În fața ta, copile, mă înclin!

iunie 21, 2019

În urmă cu 30 de ani, noi, părinţii lor, am început revoluţia. Ei, copiii noştri, au desăvârşit-o. Graţie lor, duminică, 26 mai 2019, România şi-a încheiat socotelile cu trecutul. În sfârşit! După 30 de ani, copiii noştri ne-au dat cea mai frumoasă lecţie. Lecţia “putem!”. De aceea, din punctul meu de vedere, marii câştigători ai acestor alegeri ei sunt, copiii noştri. S-au implicat, s-au mobilizat, şi-au învins temerile, nepăsarea, neîncrederea, au făcut FRONT COMUN, şi-au ales o formaţiune politică care să-i reprezinte şi au ieşit la vot. Pentru prima dată în număr atât de mare, încât au decis soarta unei ţări. Fără ei, armata roşie de votanţi PSD, bine strunită şi profund îndoctrinată, ar fi fost de neînvins. Iar astăzi, în loc să privim cu încredere spre anii ce vor veni, am urmări înmărmuriţi la televizor revolta susţinătorilor lui Liviu Dragnea din faţa puşcăriei Rahova. Tânăra generaţie, copiii născuţi în degringolada democraţiei postdecembriste au salvat aceste alegeri. Iar pentru asta, în faţa lor mă-nclin!

Şi tot datorită lor, formaţiunea pe care au ales să o susţină, Alianţa 2020 – USR PLUS, a obţinut cel mai neaşteptat succes: un procent uluitor în mediul urban, dar, mai ales, au câştigat în toate oraşele centre universitare. Pentru că tinerii, în special studenţii, au votat-o în masă. Inclusiv la Cluj şi, INCREDIBIL, la Craiova! Categoric, de data aceasta, Alianţa 2020 a fost alegerea tinerei generaţii, iar aceste alegeri, victoria ei.

Şi nici nu e de mirare, lista candidaţilor USR PLUS a fost singura în care copiii noştri s-au regăsit în număr mare. Tineri, frumoşi, deştepţi, cu cariere consolidate prin inteligenţă şi muncă, buni oratori, batăioşi, neobosiţi, candidaţii Alianţei au ştiut să-şi atragă simpatizanţii.  Au vorbit aceeaşi limbă cu ei, au militat pentru aceleaşi idealuri, au construit aceleaşi vise. Şi au învins!

“Studenţii votează USR-PLUS!” – acesta a fost mesajul. A ajuns la mine de zeci de ori în ultimele săptămâni. De la Galaţi, de la Iaşi, de la Bucureşti, de peste tot din ţară, studenţii pe care-i cunosc mi-au scris asta şi, iată, s-au ţinut de cuvânt. Bravo copii! Greul însă, abia începe. Tânăra generaţie a demonstrat deja că ştie ce vrea, că poate fi unită, dar şi că NU IARTĂ. De aceea USR – PLUS are acum o imensă responsabilitate. Infinit mai mare decât PNL, învingătorul în procente al acestor alegeri. Pentru că noi, generaţia mea, studenţii primei revoluţii, cei care de 30 de ani ne încăpăţânăm să susţinem acest proiect de dreapta, cam ştim ce aşteptări să avem de la PNL. În 30 de ani de convieţuire furtunoasă, cu părăsiri şi împăcări, cu reproşuri şi iertări, ne-am învăţat unii cu alţii şi ne-am convins că, la nevoie, ne trecem cu vederea chiar şi păcatele. Aşa suntem noi, părinţii, mai maleabili. Copiii noştri însă, nu. Şi au demonstrat-o: rânduri de alegeri în care nu s-au regăsit pe nicio listă, drept pentru care au dat cu flit! Acum, USR-PLUS le-a câştigat încrederea. E o victorie însemnată, dar în acelaşi timp şi un angajament total. Încrederea asta trebuie să se materializeze în fapte. Altfel, la cel mai mic derapaj, tocmai cei care le-au asigurat succesul acesta uluitor o să şteargă cu ei pe jos. Nu spun vorbe mari, tânăra generaţie a demonstrat de atâtea ori în Piaţa Victoriei că nu închide ochii la minciună, la hoţie. Tânăra generaţie nu uită şi nu iartă! De aceea, de la mic la mare, USR PLUS trebuie să pună osul la treabă. Să nu se-mpiedice în orgolii şi faimă. Faima, aşa cum a venit într-o noapte, tot într-o noapte se poate spulbera. Valabil şi pentru celălalt mare învingător, Rareş Bogdan, care, la rându-i, a reuşit să atragă un segment important de alegători din categoria 30 – 40. Tot tineri, tot cu multe aşteptări. Din promisiunile făcute lor, toată Dreapta trebuie să-şi facă obiectiv principal! Altfel, la alte alegeri nu-i mai pupăm! Şi fără ei, am arătat de atâtea ori cât suntem de neputincioşi.

