Dacă nu am mai fi măcinaţi de orgolii. Dacă am fi capabili să ne evaluăm sincer şi corect, să ne recunoaştem defectele şi să nu ne exagerăm calităţile. Dacă am lua în considerare sfaturile bune, fără a ne gândi că în spatele lor, musai, trebuie să fie şi interese ascunse. Dacă uneori n-am da dovadă de mândrie exagerată. Dacă am ajunge să înţelegem că fiecare dintre noi este important, dar de importanţa unei roţi într-un imens angrenaj. Ne-ar fi mult mai bine dacă nu am mai fi egoişti. Dacă ne-am învinge mentalităţile şi am reuşi să ne smulgem din micimea vieţii individuale. Am începe astfel să descoperim şi lumea de dincolo de gardul curţii fiecăruia dintre noi. Cititi mai departe in Obiectiv – Vocea Brailei.
Destine furate
iulie 13, 2011Emoţii şi lacrimi. Cu bucurie sau cu dezamăgire, ieri, absolvenţii de clasa a VIII-a au mai încheiat un episod din viaţă. Unora li s-a împlinit visul, au fost admişi exact unde şi-au dorit, altora, dimpotrivă, li s-au năruit speranţele.
Mă întorc în timp şi mă văd pe mine, copilă, în faţa listelor. Plâng. Sunt nemulţumită de rezultat, deşi fusesem admisă exact la liceul şi specializarea pentru care optasem. Nota însă era sub aşteptări. Eram conştientă că puteam mai mult, că unele dintre subiectele pe care le ratasem fuseseră floare la ureche. Eram sigură că meritam mai mult. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.
Când normalitatea şochează
iulie 6, 2011Dezastru, prăpăd, nenorocire. Tragedie naţională. Ţară înecată în lacrimi amare. Nervi, acuzaţii, reproşuri. Unul din doi absolvenţi de clasa a XII-a din judeţul Brăila a picat examenul de bacalaureat. În multe judeţe din ţară situaţia e şi mai gravă, abia unul din patru sau unul din trei absolvenţi reuşind să treacă peste acest „hop”. Părinţi, profesori, copii caută deopotrivă vinovaţi. Cei mai mulţi se declară şocaţi de rezultate.
Nu ştiu ce credeţi dumneavoastră, dar eu vă spun cu toată sinceritatea: nu am fost luată prin surprindere. Cel puţin după prima probă, când au fost daţi afară din săli sute de candidaţi care încercau să fraudeze. Mi-a fost clar că anul acesta „copiuţa” a intrat în dizgraţie şi că, în aceste condiţii, şi rezultatele vor fi „pe măsură”. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.