Lectii din viata

Omul rezonabil se adapteaza mediului. Cel care nu se multumeste cu ce i se da insista in a adapta lumea propriei persoane.
De aceea progresul depinde de oamenii care nu se multumesc cu ce au. (Autor: George Bernard Shaw)

Publicitate

De eşti blogger de bon ton vino iute la ponton!

Sâmbăta, pe 15 octombrie, ne întâlnim cu (blog mai) mic, cu (blog mai) mare la Brăila. Ora 12.oo fix! La statuia Ecaterinei Teodoroiu (lângă Primărie).

Cum nu se poate să treci prin Brăila fără să vezi Dunărea, discuţiile, masa şi dansul vor avea loc pe un ponton. Asta până la 16.30, când vom pleca pe Dunăre.

Pe tocuri, între ape

Nu am scris o dată despre problemele din învăţământ, fie că a fost vorba despre program sau programe şcolare supraîncărcate, examene măsluite sau trucate, nedreptăţi, corupţie, finanţare, lipsă de disciplină, dezinteres etc, să nu îmi sară în cap oameni din sistem. Şi îi înţeleg, într-o anumită măsură, e normal să fie aşa. Din cancelarie, şcoala românească se vede altfel decât din bancă sau din afara zidurilor şcolii. De la catedră, problemele care macină sunt altele decât cele resimţite din spatele băncilor sau dintr-o redacţie de ziar. Şi apoi, şcoala românească e un subiect atât de complex, care include atât de mulţi factori, încât mi se pare normal ca atunci când îl supui dezbaterii să apară controverse.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Iar aici gasiti impresionanta poveste a celor doua DOAMNE de poveste.

Ce bine ne-ar fi!

Dacă nu am mai fi măcinaţi de orgolii. Dacă am fi capabili să ne evaluăm sincer şi corect, să ne recunoaştem defectele şi să nu ne exagerăm calităţile. Dacă am lua în considerare sfaturile bune, fără a ne gândi că în spatele lor, musai, trebuie să fie şi interese ascunse. Dacă uneori n-am da dovadă de mândrie exagerată. Dacă am ajunge să înţelegem că fiecare dintre noi este important, dar de importanţa unei roţi într-un imens angrenaj. Ne-ar fi mult mai bine dacă nu am mai fi egoişti. Dacă ne-am învinge mentalităţile şi am reuşi să ne smulgem din micimea vieţii individuale. Am începe astfel să descoperim şi lumea de dincolo de gardul curţii fiecăruia dintre noi. Cititi mai departe in Obiectiv – Vocea Brailei.

Iar aici gasiti materialul Megaafacerea Cluster Baragan.

Nu sunt fiţe de Dorobanţi!

Locuiesc pe Dorobanţi. Şi cu toată sinceritatea vă spun că abia aştept să înceapă lucrările de modernizare şi în zona mea. Sunt conştientă de tot disconfortul ce va urma, de toată nebunia pe care o vor presupune lucrările de reabilitare, de praful pe care va trebui să-l înghit, de gălăgia utilajelor şi hărmălaia muncitorilor, de noroi, de bătaia pentru locurile de parcare, de întreruperile iminente de apă, energie, gaze. Cu toate acestea, încerc să gândesc în perspectivă şi să văd partea plină a paharului – odată terminat calvarul, o să mă pot bucura că, în sfârşit, locuiesc pe o arteră importantă a municipiului, privilegiu devenit coşmar în ultimii … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”

Ce porcărie de criză!

Când în urmă cu ceva vreme mi-am arătat scepticismul faţă de modernizarea Complexului de Porci şi respectarea graficului privind investiţiile de mediu, d-nul Caruz s-a supărat rău pe mine. La fel de rău ca şi atunci când am scris că pentru el Complexul de pe Baldovineşti este doar o investiţie strict imobiliară, din care o să mulgă până când ferma de la Tichileşti va fi complet pusă pe picioare, iar brăilenii îşi vor permite vile la marginea oraşului. Ei bine, de data aceasta, după ce va citi aceste rânduri, sunt convinsă că nu o s-o mai facă. Chiar n-ar avea de ce să se mai supere, ultima lui mutare demonstrând clar că în tot acest răstimp am avut dreptate: n-a luat nici măcar o secundă în calcul modernizarea şi realizarea investiţiilor de mediu. A muls şi atât, pozând în martir, în neînţeles, în şicanat politic. S-a plâns de câte ori a avut ocazia, dar a făcut bani. Iar noi, în tot timpul acesta, am înghiţit mizeriile şi mirosurile afacerii lui. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Miroase a melci, a ciocolata si castani

Am privit, ieri, pe furiş, o fetiţă care se gătea în oglinda unui râu. Şi-a pus cireşe la urechi şi flori de tei în păr. S-a privit o clipă în luciul apei, şi-a netezit rochiţa şi a zbughit-o. A alegat către un băieţel, aflat la o aruncătură de suflet, credinciosul ei tovarăş de joacă. Mult timp el n-a bagat-o în seamă, patruns probabil de ceea ce făcea. Fata a tăcut preţ de cateva clipe, apoi, ca să îşi facă simţită prezenţa, a început să fredoneze uşor, într-un glas cu el: „Melc, melc codobelc…”.

Sa vorbim despre trei lucruri simple

O vorba din batrani spune ca pentru a fi fericit si implinit in aceasta lume trebuie sa ridici o casa, sa cresti un copil si sa plantezi un copac. Generatii intregi inaintea noastra si-au cladit viata pe un schelet ce a avut la baza aceste trei cerinte minime. Pentru unii, poate parea un mod de gandire depasit, dar nu va grabiti sa judecati, realizarea acestor trei cerinte inseamna de fapt sa traiesti respectand cateva principii elementare, necesare unei dezvoltari armonioase, a ta ca individ, dar si a societatii din care faci parte. Pentru ca, metaforic vorbind, casa, copilul si copacul reprezinta trainicie, stabilitate, bunastare, responsabilitate, dragoste, speranta.

Şi-au încălecat pe-o şa …

… şi au refăcut povestea „Afacerea Stejaru” aşa: nu toate cele 13 hectare sunt vizate pentru a fi defrişate, este vorba doar de 4. Planul nu ar fi bătut în cuie, ci doar la stadiul de proiect. În plus, decizia finală va aparţine comunităţii şi va putea fi exprimată în cadrul unei dezbateri publice.

Ce glumă bună! Care va să zică, grupul acesta de „investitori” a reuşit să ajungă până aici fără ca cea mai vagă bănuială să răzbească, fără să ridice măcar un semn de întrebare, şi acum, dintr-o dată, opinia publică e cea care va decide. Nu zău! Păi câte afaceri nu şi-a realizat Caruz, de exemplu, cu „avizul” brăilenilor exprimat în cadrul „dezbaterilor publice”! Ce naiba! Pe pariu, dacă informaţia aceasta nu ar fi ajuns la urechile colegilor mei şi aceştia nu ar fi scris, opinia publică n-ar fi aflat şi s-ar fi trezit buimacă tocmai când buldozerele ar fi început să doboare copac după copac!? CITITI MAI DEPARTE AICI.

Materialele suport pentru acest editorial le gasiti AICI  (Vor sa taie Padurea Stejaru!)  si  AICI (Afacerea Stejaru – Cine se ascunde in spatele retrocedarii a 13 ha de padure)

Primarii brăileni cer statului să finanţeze reabilitarea sistemului de irigaţii

 

În 1989, România dispunea de peste 3 milioane de hectare amenajate pentru irigaţii, iar pe mai bine de 2 milioane de ha se executau lucrări pentru combaterea eroziunii solului. În primii ani de democraţie, sistemul de îmbunătăţiri funciare a fost aproape devastat, mii de hectare de amenajări fiind distruse prin furturi sau vandalizări. În prezent, abia dacă se mai pot iriga, la nivel naţional, vreo 500 de mii de hectare, şi acestea cu costuri uriaşe. Inconştienţa acelor ani se plăteşte scump acum, la fel de scump cum se plăteşte şi inconştienţa cu care ani la rând am decimat pădurile. Iar lucrurile acestea se resimt acut şi în verile toride şi secetoase, dar şi în primăverile şi toamnele capricioase sau în iernile tot mai lungi şi mai grele. Iar primii care le resimt sunt agricultorii, ajunşi în situaţia de a privi aproape neputincioşi cum se alege praful de munca lor, culturile suferă, iar terenurile se degradează. Cititi mai departe  AICI.