În fața ta, copile, mă înclin!

În urmă cu 30 de ani, noi, părinţii lor, am început revoluţia. Ei, copiii noştri, au desăvârşit-o. Graţie lor, duminică, 26 mai 2019, România şi-a încheiat socotelile cu trecutul. În sfârşit! După 30 de ani, copiii noştri ne-au dat cea mai frumoasă lecţie. Lecţia “putem!”. De aceea, din punctul meu de vedere, marii câştigători ai acestor alegeri ei sunt, copiii noştri. S-au implicat, s-au mobilizat, şi-au învins temerile, nepăsarea, neîncrederea, au făcut FRONT COMUN, şi-au ales o formaţiune politică care să-i reprezinte şi au ieşit la vot. Pentru prima dată în număr atât de mare, încât au decis soarta unei ţări. Fără ei, armata roşie de votanţi PSD, bine strunită şi profund îndoctrinată, ar fi fost de neînvins. Iar astăzi, în loc să privim cu încredere spre anii ce vor veni, am urmări înmărmuriţi la televizor revolta susţinătorilor lui Liviu Dragnea din faţa puşcăriei Rahova. Tânăra generaţie, copiii născuţi în degringolada democraţiei postdecembriste au salvat aceste alegeri. Iar pentru asta, în faţa lor mă-nclin!

Şi tot datorită lor, formaţiunea pe care au ales să o susţină, Alianţa 2020 – USR PLUS, a obţinut cel mai neaşteptat succes: un procent uluitor în mediul urban, dar, mai ales, au câştigat în toate oraşele centre universitare. Pentru că tinerii, în special studenţii, au votat-o în masă. Inclusiv la Cluj şi, INCREDIBIL, la Craiova! Categoric, de data aceasta, Alianţa 2020 a fost alegerea tinerei generaţii, iar aceste alegeri, victoria ei.

Şi nici nu e de mirare, lista candidaţilor USR PLUS a fost singura în care copiii noştri s-au regăsit în număr mare. Tineri, frumoşi, deştepţi, cu cariere consolidate prin inteligenţă şi muncă, buni oratori, batăioşi, neobosiţi, candidaţii Alianţei au ştiut să-şi atragă simpatizanţii.  Au vorbit aceeaşi limbă cu ei, au militat pentru aceleaşi idealuri, au construit aceleaşi vise. Şi au învins!

“Studenţii votează USR-PLUS!” – acesta a fost mesajul. A ajuns la mine de zeci de ori în ultimele săptămâni. De la Galaţi, de la Iaşi, de la Bucureşti, de peste tot din ţară, studenţii pe care-i cunosc mi-au scris asta şi, iată, s-au ţinut de cuvânt. Bravo copii! Greul însă, abia începe. Tânăra generaţie a demonstrat deja că ştie ce vrea, că poate fi unită, dar şi că NU IARTĂ. De aceea USR – PLUS are acum o imensă responsabilitate. Infinit mai mare decât PNL, învingătorul în procente al acestor alegeri. Pentru că noi, generaţia mea, studenţii primei revoluţii, cei care de 30 de ani ne încăpăţânăm să susţinem acest proiect de dreapta, cam ştim ce aşteptări să avem de la PNL. În 30 de ani de convieţuire furtunoasă, cu părăsiri şi împăcări, cu reproşuri şi iertări, ne-am învăţat unii cu alţii şi ne-am convins că, la nevoie, ne trecem cu vederea chiar şi păcatele. Aşa suntem noi, părinţii, mai maleabili. Copiii noştri însă, nu. Şi au demonstrat-o: rânduri de alegeri în care nu s-au regăsit pe nicio listă, drept pentru care au dat cu flit! Acum, USR-PLUS le-a câştigat încrederea. E o victorie însemnată, dar în acelaşi timp şi un angajament total. Încrederea asta trebuie să se materializeze în fapte. Altfel, la cel mai mic derapaj, tocmai cei care le-au asigurat succesul acesta uluitor o să şteargă cu ei pe jos. Nu spun vorbe mari, tânăra generaţie a demonstrat de atâtea ori în Piaţa Victoriei că nu închide ochii la minciună, la hoţie. Tânăra generaţie nu uită şi nu iartă! De aceea, de la mic la mare, USR PLUS trebuie să pună osul la treabă. Să nu se-mpiedice în orgolii şi faimă. Faima, aşa cum a venit într-o noapte, tot într-o noapte se poate spulbera. Valabil şi pentru celălalt mare învingător, Rareş Bogdan, care, la rându-i, a reuşit să atragă un segment important de alegători din categoria 30 – 40. Tot tineri, tot cu multe aşteptări. Din promisiunile făcute lor, toată Dreapta trebuie să-şi facă obiectiv principal! Altfel, la alte alegeri nu-i mai pupăm! Şi fără ei, am arătat de atâtea ori cât suntem de neputincioşi.

