Cu o mie de lei, nu te pui cu Dumnezeu

„Dumnezeu cu mila, doar la El ne e speranţa!”, e răspunsul cel mai des întâlnit, dacă ieşi în câmp şi întrebi un agricultor ce va face mai departe. Pentru ţăranul veritabil, de acord, e un răspuns normal. Ţăranul român asta face de sute de ani. Trudeşte pământul şi scoate icoanele în câmp atunci când nu plouă. Dar să-ţi răspundă aşa un fermier cu zeci sau sute de hectare în spate, cu miliarde împrumutate în bănci pentru utilaje… e mai mult decât absurd. E revoltător. E o crimă. E o crimă să laşi fermierul la mila Domnului, e o crimă să laşi Bărăganul însetat, pustiu în faţa arşiţei. Cititi mai departe AICI.

Publicitate

Un penibil cât tot infernul

„Nu puteam să îi las să doarmă pe scaune, în primărie… Păi, ei terminaseră pe la şapte jumătate seara… Nu se mai vedea om cu om, unde era să mă duc la oameni să le cer să îi primească… „.

Rar mi-a fost dat să aud o explicaţie mai jenantă, mai nemernică decât asta.

Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei „

Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf!

Aproape jumătate din laptele de pe piaţă este contrafăcut, iar 80% nu respectă normele legale privind conţinutul, etichetarea, transportul şi depozitarea. Informaţia a fost făcută publică zilele trecute de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi este rezultatul unei serii de analize de laborator, pe mostre prelevate din întreaga ţară, analize comandate de Autoritate. Conform rezultatelor, jumătate din laptele supus testelor a fost găsit neconform şi, culmea, de această dată nu e vorba doar de E-uri, ci pur şi simplu de nesimţire şi inconştienţă crasă. Pentru că în ceea ce noi consumăm ca fiind „lapte”, specialiştii au găsit sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină şi, evident, apă şi lapte praf. Cu alte cuvinte, cumpărăm cu bani grei (laptele se apropie tot mai mult de 5 lei/litru) şi ne hrănim copiii cu „otravă”.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Nu trage, domn’ ministru!

Şi nu mă mai ameninţa. Că-s eu, fraierul ăla de contribuabil, care, deşi munceşte pe rupte zi de zi, trebuie să facă împrumut la CAR ca să-şi repare două, trei măsele. Da, ăla care, deşi plăteşte fără să crâcnească contribuţiile la sănătate, stă 5 ore la coadă pentru un amărât de ecograf şi e nevoit să dea şpagă doar ca să îl consulte un doctor. Adică eu, ăla care, deşi e cu plata impozitelor la zi, n-are încotro şi-şi trimite copilul la şcoală, să stea 5 ore în frig, că deh, şcoala are prea multe datorii şi nu-şi permite să dea drumul la căldură mai devreme de 1 noiembrie. Şi că tot veni vorba de încălzire, exact domnu’ Laszlo, sunt eu, nesimţitu’ ăla de contribuabil care a îndrăznit să se îndatoreze prin bănci să-şi pună centrală de apartament. Acum, nu ştiu de ce v-aţi supărat aşa de rău pe mine pentru cutezanţa asta, că, zău, dac-am făcut-o cu rea-credinţă!  Citeste mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Lectii din viata

Omul rezonabil se adapteaza mediului. Cel care nu se multumeste cu ce i se da insista in a adapta lumea propriei persoane.
De aceea progresul depinde de oamenii care nu se multumesc cu ce au. (Autor: George Bernard Shaw)

Nu sunt fiţe de Dorobanţi!

Locuiesc pe Dorobanţi. Şi cu toată sinceritatea vă spun că abia aştept să înceapă lucrările de modernizare şi în zona mea. Sunt conştientă de tot disconfortul ce va urma, de toată nebunia pe care o vor presupune lucrările de reabilitare, de praful pe care va trebui să-l înghit, de gălăgia utilajelor şi hărmălaia muncitorilor, de noroi, de bătaia pentru locurile de parcare, de întreruperile iminente de apă, energie, gaze. Cu toate acestea, încerc să gândesc în perspectivă şi să văd partea plină a paharului – odată terminat calvarul, o să mă pot bucura că, în sfârşit, locuiesc pe o arteră importantă a municipiului, privilegiu devenit coşmar în ultimii … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”

Ce porcărie de criză!

Când în urmă cu ceva vreme mi-am arătat scepticismul faţă de modernizarea Complexului de Porci şi respectarea graficului privind investiţiile de mediu, d-nul Caruz s-a supărat rău pe mine. La fel de rău ca şi atunci când am scris că pentru el Complexul de pe Baldovineşti este doar o investiţie strict imobiliară, din care o să mulgă până când ferma de la Tichileşti va fi complet pusă pe picioare, iar brăilenii îşi vor permite vile la marginea oraşului. Ei bine, de data aceasta, după ce va citi aceste rânduri, sunt convinsă că nu o s-o mai facă. Chiar n-ar avea de ce să se mai supere, ultima lui mutare demonstrând clar că în tot acest răstimp am avut dreptate: n-a luat nici măcar o secundă în calcul modernizarea şi realizarea investiţiilor de mediu. A muls şi atât, pozând în martir, în neînţeles, în şicanat politic. S-a plâns de câte ori a avut ocazia, dar a făcut bani. Iar noi, în tot timpul acesta, am înghiţit mizeriile şi mirosurile afacerii lui. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Mârlanii de lângă noi

Mă enervează vecinul din blocul de vizavi, care, când ţi-e lumea mai dragă, încinge grătarul în faţa scării. Nu contează că e sâmbătă, duminică sau sărbătoare, că e o seară răcoroasă după o zi toridă şi, poate, vrei să-ţi laşi şi tu ferestrele larg deschise, să intre aerul curat. Nu, domnule, el aproape în fiecare zi pofteşte la grătar. Şi, n-ai încotro, te baricadezi în casă, altfel mirosul şi fumul ar fi de nesuportat. „Fii liniştită! E bine!”, îmi spune prietena mea de fiecare dată când mă plâng, „Vecinii mei fac grătarul direct în balcon, miroase de parcă ar pune focul la mine în sufragerie”. Mai departe puteti citi AICI.

Inima mea, alb infinit

Imi socotesc anii dupa florile lor. Si asta pentru ca de ziua mea infloresc salcamii. De fiecare data, pentru mine inca o primavara incepe cu ei. De fiecare data, dau petrecere in cinstea lor si le asez florile in capul mesei, ca pe niste oaspeti de seama. Trimit soli in toate colturile zarii, iar acolo unde solii nu ajung, razbate in zorii diminetii strigatul meu. Venitiiii, au inflorit salcamii, haideti sa ne imbatam!

Indulgenţă hidoasă şi urât mirositoare

Se ştie, dacă azi arunci la întâmplare o pungă de gunoi, mâine, în jurul ei, găseşti alte 10. Gunoiul la gunoi trage, iar halda creşte văzând cu ochii. Problema asta cu gunoiul, tipic românească, e veche de când lumea. Periferiile, zonele mai puţin umblate, vetrele abandonate, chiar dacă sunt situate în buricul târgului, atrag mizeriile ca nişte magneţi. Dintotdeauna a fost aşa, chiar şi pe vremea comuniştilor. Ţine de educaţie, cred eu, de conduita civică a fiecăruia. Iar unde educaţie nu e, lipsa celor 7 de ani de acasă ar trebui suplinită de amenzi. Sancţiunile aspre ar putea rezolva, măcar parţial sau în timp problema. Cititi mai departe AICI.