Discriminare prost inteleasa

Zilele trecute m-a sunat prietena mea din Bucuresti. Era ingrozita, fiul ei, in varsta de 8 ani, fusese buzunarit si agresat in fata blocului. Un alt copil i-a luat cu forta 5 lei, i-a invinetit piciorul, i-a spart arcada si dus a fost. Niciunul dintre micutii care se jucau in fata blocului nu il cunostea, nu era din zona. Si, totusi, cand i-a intrebat cum arata, i-au descris cu greu si extrem de evaziv un pusti de cel mult 10 ani, slabut, murdar, brunet. Cam atat. Si-a intrebat fiul de ce nu a ripostat, iar el i-a raspuns: „N-ai spus tu, mami, sa nu lovesc niciodata un alt copil!? Si apoi era tigan, iar doamna invatatoare ne-a spus sa ne purtam frumos cu ei. Cu Vijai, la scoala, ne-am mai certat, dar nu ne-am lovit niciodata!”.

UPDATE: Aceasta este un altfel de discriminare….

Se vorbeste in ultima vreme tot mai mult despre toleranta. Ni se spune ca trebuie sa fim amabili, sa fim buni si iertatori cu tot ce misca in jurul nostru. E crestineste, e uman sa fie asa. E bine sa ne educam copiii in acest spirit, al nediscriminarii, al egalitatii de sanse. Si totusi, in ultima vreme, s-au intimplat atit de multe, incit simtim cum tot acest esafod educational incepe sa se clatine, sa se fisureze. Iar mie, una, mi-e teama.

Cat de mult bun simt e bine sa ai intr-o tara in care nesimtirea face legea. O tara in care siguranta e relativa, o tara in care ni se spune si, deseori demonstreaza, ca „daca n-ai tupeu, mori de foame”.
Nu ai cum sa nu te intrebi, in aceste conditii, pana unde e bine sa tolerezi si de unde sa incepi sa lupti pentru propriile drepturi. Pentru ca, iata, toleranta impinsa peste limite se intoarce ca un bumerang, chiar impotriva celor educati sa fie concesivi.

Sincer, cred cu tarie ca au dreptate cei care spun ca am ajuns unde am ajuns doar pentru ca suntem prea lasi si dam dovada de prea multa toleranta. Suntem prea intelegatori cu cei needucati, care ne deranjeaza pe strada sau in mijloacele de transport. Suntem mult prea toleranti fata de coruptie, minciuna si prostie. Suntem mult prea indulgenti cu cei care ucid, fura, baga spaima in cartiere, conduc sub influenta bauturilor alcoolice.

Si noi avem drepturi, cei care ne vedem linistiti de ale noastre si nu dam in cap, cei care ne trimitem copiii la scoala sa invete, nu sa faca rau, cei care plecam in pribegie sa muncim, nu sa tilharim. Cei care nu injuram, nu scuipam pe strada, nu dam muzica la maxim, nu cersim. Drepturile acestea, ale noastre, ale celor multi, sunt mai putin importante? Pentru ca asa se pare. In virtutea unei tolerante duse la extrem si a unei temeri impamintenite de cei fara scrupule, noi trebuie intotdeauna sa inghitim, ca lor sa le fie bine. Iar asta nu poate fi decit cea mai proasta intelegere a termenului „discriminare”.

Publicitate