În fața ta, copile, mă înclin!

În urmă cu 30 de ani, noi, părinţii lor, am început revoluţia. Ei, copiii noştri, au desăvârşit-o. Graţie lor, duminică, 26 mai 2019, România şi-a încheiat socotelile cu trecutul. În sfârşit! După 30 de ani, copiii noştri ne-au dat cea mai frumoasă lecţie. Lecţia “putem!”. De aceea, din punctul meu de vedere, marii câştigători ai acestor alegeri ei sunt, copiii noştri. S-au implicat, s-au mobilizat, şi-au învins temerile, nepăsarea, neîncrederea, au făcut FRONT COMUN, şi-au ales o formaţiune politică care să-i reprezinte şi au ieşit la vot. Pentru prima dată în număr atât de mare, încât au decis soarta unei ţări. Fără ei, armata roşie de votanţi PSD, bine strunită şi profund îndoctrinată, ar fi fost de neînvins. Iar astăzi, în loc să privim cu încredere spre anii ce vor veni, am urmări înmărmuriţi la televizor revolta susţinătorilor lui Liviu Dragnea din faţa puşcăriei Rahova. Tânăra generaţie, copiii născuţi în degringolada democraţiei postdecembriste au salvat aceste alegeri. Iar pentru asta, în faţa lor mă-nclin!

Şi tot datorită lor, formaţiunea pe care au ales să o susţină, Alianţa 2020 – USR PLUS, a obţinut cel mai neaşteptat succes: un procent uluitor în mediul urban, dar, mai ales, au câştigat în toate oraşele centre universitare. Pentru că tinerii, în special studenţii, au votat-o în masă. Inclusiv la Cluj şi, INCREDIBIL, la Craiova! Categoric, de data aceasta, Alianţa 2020 a fost alegerea tinerei generaţii, iar aceste alegeri, victoria ei.

Şi nici nu e de mirare, lista candidaţilor USR PLUS a fost singura în care copiii noştri s-au regăsit în număr mare. Tineri, frumoşi, deştepţi, cu cariere consolidate prin inteligenţă şi muncă, buni oratori, batăioşi, neobosiţi, candidaţii Alianţei au ştiut să-şi atragă simpatizanţii.  Au vorbit aceeaşi limbă cu ei, au militat pentru aceleaşi idealuri, au construit aceleaşi vise. Şi au învins!

“Studenţii votează USR-PLUS!” – acesta a fost mesajul. A ajuns la mine de zeci de ori în ultimele săptămâni. De la Galaţi, de la Iaşi, de la Bucureşti, de peste tot din ţară, studenţii pe care-i cunosc mi-au scris asta şi, iată, s-au ţinut de cuvânt. Bravo copii! Greul însă, abia începe. Tânăra generaţie a demonstrat deja că ştie ce vrea, că poate fi unită, dar şi că NU IARTĂ. De aceea USR – PLUS are acum o imensă responsabilitate. Infinit mai mare decât PNL, învingătorul în procente al acestor alegeri. Pentru că noi, generaţia mea, studenţii primei revoluţii, cei care de 30 de ani ne încăpăţânăm să susţinem acest proiect de dreapta, cam ştim ce aşteptări să avem de la PNL. În 30 de ani de convieţuire furtunoasă, cu părăsiri şi împăcări, cu reproşuri şi iertări, ne-am învăţat unii cu alţii şi ne-am convins că, la nevoie, ne trecem cu vederea chiar şi păcatele. Aşa suntem noi, părinţii, mai maleabili. Copiii noştri însă, nu. Şi au demonstrat-o: rânduri de alegeri în care nu s-au regăsit pe nicio listă, drept pentru care au dat cu flit! Acum, USR-PLUS le-a câştigat încrederea. E o victorie însemnată, dar în acelaşi timp şi un angajament total. Încrederea asta trebuie să se materializeze în fapte. Altfel, la cel mai mic derapaj, tocmai cei care le-au asigurat succesul acesta uluitor o să şteargă cu ei pe jos. Nu spun vorbe mari, tânăra generaţie a demonstrat de atâtea ori în Piaţa Victoriei că nu închide ochii la minciună, la hoţie. Tânăra generaţie nu uită şi nu iartă! De aceea, de la mic la mare, USR PLUS trebuie să pună osul la treabă. Să nu se-mpiedice în orgolii şi faimă. Faima, aşa cum a venit într-o noapte, tot într-o noapte se poate spulbera. Valabil şi pentru celălalt mare învingător, Rareş Bogdan, care, la rându-i, a reuşit să atragă un segment important de alegători din categoria 30 – 40. Tot tineri, tot cu multe aşteptări. Din promisiunile făcute lor, toată Dreapta trebuie să-şi facă obiectiv principal! Altfel, la alte alegeri nu-i mai pupăm! Şi fără ei, am arătat de atâtea ori cât suntem de neputincioşi.

Să înţelegem odată, am pierdut deja prea mulţi copii. Pe aceştia, chiar nu ne mai permitem!

Publicitate

Lansare de carte la Cercul Militar

Cercul Militar găzduieşte astăzi, începând cu ora 13.30, lansarea cărţii „Cântece din prepeleac – Cronica pictată-n rime”, ce poartă semnătura lui Marian Ilie.
Volumul cuprinde o serie de parodii scrise la sfârşitul anilor ’80-începutul anilor ’90, perioadă în care Marian Ilie era ofiţer de legătură în cadrul Secţiei Legături Externe (SLE) din Marele Stat Major.