Să înţelegem odată, am pierdut deja prea mulţi copii. Pe aceştia, chiar nu ne mai permitem!


Lansare de carte la Cercul Militar

aprilie 3, 2012

Cercul Militar găzduieşte astăzi, începând cu ora 13.30, lansarea cărţii „Cântece din prepeleac – Cronica pictată-n rime”, ce poartă semnătura lui Marian Ilie.
Volumul cuprinde o serie de parodii scrise la sfârşitul anilor ’80-începutul anilor ’90, perioadă în care Marian Ilie era ofiţer de legătură în cadrul Secţiei Legături Externe (SLE) din Marele Stat Major. Citește restul acestei intrări »


Crăciunul sufletului meu

decembrie 24, 2011

Iubesc Crăciunul. Dintotdeauna l-am iubit. Necondiţionat. Îl iubesc acum, om în toată firea, la fel de mult cum îl iubeam şi când eram de-o şchioapă. Iar Crăciunul, de fiecare dată, m-a răsplătit pe măsura iubirii mele.

Am avut şi ani mai răi, şi ani mai buni, ani cu împliniri, ani cu deziluzii, ani mănoşi, ani mai sărăcăcioşi, dar, de fiecare dată, de Crăciun m-am rupt de tot şi de toate şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să trăiesc magia. Şi am reuşit chiar şi atunci când în viaţa mea lucrurile nu stăteau chiar „pe roze”. Am reuşit pentru că, înainte de orice, pentru mine Crăciunul înseamnă amintiri. Multe amintiri. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 


Comentatorii de păcate

septembrie 27, 2011

Astăzi vă propun să vorbim despre moarte. Ştiu că e un subiect delicat, sensibil de abordat. Dar moartea face şi ea parte din noi, nu trebuie să fie un subiect tabu. Mai ales când înaintea ei şi dincolo de ea se întâmplă anumite lucruri care nu dau pace. Nu o să mă lansez acum în discuţii filozofice, nu o să vă vorbesc despre moarte în general, ci despre una anume: moartea unei tinere de doar 23 de ani, brăileancă, ucisă cu bestialitate într-o ţară străină. O poveste tristă, pe care v-am prezentat-o în ediţia de ieri a cotidianului nostru, şi din care fiecare a înţeles ce a vrut. O poveste din care fiecare a luat ce i-a fost mai la îndemână şi a comentat în consecinţă. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 


Cronica unei nebunii anunţate

septembrie 7, 2011

Spirite încinse, acuzaţii, cereri de demitere a ministrului, discuţii pătimaşe. O politizare excesivă a unei situaţii, triste ce-i drept, dacă ne gândim la cifre, dar, trebuie să recunoaştem, previzibilă. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă aşteptaţi la o minune, adică la un procent onorabil de promovabilitate la sesiunea a doua a bacalaureatului, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu era cazul să ne facem speranţe deşarte. Da, matematic pare dezarmant – nici măcar 2 copii din 10 nu au reuşit să obţină media 6 -, dar dacă privim cinstit şi corect dincolo de aceste date, o să înţelegem: nici nu avea cum să fie altfel în condiţiile date. Iar când spun condiţiile date nu mă refer nici la subfinanţarea sistemului, nici la calitatea elevilor sau cadrelor didactice, ci pur şi simplu la faptul că, sincer, nu ştiu câţi dintre cei 8 respinşi ar fi avut ce căuta în acest examen. Cum să te aştepţi la rezultate remarcabile de la nişte copii aduşi „cu forţa” la liceu, trecuţi de la un an la altul mai mult de milă sau de silă, ca să nu se desfiinţeze clasa! Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 


