Miercurea de ras! Modelul

 

OK, recunosc, am furat. Am furat cu nerusinare, fara sa cer voie, fara sa anunt. Dar mi-a placut atat de mult incat, zau daca m-am putut abtine! La final, o sa imi dati dreptate! In principiu este vorba despre un test, simplu ca buna ziua, in urma caruia poti afla care este modelul tau in viata. Cu cine te asemeni, ca cine ai vrea sa fii. Vei afla un mare adevar dar…numai daca esti sincer. Deci…. NU TRISA !!!!!! E un test tare de tot!!! …Dureaza doar 30 de secunde… Mai mult dureaza pana iti revii!

Publicitate

Bulină pentru otrava din alimente

 

Mănânci ce vrei, gusturile nu se discută. Mănânci ce poţi, responsabilitatea alegerii este a ta. Dar ştii cu adevărat ce mănânci? Alimentele pe care le consumi sunt sigure pentru sănătatea ta? De cele mai multe ori aceste întrebări vin din partea medicilor, în special a nutriţioniştilor, dar şi a celor care militează pentru o hrană sănătoasă, pentru un stil de viaţă sănătos. Evident, oricare dintre noi ar spune categoric DA produselor naturale. Teoretic, pare simplu. În practică, însă, nu e deloc aşa. Şi ar fi bine să recunoaştem: alimentaţia noastră depinde de o serie de factori care, vrem, nu vrem, ne influenţează alegerile. Programul de lucru, timpul pe care fiecare dintre noi este dispus să-l aloce aprovizionării şi preparării hranei, dar mai ales veniturile, sunt, de fapt, cele care ne dictează „dieta”. Cititi mai departe AICI.

Sa lupti, femeie, pentru cutia ta cu amintiri!

 

“Nu te mai smiorcai, ajunge ca te cheama Lacrima!”, i se spunea adeseori, chiar daca era abia de-o schioapa. Si i s-a spus azi, si i s-a spus maine, pana cand a crezut ca asa e normal, asa trebuie: sa treaca prin viata fara sa planga. Si nu a mai plans. Niciodata. Nici atunci cand a simtit durere, tristete sau deznadejde. Iar de teama ca lacrimile sa nu-i fie intelese gresit, a refuzat sa planga si de bucurie, s-a inchis intr-o carapace de nepatruns, si nimeni, niciodata, nu a stiut ce gandea cu adevarat acel copil timid si tacut.

Piramida fericirii

A ziduri vechi, a sare si a iarba. Acesta este mirosul vacantelor mele. Acestea sunt ingredientele  magice. Fara sa pipai un zid de cetate, fara sa ma scald in apa marii, fara sa ma tavalesc prin iarba uda de roua, nu concep libertatea zilelor de vara. Nu ma simt implinita daca nu zabovesc macar o clipa intr-o manastire, daca nu ma minunez de un loc in care acum sute sau mii de ani,  oamenii isi randuiau viata dupa reguli stiute si nestiute, daca nu ma arunc cel putin o data in valuri, in timp ce undeva, departe, la orizont, soarele se chinuie sa ma prinda. Cine nu a vazut rasaritul din spuma marii, nu stie ce inseamna sublimul.

Revoltător de mult „negru”!

Când am cunoscut-o, în urmă cu câţiva ani (venise la redacţie să îşi reclame patronul, împreună cu un grup de colegi), mi-am spus că în viaţa mea nu mai văzusem o femeie atât de slabă. Avea, atunci, 36 de ani şi îmi povestea că în ultimii 20 putea număra pe degete nopţile dormite acasă. De la 16 ani lucra „la pâine şi covrigi”, noapte de noapte, lună de lună, de cele mai multe ori chiar şi în week-end. În toţi anii aceştia, trecuse prin mai multe brutării, în ultima era deja de 5. Nu s-ar fi îndurat să plece, colegii erau de treabă, patronul cât de cât îi plătea, aici era malaxor, nu mai frământa la mână saci întregi de făină în fiecare noapte. Era bine faţă de ce pătimise prin altă parte. Dar apăruse o problemă, considera că a muncit destul pentru „o perioadă de probă” – 20 de ani. Şi-ar fi dorit şi ea – ca şi cei care o însoţeau -, o carte de muncă. Nu avusese niciodată şi considera că a ajuns la o vârstă la care ar fi trebuit să se gândească şi la viitor. Cititi mai departe AICI.