O moarte care spune prea mult

Un bărbat în toată firea, care pleacă să se distreze într-un club cu baioneta în buzunar, nu are nicio scuză. De aceea, declaraţia criminalului din Hipodrom cum că ar fi fost nevoit să ucidă mi se pare doar o încercare de a explica un gest barbar. Da, de acord, e posibil să fi fost provocat, dar, Dumnezeule, fii bărbat, apără-ţi orgoliul bărbăteşte sau lasă oamenii legii să rezolve situaţia.

S-au îmbrâncit în club, s-au bătut afară, sirenele poliţiei se auzeau deja, de ce nu s-a oprit!? Doar el ştie. A pornit în fugă după băieţi şi doar ghinionul, se pare, a făcut ca primul ajuns să fie George Gurău. Putea fi oricare altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă…  cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa

Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Crăciunul sufletului meu

Iubesc Crăciunul. Dintotdeauna l-am iubit. Necondiţionat. Îl iubesc acum, om în toată firea, la fel de mult cum îl iubeam şi când eram de-o şchioapă. Iar Crăciunul, de fiecare dată, m-a răsplătit pe măsura iubirii mele.

Am avut şi ani mai răi, şi ani mai buni, ani cu împliniri, ani cu deziluzii, ani mănoşi, ani mai sărăcăcioşi, dar, de fiecare dată, de Crăciun m-am rupt de tot şi de toate şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să trăiesc magia. Şi am reuşit chiar şi atunci când în viaţa mea lucrurile nu stăteau chiar „pe roze”. Am reuşit pentru că, înainte de orice, pentru mine Crăciunul înseamnă amintiri. Multe amintiri. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Omul bun şi statul strâmb

Om bun. Ce mai reprezintă pentru societatea de astăzi conceptul „să fii bun”? Bun creştin, bun coleg, bun cetăţean, bun român. Om bun. Câţi dintre noi mai reuşim astăzi să fim buni! Buni în sensul acela atotcuprinzător al cuvântului, adică sinceri, corecţi, cu bun simţ, cinstiţi, curajoşi. Mai putem fi noi astfel, astăzi, în această societate care parcă are un singur scop: să „ucidă” omul bun din tine? În această societate anapoda, câţi dintre noi ne mai permitem „luxul” de a fi buni?

Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Nu trage, domn’ ministru!

Şi nu mă mai ameninţa. Că-s eu, fraierul ăla de contribuabil, care, deşi munceşte pe rupte zi de zi, trebuie să facă împrumut la CAR ca să-şi repare două, trei măsele. Da, ăla care, deşi plăteşte fără să crâcnească contribuţiile la sănătate, stă 5 ore la coadă pentru un amărât de ecograf şi e nevoit să dea şpagă doar ca să îl consulte un doctor. Adică eu, ăla care, deşi e cu plata impozitelor la zi, n-are încotro şi-şi trimite copilul la şcoală, să stea 5 ore în frig, că deh, şcoala are prea multe datorii şi nu-şi permite să dea drumul la căldură mai devreme de 1 noiembrie. Şi că tot veni vorba de încălzire, exact domnu’ Laszlo, sunt eu, nesimţitu’ ăla de contribuabil care a îndrăznit să se îndatoreze prin bănci să-şi pună centrală de apartament. Acum, nu ştiu de ce v-aţi supărat aşa de rău pe mine pentru cutezanţa asta, că, zău, dac-am făcut-o cu rea-credinţă!  Citeste mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Brăila blogmeet

Unii au venit de la Galaţi. Alţii de la Focşani. Au spus prezent şi bloggeri din Bucureşti, Piteşti sau tocmai din Târgu Mureş. Cu noi, brăilenii, să fi fost vreo 30. Mai mulţi decât se aşteptau organizatorii.
Ideea e că, în timp ce în multe oraşe, sâmbătă, se protesta împotriva taxelor, impozitelor, dobânzilor exagerate şi a bancherilor hrăpăreţi, noi, bloggerii „cu bon ton”, am luat cu asalt băncile de pe vaporaşul Lacu Sărat şi, cu mic, cu mare, am început aventura numită „Blogmeet Brăila – Galaţi”. Şi nu ştiu cum le-a fost celorlalţi, dar nouă, chiar dacă s-a vorbit mult despre probleme ecomomice şi sociale, graniţe, revoluţii, legi, proiecte, ne-a fost bine.

De eşti blogger de bon ton vino iute la ponton!

Sâmbăta, pe 15 octombrie, ne întâlnim cu (blog mai) mic, cu (blog mai) mare la Brăila. Ora 12.oo fix! La statuia Ecaterinei Teodoroiu (lângă Primărie).

Cum nu se poate să treci prin Brăila fără să vezi Dunărea, discuţiile, masa şi dansul vor avea loc pe un ponton. Asta până la 16.30, când vom pleca pe Dunăre.

Miroase a melci, a ciocolata si castani

Am privit, ieri, pe furiş, o fetiţă care se gătea în oglinda unui râu. Şi-a pus cireşe la urechi şi flori de tei în păr. S-a privit o clipă în luciul apei, şi-a netezit rochiţa şi a zbughit-o. A alegat către un băieţel, aflat la o aruncătură de suflet, credinciosul ei tovarăş de joacă. Mult timp el n-a bagat-o în seamă, patruns probabil de ceea ce făcea. Fata a tăcut preţ de cateva clipe, apoi, ca să îşi facă simţită prezenţa, a început să fredoneze uşor, într-un glas cu el: „Melc, melc codobelc…”.