Să înţelegem odată, am pierdut deja prea mulţi copii. Pe aceştia, chiar nu ne mai permitem!

Publicitate

Subiectiv vorbind…

Ceea ce îi jenează pe ei „este dificultatea răsfoirii”. Ceea ce mă jenează pe mine este incompetenţa care domneşte în Ministerul Educaţiei. Şi nu de ieri, de azi, ci de ani de zile, mai ales în cazul organizării examenelor naţionale. Că vorbim de capacitate, bacalaureat, titularizare, rezidenţiat, aproape nu a fost an în care să nu existe scandaluri, controverse, situaţii de toată jena. Ba se redactează greşit itemii, ba se concep cerinţe interpretabile, ba se iese din programă, ba se copiază în draci, ba se fură subiectele, zău dacă mai poţi să ţii şirul atâtor nereguli. În fiecare an ne lovim de altceva, în fiecare an se întâmplă altceva, încât stai şi te întrebi oare după ce criterii sunt aleşi oamenii aceştia în mâinile cărora e pus viitorul miilor de copii!? Oare nu s-or fi săturat şi ei de atâtea discuţii, oare nu s-or fi săturat şi ei s-o tot dea în bară, să fie huliţi!? Oare n-or fi şi ei măcar o dată în stare …. cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei” .

O moarte care spune prea mult

Un bărbat în toată firea, care pleacă să se distreze într-un club cu baioneta în buzunar, nu are nicio scuză. De aceea, declaraţia criminalului din Hipodrom cum că ar fi fost nevoit să ucidă mi se pare doar o încercare de a explica un gest barbar. Da, de acord, e posibil să fi fost provocat, dar, Dumnezeule, fii bărbat, apără-ţi orgoliul bărbăteşte sau lasă oamenii legii să rezolve situaţia.

S-au îmbrâncit în club, s-au bătut afară, sirenele poliţiei se auzeau deja, de ce nu s-a oprit!? Doar el ştie. A pornit în fugă după băieţi şi doar ghinionul, se pare, a făcut ca primul ajuns să fie George Gurău. Putea fi oricare altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă…  cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa

Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Ia cu apă şi cu sare, neamule!

O bucată de carne de porc de 985 grame, trecută printr-o maşinărie de injectat saramură, a ajuns în doar câteva secunde să cântărească 1.520 de grame. Peste 500 de grame în plus, cât ai clipi. Experimentul, realizat în laboratoarele Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, prezentat de un post de televiziune în urmă cu câteva seri, m-a lăsat fără grai. Sincer, mă gândeam eu că ceva e în neregulă, am găsit deseori în punga vidată sau caserola de carne inexplicabil de multă apă, dar că nesimţirea poate ajunge până aici – să o umfle cu 50% – zău dacă am crezut! Şi, totuşi, aceasta e carnea pe care o cumpărăm din comerţ, specialiştii intervievaţi… cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Un editorial inutil

Nerecomandat parlamentarilor USL cu simţul penibilului.

