Indulgenţă hidoasă şi urât mirositoare

Se ştie, dacă azi arunci la întâmplare o pungă de gunoi, mâine, în jurul ei, găseşti alte 10. Gunoiul la gunoi trage, iar halda creşte văzând cu ochii. Problema asta cu gunoiul, tipic românească, e veche de când lumea. Periferiile, zonele mai puţin umblate, vetrele abandonate, chiar dacă sunt situate în buricul târgului, atrag mizeriile ca nişte magneţi. Dintotdeauna a fost aşa, chiar şi pe vremea comuniştilor. Ţine de educaţie, cred eu, de conduita civică a fiecăruia. Iar unde educaţie nu e, lipsa celor 7 de ani de acasă ar trebui suplinită de amenzi. Sancţiunile aspre ar putea rezolva, măcar parţial sau în timp problema. Cititi mai departe AICI.

29 de răspunsuri la Indulgenţă hidoasă şi urât mirositoare

  1. psipsina spune:

    îmi amintesc o relatare a unui bun prieten, medic, plecat pentru o perioadă să profeseze în suedia. gunoiul era pentru el un motiv de stres permanent și ne povestea cu haz că avea în bucătărie felurite feluri de pungi și de punguțe, fiecare pentru un anume tip de gunoi, plus o listă îndrumătoare. educația se face și prin măsuri punitive. așa au ajuns alte popoare la civilizația de acum. și totuși, nu vreau să-i apăr pe ai noștri, dar am văzut italia cu gunoaiele ei la doi pași de monumente importante…😦

    • Cati Lupaşcu spune:

      Din cate am mai vazut pe la televizor, italienii au niste probleme cu ridicarea gunoaielor. Poate fiindca avem aceleasi radacini !🙂

      • Mirela spune:

        La tv vedem ce fac ai nostri pe-acolo…
        Tot ti-ai trecut Venezia pe lista de aur. Eu sper din suflet sa ajungeti cat mai repede, e superb! Dupa ce te imbeti de frumusete, o sa te rog sa cauti o hartiuta, ceva…aruncata. …Nu vei gasi! Ei, ii iubim pentru ca sunt latini ca noi, dar mai avem pana la Michelangelo si da Vinci!🙂

  2. daurel spune:

    Am citit comentariul de mai sus si mi-am amintit ca si fiica-mea din Olanda ( ce daca m-am mai laudat?) se confrunta cu selectarea gunoiului; mi-a povestit despre un coleg de-a ei care a aruncat o punga cu gunoi neselectat intr-o pubela departe de casa, in drum spre serviciu; l-au prins si l-au amendat: in punga erau cateva plicuri de la scrisori cu publicitate…

  3. daurel spune:

    Am aruncat un ochi pe ziar; aveti sute de vizualizari la articole; felicitari !

  4. […] Indulgenţă hidoasă şi urât mirositoare […]

  5. popateapa spune:

    Am fost în Olanda! Am lucrat acolo o perioada. Ei bine am ieşit într-o zi la plimbare cu un prieten olandez şi cu băiatul sau de 8 ani. Mergeam pe o faleză ,loc destinat plimbatului câinilor. Era şi o restricţie acolo. Câinii nu puteau fi plimbaţi pe acea faleză intre 1 mai şi 1 octombrie. Asta a fost o paranteză.
    fiecare aveam în mana un pachet cu nişte cipsuri din care mâncam.Am rupt o bucata din punga pentru ca mai rămăseseră puţine. Vântul mi-a luat-o din mana. Copilul a fugit după hârtie şi mi-a adus-o înapoi. „Nu e frumos” mi-a zis.”Dacă te vede poliţistul plăteşti o amenda foarte mare”.
    Locul respectiv era supravegheat cu camere dar numai vara.
    Educaţia prin frica , prin pedepse şi recompense este mare.

