Un penibil cât tot infernul

„Nu puteam să îi las să doarmă pe scaune, în primărie… Păi, ei terminaseră pe la şapte jumătate seara… Nu se mai vedea om cu om, unde era să mă duc la oameni să le cer să îi primească… „.

Rar mi-a fost dat să aud o explicaţie mai jenantă, mai nemernică decât asta.

Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei „

Publicitate

Crăciunul sufletului meu

Iubesc Crăciunul. Dintotdeauna l-am iubit. Necondiţionat. Îl iubesc acum, om în toată firea, la fel de mult cum îl iubeam şi când eram de-o şchioapă. Iar Crăciunul, de fiecare dată, m-a răsplătit pe măsura iubirii mele.

Am avut şi ani mai răi, şi ani mai buni, ani cu împliniri, ani cu deziluzii, ani mănoşi, ani mai sărăcăcioşi, dar, de fiecare dată, de Crăciun m-am rupt de tot şi de toate şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să trăiesc magia. Şi am reuşit chiar şi atunci când în viaţa mea lucrurile nu stăteau chiar „pe roze”. Am reuşit pentru că, înainte de orice, pentru mine Crăciunul înseamnă amintiri. Multe amintiri. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Sfarsitul de la capatul drumului spre nicaieri

 

„Singuratatea e mai greu de indurat decat foamea, frigul, chiar decat batranetea insasi”

Ca e ger de crapa pietrele, ca sunt peste 35 de grade Celsius, ca e polei, vant puternic sau ploua torential, nu conteaza. De te indrepti dimineata catre serviciu, sau seara catre casa, in tramvaie, in autobuze, nu ai unde sa arunci un ac. Te uiti de jur imprejur, pe scaune sau agatati de bare, zeci de batrani indeplinesc parca un ritual sacru. Discuta aprins, pun tara la cale, sanctioneaza greselile politicienilor, isi pling batranetile, insira povesti triste, se lauda cu reusitele nepotilor, retraiesc amintiri din razboi sau de cind erau slugi la conacele boieresti. Romane intregi poti scrie numai din frinturile de viata pe care le auzi zi de zi. Si, totusi, nu poti sa nu te intrebi: „Oare unde merg? Unde isi taraie ei zi de zi oasele strimbate de reumatism si bastoanele innegrite de vreme?”.

Cele cinci

De primit am primit-o inca de saptamana trecuta. Am promis ca o preiau, dar am amanat pana acum pentru ca mi s-a parut numai buna de incheiat anul blogosferic. Ati ghicit, este vorba despre o leapsa, si nu oricare, ci una care presupune un bilant. Evident, bilant de an.
Pentru mine, 2010 nu a fost un an grozav. A avut si bune, dar si rele, ba chiar, acum cand trag linia, bag seama ca mai multe rele. Dar a trecut, asa cum am trecut si eu peste toate. De regula sunt nostalgica in aceasta perioada, imi amintesc lucrurile frumoase intamplate peste an. Acum sunt doar nerabdatoare. Sa treaca, sa se duca, sa pot spera ca va incepe un an mai bun.

Craciun fericit!

Ador Craciunul! Iubesc aceasta sarbatoare cu toata fiinta mea, cu tot ce inseamna ea, mai vechi sau mai nou. Ador colindele si colindatorii, iubesc fiecare crenguta din bradul meu frumos impodobit. Imi ador casa, acum mai mult decat in oricare alta  perioada a anului, frumos primenita si ornata cu beteala si luminite. Si imi mai e draga aceasta perioada din an pentru ca acum, mai mult ca niciodata imi amintesc de  copilarie. Imi amintesc de minunea de a ma bucura din orice, imi amintesc de puterea si tineretea parintilor mei, de dragostea cu care in fiecare an de sarbatori fratii mei cei mari veneau acasa. Imi amintesc si de povestile despre Isus, pe care mama, tata, ni le spuneau in fiecare iarna, cand ne adunam in jurul bradului, molidului si apoi al leandrului imens din casa mare – pentru ca in acei ultimi ani, cand „cureaua” se stransese la maxim, decat sa aduca in casa un brad din plastic, mama prefera sa impodobeasca leandrul.

Mos Nicolae trebuie sa vina!

– As vrea sa vorbesc ceva cu tine, foarte important, numai noi doi. Vreau sa fii sincera.

Asa a inceput, in urma cu doua seri, discutia de noapte buna cu fiul meu.

– Vreau sa imi pui daca exista Mos Nicolae.

– Tu ce crezi, exista!?

– Eu am intrebat primul.

Cineva, acolo sus, le iubeşte!

Nu au asigurate stocurile pentru această iarnă. Înregistrează datorii enorme către furnizorii de combustibili şi către bugetul de stat. Au de recuperat miliarde de la clienţii rău platnici, bani pe care nu cred că îi vor mai vedea vreodată. Pierderile în reţele sunt din ce în ce mai greu de acoperit şi, în ciuda tuturor miliardelor pompate aiurea de-a lungul anilor în aceste societăţi, facturile emise de ele sunt tot mai mari. Populaţia se debranşează pe capete.

Cititi mai departe aici.

Ala era tat’su!?

Era intr-o vacanta de iarna, sa fi fost clasa a II a sau a III a. Eram singura acasa si aveam o misiune foarte importanta. Scroafa statea sa fete si, cand a plecat la serviciu, mama mi-a lasat instructiuni clare. Intri in cocina din jumatate in jumatate de ora si la primul semn, strigi la cuscra. Ea stie ce are de facut. Cuscra era soacra fratelui meu cel mare si locuia gard in gard cu noi. Am respectat intocmai instructiunile si, pe la pranz, cand scroafa a dat primele semne ca i-a venit sorocul, am mers frumusel la cuscra si am anuntat-o.

Paduri ce-ar fi putut sa fie…

 

In fiecare an, la 22 aprilie, se sarbatoreste Ziua Planetei Pamant, o manifestare ce se doreste a fi un semnal de alarma pentru protejarea mediului inconjurator, o zi in care sa militam pentru un mediu mai curat si nepoluat. 

Zapada mieilor

Capricioasa iarna am mai avut! Capricioase babe, bine ca anul acesta am ascultat de Busu si buletinul lui meteo si nu mi-am ales niciuna. Nu de alta da tot anul as fi stat cu sufletul la gura in asteptarea „relelor” prevestite. Asa, viata va curge in sensul ei firesc, primavara, vara, toamna si din nou iarna.
De ce s-o fi lasand iarna asta asa greu dusa? De multi ani nu a mai fost atat de insistenta! S-o fi gandind ca daca tot a lovit criza asa rau prin toate cele, macar zapada sa avem din belsug!?
Zapada, deci belsug… oare se va confirma chestia asta?