laura Frunza, Anda Cealalta, Miruna Vlada, Femeia simpla, Andreea […]
Voi spune doar atat: era al dracului de bine, ca tare ma exaspereaza si pe mine uneori 😀
Stii jocul ala 🙂 Cati stieee!!!!
[…] coniac şi risipă de zâmbete. Brunetele, una frumoasă foc, alta acceptabilă. Spre uimirea mea, “acceptabila”, m-a remarcat şi m-a invitat graţios la o ţigară. Eu nu fumam; în familia mea, n-am cunoscut […]
[…] https://catilupascu.wordpress.com/2010/08/27/pe-cand-telefoanele-mobile-nu-existau/ […]
Si totuşi… e atât de necesar!!! Deşi… eu duc dorul scrisorilor, tânjesc după înfrigurarea cu care aşteptam raspunsul şi câte o săptămână,mi-e dor de emoţia ce mă cuprindea când zăream poştaşul apropiindu-se cu tolba la care mă uitam cu emoţie sperând că acolo se află şi raspunsul mult dorit… mi-e dor de liniştea plină de visare ce o oferea aşteptarea!
Ai dreptate Cati, se trăieşte contra cronometru!Trecem pe lângă clipe de viaţă ce pot fi frumoase, dar noi grăbiţi ne încrâncenăm să facem totul cât mai rapid cu putinţă fără să savurăm bucuria de a trăi!
Esti o romantica incurabila, Aurora!
Da alergam pana la epuizare. dar, intr-o lume pe care o simtim cum ne fuge de sub talpi, n-avem cum sa fim altfel decat grabiti.
[…] Lisandru, Ioan Sorin Usca, Dispecer Blogosferă, Rebusache, Onu, Bizzarefoods, Flavius Obeadă, Cati Lupaşcu, Carmen, Consiliul Naţional al Blogosferei, Daurel, Anavero, Orfiv, Supravieţuitor, Grişka, […]
Buna Cati,
Tehnologizarea a venit odata cu „evolutia” societatii.Ceva imi spune ca dincolo de articolul tau e un sentiment de melancolie dupa o anumita „stare” (nu neaparat perioada). Dupa acea stare tanjesc si eu uneori.
Cu prietenie
M-ai prins, asa e!
Dar, regretele nu isi au rostul, nu-i asa? Am inlocuit aceas stare cu o alta stare.
D-na Primar , ia da-ne d-nule o alta tema ca ma cam plictisesc si nici inspiratie nu mai am !
john
Bineinteles John ca schimb. Maine. Ei, acu sa te vad… adica maine sa te vad… adica maine sa te citesc 🙂
Cum le siii d-neata pe toate , sunt liber si maine , da ce ne pregatesti ca tare is curios ?
o fi despre Mos Craciun sau Alba ca Zapada? hahahahaha si hahahaha
john
Despre Piticul Boc cel mic si cei 7 ministri magnifici 🙂
Ahahahahahahaha de cand astept asta , e Sf sper ca de realitate vedem cu totii.
Numa pa Elena Udrea te rog sa o menajezi un pic , teroooog.
Johnathan
[…] sistemele. Știe că fiecare piesă cere și trebuie să-și hotărască propria regie. Nu sunt foarte sigură dacă ar recunoaște/atribui corect citatul sau dacă pune mare preț pe teorie, dar (ne) […]
Mai Johnica…
E.U. e o ministreasa f. activa, mai e si presedinte interimar PDL Bucuresti….mai s-a intilnit si cu italienii de la Milano, organizeaza ministerul sa poata accesa milioane de euroi pe luna de la U.E.
cum s-o schimbe…e la incalzire ptr ceva mai mare ….
Salut Buddy , ce surpriza , tot cu simtul umorului
Buna Buddy, bine ai revenit!
Asteptam in poiana ceva noutati de la tine. Ne esti dator 🙂 🙂 ai lipsit o groaza de timp!
Hehe, ce frumos era odata…
Nu-i asa?
Pe cand telefoanele mobile nu existau – Cati Lupa–cu- –n ora–ul de cuvinte…
Si, totusi, am trait si fara ele. Ba chiar foarte bine, si n-am murit. Ba, mai mult, pe cand telefoanele mobile nu existau, nu exista nici net, nici mess, nici retele de socializare….
[…] În căutările voastre de frumos, vă recomand să vă opriţi şi pe la: Cristian Dima, Cristian Lisandru, Teo Negură, Paul Gabor, Gabitzu, Călin Hera, Doina Popescu, Gabriela Ilieş, Flavius Obeadă, Georgiana Mocanu, Melami, Se-cret, Dan (Ziarul de la 5), Bogdan Epureanu, Cati Lupaşcu […]
Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.