  6. […] Indulgenţă hidoasă şi urât mirositoare […]

  7. […] mea de soare,    Rokssana,    Theodora,   Teo Negura,    Bogdan Onin,   Calin,    Cati Lupascu,    Bogdan86,    Cristi,   Schtiel,   […]

  8. […] fuseră nici măcar prin cartierul corect – Ana lu Manole, Krossfire, CELLA, Vania, tykryt, Cati Lupascu, […]

  9. Aliosa spune:

    @ Cati,
    Din păcate cele semnalate de tine despre BRĂILA se intâmplă in toate localitătile din ROMÂNIA iar vina principală o are autoritătile locale ale administratiei de stat care nu aplică legea !
    Si cum să-i amendeze pe „ cărutasii” ce adună si fură fiare vechi si noi când sunt la mâna lor la voturi multiple ?
    De s-ar aplica măcar in parte cele propuse de tine, cu sigurantă nu s-ar mai aduna munti de gunoaie lunea diminata peste tot pe unde umblă românul needucat . In ITALIA , aceeasi „ săraci ” de la noi nu aruncă nimic pe jos de frica legii si-a carabinierilor care interven imediat. La noi,se dau amenzi dar nu se incasează nimic pe motiv că cei ce incalcă legea bunei convietuiri nu au bani dar, dacă i-ar obliga să muncească in folosul comunitătii sau chiar să-i bage un pic la zdup, poate s-ar lecui să mai arunce pe jos tot felu de gunoaie.
    Weekend fără gunoaie !
    Alioșa.

    • Mirela spune:

      Subscriu ! Citez:”In ITALIA , aceeasi „ săraci ” de la noi nu aruncă nimic pe jos de frica legii si-a carabinierilor care interven imediat.”
      Deci se poate. Ştiu că Italia e o ţară curată, iar asta îi obligă şi pe cei pleacă de aici să respecte legea.

      • Cati Lupaşcu spune:

        Mirela, am avea si noi nevoie de niste restrictii dure. Pentru ca, e clar, constiinta civica lipseste cu desavarsire. Unora, evident.

    • Cati Lupaşcu spune:

      Din pacate, ai dreptate Aliosa. MARE.

  10. Mirela Pete mi-a făcut cinstea ca pentru Povestea parfumată între bloggeri, pentru această sâmbătă, adică pentru mâine, să propun eu tema.

    Ce spuneţi de POVESTEA PARFUMATĂ A INIMII?
    Vrei sa scrii si tu un articol?🙂

  11. Mirela spune:

    Cati, am fost plecata din Cluj, am revenit, dar revin sa si citesc.
    Povestea parfumata continua cu tema generoasa si frumoasa, propusa de Gabriela Elena, numita Povestea parfumata a inimii. Weekend minunat!
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/05/povestea-parfumata-a-inimii/
    Am convingeea ca ai motive de bucurie, numai bine si foarte bine! 🙂

  12. […] În acest fel speră să iasă bine la un  eventual referendum de suspendare. Nu că opoziţia ar sta prea pe roze.   Aşa,  de “dragul artei” pentru presedintele […]

