Cronica unei nebunii anunţate

septembrie 7, 2011

Spirite încinse, acuzaţii, cereri de demitere a ministrului, discuţii pătimaşe. O politizare excesivă a unei situaţii, triste ce-i drept, dacă ne gândim la cifre, dar, trebuie să recunoaştem, previzibilă. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă aşteptaţi la o minune, adică la un procent onorabil de promovabilitate la sesiunea a doua a bacalaureatului, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu era cazul să ne facem speranţe deşarte. Da, matematic pare dezarmant – nici măcar 2 copii din 10 nu au reuşit să obţină media 6 -, dar dacă privim cinstit şi corect dincolo de aceste date, o să înţelegem: nici nu avea cum să fie altfel în condiţiile date. Iar când spun condiţiile date nu mă refer nici la subfinanţarea sistemului, nici la calitatea elevilor sau cadrelor didactice, ci pur şi simplu la faptul că, sincer, nu ştiu câţi dintre cei 8 respinşi ar fi avut ce căuta în acest examen. Cum să te aştepţi la rezultate remarcabile de la nişte copii aduşi „cu forţa” la liceu, trecuţi de la un an la altul mai mult de milă sau de silă, ca să nu se desfiinţeze clasa! Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.