Pentru 6 milioane, eu nu mă dau dimineaţa jos din pat!

noiembrie 25, 2011

Îi vedea în fiecare dimineaţă. Puţin după ora 8.00, îşi făceau apariţia printre standuri şi tarabe. Un băieţel de 9 – 10 ani şi o fetiţă de vreo 7. Neîngrijiţi, slăbuţi, cu ochii cârpiţi încă de somn. De milă, vânzătorii le dădeau ce aveau la îndemână, un fruct, un covrig, o pâine, o bucată de salam, o felie de brânză. În jumătate de oră încărcau o sacoşă şi dispăreau. Până a doua zi, când povestea se repeta. Într-o dimineaţă rece de toamnă, însă, când i-a văzut tremurând în nişte bluziţe subţiri şi cu picioarele în nişte şlapi rupţi, fără şosete, nu a mai rezistat. Avea acasă doi copii, cam de aceeaşi vârstă, cum să rămână indiferent?  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.