Povesti. Poeme

 

A fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata… A fost odata, intr-un oras de la malul Dunarii… sambata. Iar sambata aceea era una speciala. Seara, in castelul de la etajul VI, soseau invitati de peste mari si tari. Ei, nici chiar asa, mai degaraba de peste sate si orase. Si, va dati seama, vanzoleala mare, bucate alese, vinuri, flori… Nobilii castelani nu mai pridideau cu treaba, care-incotro, sarcini echitabil impartite, dupa pricepere si puteri.

Cea care sunt!…

Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!…
Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun crestin,
Si n-am ramas decât…

De la ridicol la absurd

Importăm ceapă, usturoi, fasole, praz, cartofi, morcovi, păstârnac, ţelină, ardei, roşii. Importăm, de asemenea, mere, pere, struguri, pepeni, prune. Salată, ridichi, ba chiar şi mărar sau pătrunjel verde. Pieţele, aprozarele, marketurile sunt ticsite cu fructe şi legume din import, aduse de peste mări şi ţări. Tot ce vrei găseşti pe rafturi. Cartofi din Spania, Franţa sau Egipt. Roşii din Turcia sau Siria. Usturoi din China. Varză sau sfeclă roşie din Germania. Ardei din Portugalia sau Olanda. Struguri din Africa, prune şi nuci din Brazilia. Toate acestea în condiţiile în care ţăranii noştri , după ce le produc, cu mare chin, le aruncă an de an la gunoi sau în troaca porcilor. Cu tonele. Fie că-s prea mici, fie că-s pătate sau „lovite”, fie nu dispun de maşini de sortat şi ambalat. Sau pur şi simplu pentru că nu are cine să le cumpăre. Iar când se găseşte câte-un doritor, doar că nu le cere pe degeaba! Şi asta pentru că nu avem depozite, dar, mai ales, pentru că industria prelucrătoare, care ar fi putut exploata acest potenţial, e deja la pământ – un exemplu local, cazul Zagna Vădeni.

Cititi mai departe AICI.

Virgula face diferenta

 

În cadrul unui experiment, un grup de 50 de oameni, format în mod egal din femei şi bărbaţi, a primit un text şi însărcinarea de a pune, în acel text, o virgulă.

Iată textul : „Dacă bărbatul ar cunoaşte valoarea pe care o are femeia ar merge în patru labe.”

Toate femeile au pus virgula după cuvantul „femeia”. Toţi bărbaţii au pus virgula după cuvântul „are”.

La multi ani doamnelor si domnisoarelor!

Si un dar micut, sensibil, cu prilejul acestei zile deosebite.

S-ar putea sa va placa si : https://catilupascu.wordpress.com/2010/03/06/de-ce-avem-nevoie-de-8-martie/

Aşa cred eu că miroase Dumnezeu!

Pe Silviu l-am cunoscut acum mulţi ani. Mai mult de 10. Totul a început cu un e-mail simplu, pe adresa redacţiei, prin care anunţa o acţiune. De loc din satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, Silviu Pîrlea, un cetăţean oarecare, plecat de ani buni în Italia în căutarea unui trai mai bun, se întorcea acasă. Nu singur, ci cu o delegaţie de consilieri locali şi oameni de afaceri din satul în care îşi strămutase viaţa. Dorea să le arate italienilor diferenţa dintre satul de aici şi cel de acolo şi, împreună, să caute nişte soluţii menite a mai acoperi din prăpastia ce le făcea atât de diferite. Am fost desemnată eu să consemnez evenimentul, numai că o parte a delegaţiei a ajuns la şcoală, o alta la primărie. Cumva, atunci, drumurile noastre nu s-au intersectat. Am păstrat însă legătura pe e-mail.

Mai departe cititi AICI.