Cele cinci

Decembrie 29, 2010

De primit am primit-o inca de saptamana trecuta. Am promis ca o preiau, dar am amanat pana acum pentru ca mi s-a parut numai buna de incheiat anul blogosferic. Ati ghicit, este vorba despre o leapsa, si nu oricare, ci una care presupune un bilant. Evident, bilant de an.
Pentru mine, 2010 nu a fost un an grozav. A avut si bune, dar si rele, ba chiar, acum cand trag linia, bag seama ca mai multe rele. Dar a trecut, asa cum am trecut si eu peste toate. De regula sunt nostalgica in aceasta perioada, imi amintesc lucrurile frumoase intamplate peste an. Acum sunt doar nerabdatoare. Sa treaca, sa se duca, sa pot spera ca va incepe un an mai bun. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Craciun fericit!

Decembrie 23, 2010

Ador Craciunul! Iubesc aceasta sarbatoare cu toata fiinta mea, cu tot ce inseamna ea, mai vechi sau mai nou. Ador colindele si colindatorii, iubesc fiecare crenguta din bradul meu frumos impodobit. Imi ador casa, acum mai mult decat in oricare alta  perioada a anului, frumos primenita si ornata cu beteala si luminite. Si imi mai e draga aceasta perioada din an pentru ca acum, mai mult ca niciodata imi amintesc de  copilarie. Imi amintesc de minunea de a ma bucura din orice, imi amintesc de puterea si tineretea parintilor mei, de dragostea cu care in fiecare an de sarbatori fratii mei cei mari veneau acasa. Imi amintesc si de povestile despre Isus, pe care mama, tata, ni le spuneau in fiecare iarna, cand ne adunam in jurul bradului, molidului si apoi al leandrului imens din casa mare – pentru ca in acei ultimi ani, cand „cureaua” se stransese la maxim, decat sa aduca in casa un brad din plastic, mama prefera sa impodobeasca leandrul. Citește restul acestei intrări »


La rând, pentru viaţă

Decembrie 17, 2010

Un hol ticsit, slab luminat, câteva scaune – toate ocupate – şi, de jur împrejur, sprijinind pereţii, alte zeci de persoane, într-o tăcere apăsătoare. Ici-colo se vorbeşte în şoaptă, ici-colo se gesticulează uşor, iar din mişcarea aceasta tristă a braţelor ghiceşti deja diagnosticul şi unde e localizată boala. De ici-colo răzbate zgomot de instrumentar medical, miroase a spirt şi a medicamente. Uneori şi a mâncare. Asistentele, infirmierele se agită continuu, dar şi ele par să respecte tăcerea. E un fel de agitaţie calmă. Pe bănci (întotdeauna mult prea puţine), femei şi bărbaţi, tineri sau bătrâni, vorbesc aceeaşi limbă (denumiri de medicamente, proceduri, termeni complet necunoscuţi celor din afară), se înţeleg prin simple gesturi, îşi răspund cu o uşoară înclinare a capului sau pur şi simplu prin mimica feţei. Nu sunt nici nerăbdători, nici grăbiţi, nici plictisiţi, nici măcar deranjaţi de lunga aşteptare. Ce altceva să facă?! Cititi mai departe aici.


Eu nu mai ştiu

Decembrie 14, 2010

Eu nu mai ştiu să răspund la întrebări despre mine. Nu mai ştiu să vorbesc despre mine. Uneori nici nu mă recunosc. Alteori mă surprind comportându-mă complet anapoda, în ciuda a tot ceea ce am fost educată să fac. Nu mai ştiu să fiu bună şi blândă, indulgentă şi sensibilă. Nu mai ştiu să fiu iertătoare, generoasă, tolerantă. Nu mai ştiu să privesc pur şi simplu, să cred, să simt, să intuiesc partea bună din ceva sau cineva. Mă comport altfel. Şi nu e vorba de demnitate, pe asta nu am uitat-o. Nu e vorba de responsabilitate, nici pe asta nu am uitat-o. Pur şi simplu sunt altfel decât eram în urmă cu 10, 15, 20 de ani. Citește restul acestei intrări »


Ce se intampla!?

Decembrie 13, 2010

Cum sa reactionezi decent si corect atunci cand primesti mesaje ciudate! Greu de spus. Pentru ca decent si corect sunt cuvinte care, in unele cazuri, oricat ai incerca sa le respecti sensul, nu ai cum. Vineri am fost pusa intr-o situatie de genul acesta, mai precis am primit doua comentarii prin care mi se cerea sa inlocuiesc niste link-uri. Primul impuls a fost sa-i instiintez pe cei vizati fie dand drumul acestor comentarii pe blogul meu, fie postandu-le la ei tot drept comentarii, fie pur si simplu avertizandu-i prin mail. M-am gandit insa ca, poate, exagerez, ca sunt doar spam-uri, pe care doar eu le-am primit, si ca n-are sens sa generez polemici. Asa ca le-am lasat in spam. Dimineata insa am gasit la randu-mi pe mail mai mai multe mesaje prin care prieteni din blogosfera ma intrebau daca sa imi inlocuiasca linkul sau nu. E clar deci ca ceva se intampla ciudat si ca e cazul sa luam atitudine. Eu o sa redau mai jos aceste comentarii. Citește restul acestei intrări »


Coşmarul de la etajul V

Decembrie 9, 2010

Aş putea să încep prin a spune că acela care nu e părinte, nu a pierdut o noapte la căpătâiul unui copil, nu a trecut prin emoţia primului gângurit, a primului pas, a primului cuvânt, poate nu va înţelege revolta mea. Aş mai putea să încep prin a spune că, după ce a dat naştere unui copil, orice femeie este mai întâi de toate mamă. Şi abia apoi contabilă, profesoară, medic, croitoreasă, jurnalist, director sau mai ştiu eu ce. Şi, mai mult, a fi mamă nu înseamnă a fi doar mama copilului tău. A fi mamă înseamnă să iubeşti copiii, necondiţionat, să faci tot ce îţi stă în putere să le alini suferinţa, să îi faci să zâmbească.

Dar indiferent pentru ce aş opta ca început, tot aici aş ajunge: este revoltător, este inadmisibil ceea ce se întâmplă în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean. Mă revolt ca jurnalist, mă revolt ca plătitor de impozite, mă revolt ca brăilean, dar mai mult de atât, mă revolt ca mamă. Cititi mai departe aici.

Iar materialul suport pentru acest editorial il gasiti aici.


Mos Nicolae trebuie sa vina!

Decembrie 4, 2010

– As vrea sa vorbesc ceva cu tine, foarte important, numai noi doi. Vreau sa fii sincera.

Asa a inceput, in urma cu doua seri, discutia de noapte buna cu fiul meu.

– Vreau sa imi pui daca exista Mos Nicolae.

– Tu ce crezi, exista!?

– Eu am intrebat primul. Citește restul acestei intrări »