Incoruptibilii n-au loc în rai

Nu în paradisul acesta fiscal, în care se scaldă agricultura românească de mai bine de 20 de ani! Ce tunuri, ce ţepe, câte netrebnicii a înghiţit pământul acesta, câte averi colosale s-au ridicat pe seama lui! Câţi politicieni nu au făcut carieră „subvenţionându-se” cu bani din pământ! Asta în timp ce alţii, adică fraierii care au visat la o pâine albă, cinstită, obţinută cu trudă şi sudoare, abia au reuşit să supravieţuiască. Dar asta e România, ţara contrastelor, a tuturor posibilităţilor, ţara în care a ajuns aproape la rang de lege expresia: „dacă un lucru merge bine, trebuie stricat”. Cu atât mai mult cu cât stricarea lui poate aduce o serie de avantaje haitei de şacali.  (Cititi mai departe in Obiectiv – Vocea Brailei )

Publicitate

La ei s-a terminat pământul

„Am ajuns însă într-un loc din care nu mai putem ieşi decât aşa”, pare categoric premierul Ungureanu atunci când vine vorba despre viitorul retrocedărilor. Iar ieşirea, în opinia lui, este eliminarea definitivă a restituirii în natură şi limitarea la 15% din valoarea bunului revendicat, în cazul despăgubirilor în bani. Argumentele lui sunt extrem de solide: dacă nu se adoptă măsura aceasta, peste trei luni statul va trebui să plătească 70 miliarde lei (16 miliarde de euro), adică 12 procente din PIB, către revendicatorii din cele 2.500 de dosare ce au primit sentinţă favorabilă la CEDO. Şi asta nu e tot. Pe seama precedentului creat, în următoarea perioadă…. cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei” .

Speranţa unui nou început

Forfotă mare. De câteva zile, oraşul s-a trezit din nou la viaţă. Cozi în magazine, cozi la semafoare, aglomeraţie în pieţe. Şi cum să fie altfel, când numărăm în ore timpul rămas până la Marea Sărbătoare a Învierii, când preoţii vor ieşi din altare şi ne vor chema să luăm Lumina. Dar până la momentul acela solemn – în care ne vom reaminti că mai presus de rosturile zilnice suntem creştini, în care ne vom gândi la biruinţa vieţii asupra morţii, la triumful binelui, la iertarea păcatelor – mai sunt câteva ore. Ore în care, voit sau forţaţi de împrejurări, ne vom comporta, probabil, şi … cititi mai departe AICI…

Lansare de carte la Cercul Militar

Cercul Militar găzduieşte astăzi, începând cu ora 13.30, lansarea cărţii „Cântece din prepeleac – Cronica pictată-n rime”, ce poartă semnătura lui Marian Ilie.
Volumul cuprinde o serie de parodii scrise la sfârşitul anilor ’80-începutul anilor ’90, perioadă în care Marian Ilie era ofiţer de legătură în cadrul Secţiei Legături Externe (SLE) din Marele Stat Major.

O moarte care spune prea mult

Un bărbat în toată firea, care pleacă să se distreze într-un club cu baioneta în buzunar, nu are nicio scuză. De aceea, declaraţia criminalului din Hipodrom cum că ar fi fost nevoit să ucidă mi se pare doar o încercare de a explica un gest barbar. Da, de acord, e posibil să fi fost provocat, dar, Dumnezeule, fii bărbat, apără-ţi orgoliul bărbăteşte sau lasă oamenii legii să rezolve situaţia.

S-au îmbrâncit în club, s-au bătut afară, sirenele poliţiei se auzeau deja, de ce nu s-a oprit!? Doar el ştie. A pornit în fugă după băieţi şi doar ghinionul, se pare, a făcut ca primul ajuns să fie George Gurău. Putea fi oricare altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă…  cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa

Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Ia cu apă şi cu sare, neamule!

O bucată de carne de porc de 985 grame, trecută printr-o maşinărie de injectat saramură, a ajuns în doar câteva secunde să cântărească 1.520 de grame. Peste 500 de grame în plus, cât ai clipi. Experimentul, realizat în laboratoarele Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, prezentat de un post de televiziune în urmă cu câteva seri, m-a lăsat fără grai. Sincer, mă gândeam eu că ceva e în neregulă, am găsit deseori în punga vidată sau caserola de carne inexplicabil de multă apă, dar că nesimţirea poate ajunge până aici – să o umfle cu 50% – zău dacă am crezut! Şi, totuşi, aceasta e carnea pe care o cumpărăm din comerţ, specialiştii intervievaţi… cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Piaţa Mare – Cherrrrceaaaa!!!!!

Oricâte eforturi s-au făcut în ultimii 20 ani, oricâţi bani s-au cheltuit, la Brăila, transportul în comun de persoane n-a mers şi nu merge. Nici măcar introducerea în piaţă a unui serviciu privat nu a reuşit să normalizeze situaţia, astfel încât, ca brăilean, oricât ai vrea să fii de binevoitor, când vine vorba de transportul în comun, public sau privat, tot reproşurile sunt primele care îţi vin în minte. Şi asta pentru că a călători prin acest oraş cu un mijloc de transport în comun înseamnă nervi, aglomeraţie, praf, hârburi, manele, transpiraţie, înjurături, fum de ţigară. Nu au reuşit şi pace să impună un transport civilizat, sigur, fluent, elegant.

„Braicarul” n-a fost capabil niciodată să… cititi mai departe in ” Obiectiv – Vocea Brailei” 

A verde crud

Asa miroase simfonia asta nebuna ce da culoare vietii mele. Daca ar exista un soare verde, mi-ar placea sa capat bronz verde, iar in loc de par sa am alge. Si sa miroasa totul in jurul meu a sare, a nisip, a valuri inspumate ce aduc cu ele imensitatea. Daca ar exista un soare verde, mi-ar placea sa ma bronzez, sus, pe crestele muntilor, in verde, iar in loc de par sa-mi pieptan crengi crude de brad. Sa miroasa totul in jurul meu a vesnicie, a padure, a trainicie, a susur de izvor, a pamant. Gandurile mele ar fi toate pure precum verdele, inima mea ar fi calda si ar dainui peste anotimpuri, peste ani, peste distante.

Mârlanii de lângă noi

Mă enervează vecinul din blocul de vizavi, care, când ţi-e lumea mai dragă, încinge grătarul în faţa scării. Nu contează că e sâmbătă, duminică sau sărbătoare, că e o seară răcoroasă după o zi toridă şi, poate, vrei să-ţi laşi şi tu ferestrele larg deschise, să intre aerul curat. Nu, domnule, el aproape în fiecare zi pofteşte la grătar. Şi, n-ai încotro, te baricadezi în casă, altfel mirosul şi fumul ar fi de nesuportat. „Fii liniştită! E bine!”, îmi spune prietena mea de fiecare dată când mă plâng, „Vecinii mei fac grătarul direct în balcon, miroase de parcă ar pune focul la mine în sufragerie”. Mai departe puteti citi AICI.