Ziua trece, leafa merge, noi cu drag „grevim”. Ei, nu săriţi! Ştiu că nu există acest cuvânt în limba română, da’ parcă ce fac acum parlamentarii USL a existat vreodată? Aşa că, va anunţ oficial, de azi intru şi eu în grevă. În semn de solidaritate cu ei. Deci, cum îmi voi termina cafeaua, voi merge la conducerea ziarului şi o voi înştiinţa că începând de astăzi voi veni la program, dar nu voi participa la sedinţele de redacţie, nu voi merge pe teren, nu voi scrie un rând pentru ziarul de a doua zi. Şi o mai înştiinţez, tot oficial, că trăiesc numai din salariu, deci nu am cum să renunţ la el. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Crăciunul sufletului meu

Iubesc Crăciunul. Dintotdeauna l-am iubit. Necondiţionat. Îl iubesc acum, om în toată firea, la fel de mult cum îl iubeam şi când eram de-o şchioapă. Iar Crăciunul, de fiecare dată, m-a răsplătit pe măsura iubirii mele.

Am avut şi ani mai răi, şi ani mai buni, ani cu împliniri, ani cu deziluzii, ani mănoşi, ani mai sărăcăcioşi, dar, de fiecare dată, de Crăciun m-am rupt de tot şi de toate şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să trăiesc magia. Şi am reuşit chiar şi atunci când în viaţa mea lucrurile nu stăteau chiar „pe roze”. Am reuşit pentru că, înainte de orice, pentru mine Crăciunul înseamnă amintiri. Multe amintiri. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf!

Aproape jumătate din laptele de pe piaţă este contrafăcut, iar 80% nu respectă normele legale privind conţinutul, etichetarea, transportul şi depozitarea. Informaţia a fost făcută publică zilele trecute de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi este rezultatul unei serii de analize de laborator, pe mostre prelevate din întreaga ţară, analize comandate de Autoritate. Conform rezultatelor, jumătate din laptele supus testelor a fost găsit neconform şi, culmea, de această dată nu e vorba doar de E-uri, ci pur şi simplu de nesimţire şi inconştienţă crasă. Pentru că în ceea ce noi consumăm ca fiind „lapte”, specialiştii au găsit sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină şi, evident, apă şi lapte praf. Cu alte cuvinte, cumpărăm cu bani grei (laptele se apropie tot mai mult de 5 lei/litru) şi ne hrănim copiii cu „otravă”.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Păi, poate, se mai înmoaie şi cornul în borş!

Cea mai bună prăjitură din lume dacă mi-ar oferi-o cineva zi de zi, şi la un moment dat tot mi s-ar acri! N-ar conta că e preferata mea, că e de cea mai bună calitate, că e gratis, că e tot ce vreţi dumneavoastră mai bun din lume. Într-o bună zi tot aş ajunge la saturaţie şi, pur şi simplu, n-aş mai putea mânca. Şi atunci, cum, Doamne iartă-mă, să îmi oblig copilul să mănânce porcăria aia de lapte – corn, pe care de atâţia ani ne-o vâră pe gât Guvernul? An după an, lună după lună, zi de zi. Să nu-mi săriţi în cap că aş fi vreo îmbuibată!   Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Comentatorii de păcate

Astăzi vă propun să vorbim despre moarte. Ştiu că e un subiect delicat, sensibil de abordat. Dar moartea face şi ea parte din noi, nu trebuie să fie un subiect tabu. Mai ales când înaintea ei şi dincolo de ea se întâmplă anumite lucruri care nu dau pace. Nu o să mă lansez acum în discuţii filozofice, nu o să vă vorbesc despre moarte în general, ci despre una anume: moartea unei tinere de doar 23 de ani, brăileancă, ucisă cu bestialitate într-o ţară străină. O poveste tristă, pe care v-am prezentat-o în ediţia de ieri a cotidianului nostru, şi din care fiecare a înţeles ce a vrut. O poveste din care fiecare a luat ce i-a fost mai la îndemână şi a comentat în consecinţă. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.