Destine furate

iulie 13, 2011

Emoţii şi lacrimi. Cu bucurie sau cu dezamăgire, ieri, absolvenţii de clasa a VIII-a au mai încheiat un episod din viaţă. Unora li s-a împlinit visul, au fost admişi exact unde şi-au dorit, altora, dimpotrivă, li s-au năruit speranţele.
Mă întorc în timp şi mă văd pe mine, copilă, în faţa listelor. Plâng. Sunt nemulţumită de rezultat, deşi fusesem admisă exact la liceul şi specializarea pentru care optasem. Nota însă era sub aşteptări. Eram conştientă că puteam mai mult, că unele dintre subiectele pe care le ratasem fuseseră floare la ureche. Eram sigură că meritam mai mult. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


Miroase a melci, a ciocolata si castani

iunie 4, 2011

Am privit, ieri, pe furiş, o fetiţă care se gătea în oglinda unui râu. Şi-a pus cireşe la urechi şi flori de tei în păr. S-a privit o clipă în luciul apei, şi-a netezit rochiţa şi a zbughit-o. A alegat către un băieţel, aflat la o aruncătură de suflet, credinciosul ei tovarăş de joacă. Mult timp el n-a bagat-o în seamă, patruns probabil de ceea ce făcea. Fata a tăcut preţ de cateva clipe, apoi, ca să îşi facă simţită prezenţa, a început să fredoneze uşor, într-un glas cu el: „Melc, melc codobelc…”. Citește restul acestei intrări »


Unde miroase a tamaie si pustiu

mai 12, 2011

Satul meu. Ma duc ades cu gandul catre satul meu. De fapt, e satul parintilor si bunicilor mei. Dar ii spun asa, pentru ca asa am auzit la mama, la tata, la fratii mei. Sunt singura dintre ei nascuta la oras si, in ciuda faptului ca pentru rude am fost dintotdeauna „mezina facuta pa chiatra”, undeva in sufletul meu, acel loc a insemnat mereu acasa. Va pot povesti intr-o clipita cum arata gospodaria noastra, ulita noastra, asta desi, cand m-am nascut eu, din toata agoniseala „de chiaburi” mai ramasese doar un imens loc viran, acoperit cu gunoaie. Intr-o vreme, cei de la Sfatul Popular chiar indemnau vecinii sa-si arunce resturile acolo, sa se stearga orice urma a „razvratitului”. Citește restul acestei intrări »


Nişte papiţoi!

aprilie 13, 2011

Când s-a vorbit pentru prima dată în România despre subvenţii, îmi aduc aminte că la Direcţia Agricolă se organizau special conferinţe de presă, prin care noi, jurnaliştii, eram informaţi cu lux de amănunte despre rostul acestor bani. Se va obţine astfel un echilibru macroeconomic, ni se spunea, dar, foarte important, se va asigura siguranţa alimentară. Ne-au repetat până la epuizare că sumele acestea, practic direcţionate din taxele şi impozitele pe care le plătim noi toţi, nu sunt un sacrificiu. Ele se vor întoarce tot la noi, prin preţuri mai mici ale produselor agricole şi, implicit, ale alimentelor. Iar mesajul era mereu acelaşi: „Dăm cu o mână, dar cu cealaltă primim”.  Cititi mai departe AICI.


Piramida fericirii

martie 19, 2011

A ziduri vechi, a sare si a iarba. Acesta este mirosul vacantelor mele. Acestea sunt ingredientele  magice. Fara sa pipai un zid de cetate, fara sa ma scald in apa marii, fara sa ma tavalesc prin iarba uda de roua, nu concep libertatea zilelor de vara. Nu ma simt implinita daca nu zabovesc macar o clipa intr-o manastire, daca nu ma minunez de un loc in care acum sute sau mii de ani,  oamenii isi randuiau viata dupa reguli stiute si nestiute, daca nu ma arunc cel putin o data in valuri, in timp ce undeva, departe, la orizont, soarele se chinuie sa ma prinda. Cine nu a vazut rasaritul din spuma marii, nu stie ce inseamna sublimul. Citește restul acestei intrări »