  13. Mirela spune:

    Cati, tu ştii că ne-am petrecut vacanţa în câteva ţări europene. În ITALIA,pe Riviera veneţiană, respectiv în Bibione, nici măcar mucuri de ţigări nu erau pe plajă. Exclus să fi văzut mizerie, gunoi sau peturi aruncate aiurea… Era o curăţenie care te obliga să o respecţi şi tu. Făcând o comparaţie cu litoralul românesc, realizezi că e…imposibilă comparaţia! În Italia era o curăţenie impresionantă, vorbesc de partea de NE, cea a rivierei veneţiene (poate sudul o fi altfel, dar mă îndoiesc, e o ţară superbă, care respectă frumuseţea şi estetica monumentelor sale). În schimb, în Viena am văzut gunoi pe stradă, chiar ne-am mirat, am şi poze.😉
    Nu ne scuză faptul că şi în Austria curăţenia lasă de dorit pe alocuri, nu! Dar e o dovadă că oamenilor de pretutindeni le pasă sau nu de Terra, în măsura în care au o civilizaţie care păstrează valorile estetice şi morale, care sunt, de ce n-am recunoaşte-o, familia în primul rând. Dacă tu îţi educi fiul să păstreze curăţenia, aşa va face! În ţările nordice familia nu mai e atât de importantă, ştiu ce spun, am citit şi mi s-a spus, un feminism exacerbat şi desuet a făcut ca lucrurile să ia această turnură. Şi gunoiul, mai ales la metrou, e abundent, ca la noi. O rudă s-a întors recent din Stockholm, îngrozită de lipsa de igienă şi securitate din metrou şi periferii….Nu-mi venea să cred! Începe să devină o treabă universală, nu doar locală.Mi s-a spus că în New York e de speriat gunoiul din anumite zone….Păi stai, trebuie să fie curat peste tot, nu doar în centru, civilizaţilor! Am umblat şi eu, au văzut cum e şi pe la alţii şi încerc să fiu cât mai obiectivă. De ce ne e frică să recunoaştem că la noi ţiganii şi oamenii străzii împrăştie gunoiul, căutând în ghene şi lăsând vraişte??? Şi la vestici, şi la americani sunt oameni şi oameni, hai să vedem realitatea! Pământul are nevoie de aer şi de respiraţie, iar cele mai industrializate ţări îi răpesc posibilitatea de a respira în voie. De data asta nu cred că noi suntem singurii vinovaţi, e plină lumea de ei.
    O zi bună, Cati!

    • Cati Lupaşcu spune:

      Omul sfinteste locul, Mirela. La Stockholm a fost si sotul meu acum vreo 2 ani. N-a fumat o zi intreaga pentru ca, in aer liber, in zona prin care s-a plimbat, n-a gasit un loc special amenajat pentru fumat. Oricum de fiecare data cand s-a intors de prin alte tari, acesta a fost primul lucru pe care mi l-a povestit: civilizatia si curatenia. Si, apropo, respectul pentru cel de langa tine. Repet, deci, omul sfinteste locul.

  14. Cati,Cine suntem noi doi, de parca povestim din sufletul celuilalt?
    Uneori, gandesc:dacă genă nu e, nimic nu e!altfel, gunoiul, nu ne-ar atrage.Intr- zi, in dreptul ferestrei mele, s-a petrecut un fapt increedibil:un şcolar nu şi-a aruncat hârtia de la pacheţelul de mâncare, pe stradă. N-am crezut, m-am uitat cu lupa, să nu fie halucinaţie. Şi totuşi, era adevărat.Tu ce crezi? O anomalie genetică? Câtea zile după, întâmplător, am cunoscut părinţii copilului; le-am povestit episodul, şi nu s-au mirat. Pentru ei, gestul era firesc.M-am jenat să-i întreb, dacă sunt români.Chiar mi s-a părut că au un evident accent străin.
    Felicitări, pentru articol! Ai dreptate; doar cu bâta exigenţei Autorităţii, vom reuşi civilizarea necesară.Altfel…, talk-showri, ifosate.
    Madi şi Onu

  15. Cati Lupaşcu spune:

    Copilul meu de exemplu, n-ar arunca niciodata airea o hartie sau un rest. Nici noi n-o facem, dar, recunosc, aici e meritul mai mare al scolii. Chiar au avut multe cursuri legate de protectia mediului astfel incat, fara sa imi dau seama fiul meu a devenit un ecologist convins. Si sunt mandra de el, desi, recunosc, e meritul principal al scolii🙂

  16. […] În acest fel speră să iasă bine la un  eventual referendum de suspendare. Nu că opoziţia ar sta prea pe roze.   Aşa,  de “dragul artei” pentru presedintele […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: