Nu sunt fiţe de Dorobanţi!

Locuiesc pe Dorobanţi. Şi cu toată sinceritatea vă spun că abia aştept să înceapă lucrările de modernizare şi în zona mea. Sunt conştientă de tot disconfortul ce va urma, de toată nebunia pe care o vor presupune lucrările de reabilitare, de praful pe care va trebui să-l înghit, de gălăgia utilajelor şi hărmălaia muncitorilor, de noroi, de bătaia pentru locurile de parcare, de întreruperile iminente de apă, energie, gaze. Cu toate acestea, încerc să gândesc în perspectivă şi să văd partea plină a paharului – odată terminat calvarul, o să mă pot bucura că, în sfârşit, locuiesc pe o arteră importantă a municipiului, privilegiu devenit coşmar în ultimii … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”

Publicitate

Ce porcărie de criză!

Când în urmă cu ceva vreme mi-am arătat scepticismul faţă de modernizarea Complexului de Porci şi respectarea graficului privind investiţiile de mediu, d-nul Caruz s-a supărat rău pe mine. La fel de rău ca şi atunci când am scris că pentru el Complexul de pe Baldovineşti este doar o investiţie strict imobiliară, din care o să mulgă până când ferma de la Tichileşti va fi complet pusă pe picioare, iar brăilenii îşi vor permite vile la marginea oraşului. Ei bine, de data aceasta, după ce va citi aceste rânduri, sunt convinsă că nu o s-o mai facă. Chiar n-ar avea de ce să se mai supere, ultima lui mutare demonstrând clar că în tot acest răstimp am avut dreptate: n-a luat nici măcar o secundă în calcul modernizarea şi realizarea investiţiilor de mediu. A muls şi atât, pozând în martir, în neînţeles, în şicanat politic. S-a plâns de câte ori a avut ocazia, dar a făcut bani. Iar noi, în tot timpul acesta, am înghiţit mizeriile şi mirosurile afacerii lui. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Refuz să mă îmbolnăvesc cu programare

Protestez! De astăzi nu mai sunt de acord să mi se oprească din salariu contribuţia pentru sănătate. Nu mai sunt de acord să finanţez un sistem prost gestionat, ineficient, un sistem corupt, în care dotările se fac în funcţie de interesele unora sau altora. Refuz ca pe banii mei să mai renovez cabinete sau birouri, să le dotez cu mobilă ultramodernă, aer condiţionat, frigidere, plasme etc, în timp ce pentru saloanele, WC-urile, bunurile sau spaţiile destinate pacienţilor nu se găsesc bani nici măcar pentru var, detergent sau dezinfectant. Nu mai sunt de acord ca lună de lună, peste 10 procente din salariul meu (5,5% contribuţia mea, 5,2% contribuţia angajatorului) să ajungă în mâna unor incapabili, care să-i gestioneze după bunul plac şi după cum le cântă „susţinătorul”, indiferent că acesta este…. cititi mai departe AICI.

Miroase a melci, a ciocolata si castani

Am privit, ieri, pe furiş, o fetiţă care se gătea în oglinda unui râu. Şi-a pus cireşe la urechi şi flori de tei în păr. S-a privit o clipă în luciul apei, şi-a netezit rochiţa şi a zbughit-o. A alegat către un băieţel, aflat la o aruncătură de suflet, credinciosul ei tovarăş de joacă. Mult timp el n-a bagat-o în seamă, patruns probabil de ceea ce făcea. Fata a tăcut preţ de cateva clipe, apoi, ca să îşi facă simţită prezenţa, a început să fredoneze uşor, într-un glas cu el: „Melc, melc codobelc…”.

Ofer casă contra umilinţă şi înfometare

O bătrână de 83 de ani, cu picioarele anchilozate şi cu grave probleme de sănătate, a ajuns să locuiască, timp de mai multe zile, în holul unui bloc de pe Bulevardul Dorobanţilor. Fără familie, fără bani şi abandonată de cei cărora le încredinţase casa sub angajamentul că o vor îngriji până la sfârşitul vieţii, bătrâna a trecut prin clipe de coşmar. În toată această tragedie, însă, ea a avut noroc. Vecini miloşi au spălat-o şi au hrănit-o, iar la intervenţia colegilor mei, Direcţia de Asistenţă Socială a dispus internarea ei de urgenţă într-un cămin pentru persoane vârstnice. Am putea spune, un caz cu final fericit – dacă putem numi aşa faptul că, după pierderea absurdă a locuinţei, bătrânei i s-a oferit adăpost în cămin, în loc să-şi aştepte sfârşitul în casa scării. Sunt, însă, multe alte cazuri… cititi mai departe AICI.

Inocenta

 

Sunt zile in viata cand prezentul nu conteaza, cand amintirile o iau razna si te coplesesc. Din sertare prafuite ies cu disperare la iveala crampeie de lume demult uitata. Eram copil si tot ce imi doream era sa ajung odata “om mare”. Lumea mi se parea mult prea stramta pentru cate visuri aveam. Acum, tot ce imi doresc este sa mai fiu, daca nu pentru o zi, macar pentru o clipa, copil.