Un penibil cât tot infernul

„Nu puteam să îi las să doarmă pe scaune, în primărie… Păi, ei terminaseră pe la şapte jumătate seara… Nu se mai vedea om cu om, unde era să mă duc la oameni să le cer să îi primească… „.

Rar mi-a fost dat să aud o explicaţie mai jenantă, mai nemernică decât asta.

Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei „

Publicitate

This entry was posted on Vineri, 17 februarie 2012 at 08:04 and is filed under autoritati locale, batranii nostri, Brăila, Cati Lupascu, Editorial, iarna, parerea mea, politica altora, protectia mediului, stres, zapada. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to Un penibil cât tot infernul

  1. Valul şi stânca | Raza mea de soare spune:
    februarie 17, 2012 la 10:07

    […] bloggaristica: Alex Mazilu, Cati, Călin Hera,  Gabriela Savitsky,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, Nea Costache,  Teo […]

    Răspunde
  2. StropiDeSuflet spune:
    februarie 22, 2012 la 08:37

    cati, eu spun mai simplu: recunoştinţa este o floare rară, care nu înfloreşte pe oricare bălegar!

    Răspunde
  3. Iubirea de tipul “orice ar fi” | Raza mea de soare spune:
    februarie 22, 2012 la 10:19

    […] bloggaristica: Alex Mazilu, Cati , Caius, Călin Hera, Florina,  Gabriela Savitsky, Ilarie,  Lunapătrată ,  Madi si Onu Blog, […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: