Dacă tot ne jucăm de-a „Popa Prostu”, măcar să fie pe pedepse

Septembrie 7, 2012

Tragem linie şi obţinem: 49%. Aceasta a fost promovabilitatea finală, la nivelul judeţului Brăila, după cele două sesiuni ale bacalaureatului 2012. Un procent apropiat de media naţională, un rezultat catalogat drept „neonorant”, care ne demonstrează, odată în plus, că învăţământul are mari probleme. Noul ministru, Ecaterina Andronescu, recunoaşte asta şi promite o reaşezare a lucrurilor pe făgaşul normal. Normalitate care, în opinia ei, este reprezentată de examenul diferenţiat … Mai departe AICI.

Anunțuri

O moarte care spune prea mult

Martie 23, 2012

Un bărbat în toată firea, care pleacă să se distreze într-un club cu baioneta în buzunar, nu are nicio scuză. De aceea, declaraţia criminalului din Hipodrom cum că ar fi fost nevoit să ucidă mi se pare doar o încercare de a explica un gest barbar. Da, de acord, e posibil să fi fost provocat, dar, Dumnezeule, fii bărbat, apără-ţi orgoliul bărbăteşte sau lasă oamenii legii să rezolve situaţia.

S-au îmbrâncit în club, s-au bătut afară, sirenele poliţiei se auzeau deja, de ce nu s-a oprit!? Doar el ştie. A pornit în fugă după băieţi şi doar ghinionul, se pare, a făcut ca primul ajuns să fie George Gurău. Putea fi oricare altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă…  cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa

Martie 16, 2012

Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


Cronica unei nebunii anunţate

Septembrie 7, 2011

Spirite încinse, acuzaţii, cereri de demitere a ministrului, discuţii pătimaşe. O politizare excesivă a unei situaţii, triste ce-i drept, dacă ne gândim la cifre, dar, trebuie să recunoaştem, previzibilă. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă aşteptaţi la o minune, adică la un procent onorabil de promovabilitate la sesiunea a doua a bacalaureatului, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu era cazul să ne facem speranţe deşarte. Da, matematic pare dezarmant – nici măcar 2 copii din 10 nu au reuşit să obţină media 6 -, dar dacă privim cinstit şi corect dincolo de aceste date, o să înţelegem: nici nu avea cum să fie altfel în condiţiile date. Iar când spun condiţiile date nu mă refer nici la subfinanţarea sistemului, nici la calitatea elevilor sau cadrelor didactice, ci pur şi simplu la faptul că, sincer, nu ştiu câţi dintre cei 8 respinşi ar fi avut ce căuta în acest examen. Cum să te aştepţi la rezultate remarcabile de la nişte copii aduşi „cu forţa” la liceu, trecuţi de la un an la altul mai mult de milă sau de silă, ca să nu se desfiinţeze clasa! Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 


Cei ce pornesc în viaţă cu stângul. Cu şlapul stâng

August 26, 2011

Nu judec oamenii după cum sunt îmbrăcaţi, nu sunt de acord sub nicio formă cu proverbul „Haina îl face pe om”. Am văzut destui inculţi, idioţi, şmenari, parveniţi îmbrăcaţi în costume „Armani” sau rochii „Channel” şi destui oameni destoinici ce-şi poartă cu mult bun simţ hainele sărăcăcioase, ca să-mi pese. Am întâlnit destui oameni de excepţie, vârfuri în domeniul lor de activitate, însă modeşti şi de o simplitate dezarmantă, dornici să se evidenţieze doar prin cuvinte, fapte şi rezultatul muncii depuse, încât să mă conving definitiv că niciodată nu trebuie să judec omul după înfăţişare. Iar când spun omul, mă refer inclusiv la adolescenţi, cărora le înţeleg şi le accept „micile nebunii” vestimentare, ba chiar şi extravaganţele. Nu mă deranjează tatuajele, pletele sau tunsorile ciudate, piercing-urile, nici măcar buricele descoperite sau bicepşii expuşi, atât timp cât „deţinătorii” lor se comportă civilizat. Un adolescent rebel nu e similar cu imoral, inferior. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. Citește restul acestei intrări »


Destine furate

Iulie 13, 2011

Emoţii şi lacrimi. Cu bucurie sau cu dezamăgire, ieri, absolvenţii de clasa a VIII-a au mai încheiat un episod din viaţă. Unora li s-a împlinit visul, au fost admişi exact unde şi-au dorit, altora, dimpotrivă, li s-au năruit speranţele.
Mă întorc în timp şi mă văd pe mine, copilă, în faţa listelor. Plâng. Sunt nemulţumită de rezultat, deşi fusesem admisă exact la liceul şi specializarea pentru care optasem. Nota însă era sub aşteptări. Eram conştientă că puteam mai mult, că unele dintre subiectele pe care le ratasem fuseseră floare la ureche. Eram sigură că meritam mai mult. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


Când indolenţa ucide

Februarie 10, 2011

Era pe la începutul anilor ’90. Ieşeam din gura de metrou de la „Universitate”. Era teribil de cald, în jur mai nimeni. N-am făcut decât câţiva paşi când, dintr-o dată, am fost înconjurată de câţiva puştani. Slinoşi, suspect de veseli, nu aveau mai mult de 13,14 ani. Ţopăiau ca nişte apucaţi şi se hlizeau într-un mod extrem de ciudat. Spuneau ceva, mai bine zis scoteau nişte sunete incoerente, parcă ţipau, dar la fel de bine puteau să cânte, să înjure, să se roage. N-am apucat să mă tem în adevăratul sens al cuvântului pentru că totul a trecut fulgerător. Am rămas împietrită. Cititi mai departe aici.