Primarii brăileni cer statului să finanţeze reabilitarea sistemului de irigaţii

 

În 1989, România dispunea de peste 3 milioane de hectare amenajate pentru irigaţii, iar pe mai bine de 2 milioane de ha se executau lucrări pentru combaterea eroziunii solului. În primii ani de democraţie, sistemul de îmbunătăţiri funciare a fost aproape devastat, mii de hectare de amenajări fiind distruse prin furturi sau vandalizări. În prezent, abia dacă se mai pot iriga, la nivel naţional, vreo 500 de mii de hectare, şi acestea cu costuri uriaşe. Inconştienţa acelor ani se plăteşte scump acum, la fel de scump cum se plăteşte şi inconştienţa cu care ani la rând am decimat pădurile. Iar lucrurile acestea se resimt acut şi în verile toride şi secetoase, dar şi în primăverile şi toamnele capricioase sau în iernile tot mai lungi şi mai grele. Iar primii care le resimt sunt agricultorii, ajunşi în situaţia de a privi aproape neputincioşi cum se alege praful de munca lor, culturile suferă, iar terenurile se degradează. Cititi mai departe  AICI.

6 răspunsuri la Primarii brăileni cer statului să finanţeze reabilitarea sistemului de irigaţii

  1. […] Negura, Cati Lupascu, Gabriela Elena,    Carla, Teodora, Snake, Otilia, Gabriela Savitski,  AndiBob,    Raveda, […]

  2. […] de salcâm,  suava mireasmă de trandafiri sălbatici şi frăguţe care dau în pârg. Ia-le pe toate şi vei avea PARFUMUL Clujului meu. Academiei de Arte Vizuale “Ion Andreescu”, bănci, cafea, […]

  3. Tristă situaţie!
    Tare mi-ar plăcea ca demersul primarilor să fie ascultat de autorităţi, dar tare sceptic mai sînt.

    Am fost în Israel, o ţară situată în plin deşert dar care are o agricultură înfloritoare, bazată pe irigaţii la radăcină, irigaţii controlate electronic.
    Sînt sute de mii de kilometri de conducte în toată ţara, nu le păzeşte nimeni, dar nici măcar teroriştii nu se gîndesc să le distrugă.

    La noi, au distrus sistemele de irigaţii, atît nechibzuinţa autorităţilor, cît şi imbecilitatea oamenilor. Trist.

  4. Cati Lupaşcu spune:

    La noi risipa si jaful sunt cuvintele de ordine. Astia suntem.

  5. […] Negura, Cati Lupascu, Gabriela Elena, Carla, Teodora, Snake, Otilia, Gabriela Savitski, AndiBob, Raveda, Proortodox , […]

  6. […] vrea, totusi, sa ajung (si)  la agricultura româneasca; Cati Lupascu a scris mult si documentat despre situatia actuala; desigur, nu-i treaba jurnalistilor sa dea […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: