Dacă tot ne jucăm de-a „Popa Prostu”, măcar să fie pe pedepse

Tragem linie şi obţinem: 49%. Aceasta a fost promovabilitatea finală, la nivelul judeţului Brăila, după cele două sesiuni ale bacalaureatului 2012. Un procent apropiat de media naţională, un rezultat catalogat drept „neonorant”, care ne demonstrează, odată în plus, că învăţământul are mari probleme. Noul ministru, Ecaterina Andronescu, recunoaşte asta şi promite o reaşezare a lucrurilor pe făgaşul normal. Normalitate care, în opinia ei, este reprezentată de examenul diferenţiat … Mai departe AICI.

Publicitate

Subiectiv vorbind…

Ceea ce îi jenează pe ei „este dificultatea răsfoirii”. Ceea ce mă jenează pe mine este incompetenţa care domneşte în Ministerul Educaţiei. Şi nu de ieri, de azi, ci de ani de zile, mai ales în cazul organizării examenelor naţionale. Că vorbim de capacitate, bacalaureat, titularizare, rezidenţiat, aproape nu a fost an în care să nu existe scandaluri, controverse, situaţii de toată jena. Ba se redactează greşit itemii, ba se concep cerinţe interpretabile, ba se iese din programă, ba se copiază în draci, ba se fură subiectele, zău dacă mai poţi să ţii şirul atâtor nereguli. În fiecare an ne lovim de altceva, în fiecare an se întâmplă altceva, încât stai şi te întrebi oare după ce criterii sunt aleşi oamenii aceştia în mâinile cărora e pus viitorul miilor de copii!? Oare nu s-or fi săturat şi ei de atâtea discuţii, oare nu s-or fi săturat şi ei s-o tot dea în bară, să fie huliţi!? Oare n-or fi şi ei măcar o dată în stare …. cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei” .

E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa

Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Pentru 6 milioane, eu nu mă dau dimineaţa jos din pat!

Îi vedea în fiecare dimineaţă. Puţin după ora 8.00, îşi făceau apariţia printre standuri şi tarabe. Un băieţel de 9 – 10 ani şi o fetiţă de vreo 7. Neîngrijiţi, slăbuţi, cu ochii cârpiţi încă de somn. De milă, vânzătorii le dădeau ce aveau la îndemână, un fruct, un covrig, o pâine, o bucată de salam, o felie de brânză. În jumătate de oră încărcau o sacoşă şi dispăreau. Până a doua zi, când povestea se repeta. Într-o dimineaţă rece de toamnă, însă, când i-a văzut tremurând în nişte bluziţe subţiri şi cu picioarele în nişte şlapi rupţi, fără şosete, nu a mai rezistat. Avea acasă doi copii, cam de aceeaşi vârstă, cum să rămână indiferent?  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Cronica unei nebunii anunţate

Spirite încinse, acuzaţii, cereri de demitere a ministrului, discuţii pătimaşe. O politizare excesivă a unei situaţii, triste ce-i drept, dacă ne gândim la cifre, dar, trebuie să recunoaştem, previzibilă. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă aşteptaţi la o minune, adică la un procent onorabil de promovabilitate la sesiunea a doua a bacalaureatului, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu era cazul să ne facem speranţe deşarte. Da, matematic pare dezarmant – nici măcar 2 copii din 10 nu au reuşit să obţină media 6 -, dar dacă privim cinstit şi corect dincolo de aceste date, o să înţelegem: nici nu avea cum să fie altfel în condiţiile date. Iar când spun condiţiile date nu mă refer nici la subfinanţarea sistemului, nici la calitatea elevilor sau cadrelor didactice, ci pur şi simplu la faptul că, sincer, nu ştiu câţi dintre cei 8 respinşi ar fi avut ce căuta în acest examen. Cum să te aştepţi la rezultate remarcabile de la nişte copii aduşi „cu forţa” la liceu, trecuţi de la un an la altul mai mult de milă sau de silă, ca să nu se desfiinţeze clasa! Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Cei ce pornesc în viaţă cu stângul. Cu şlapul stâng

Nu judec oamenii după cum sunt îmbrăcaţi, nu sunt de acord sub nicio formă cu proverbul „Haina îl face pe om”. Am văzut destui inculţi, idioţi, şmenari, parveniţi îmbrăcaţi în costume „Armani” sau rochii „Channel” şi destui oameni destoinici ce-şi poartă cu mult bun simţ hainele sărăcăcioase, ca să-mi pese. Am întâlnit destui oameni de excepţie, vârfuri în domeniul lor de activitate, însă modeşti şi de o simplitate dezarmantă, dornici să se evidenţieze doar prin cuvinte, fapte şi rezultatul muncii depuse, încât să mă conving definitiv că niciodată nu trebuie să judec omul după înfăţişare. Iar când spun omul, mă refer inclusiv la adolescenţi, cărora le înţeleg şi le accept „micile nebunii” vestimentare, ba chiar şi extravaganţele. Nu mă deranjează tatuajele, pletele sau tunsorile ciudate, piercing-urile, nici măcar buricele descoperite sau bicepşii expuşi, atât timp cât „deţinătorii” lor se comportă civilizat. Un adolescent rebel nu e similar cu imoral, inferior. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Pe tocuri, între ape

Nu am scris o dată despre problemele din învăţământ, fie că a fost vorba despre program sau programe şcolare supraîncărcate, examene măsluite sau trucate, nedreptăţi, corupţie, finanţare, lipsă de disciplină, dezinteres etc, să nu îmi sară în cap oameni din sistem. Şi îi înţeleg, într-o anumită măsură, e normal să fie aşa. Din cancelarie, şcoala românească se vede altfel decât din bancă sau din afara zidurilor şcolii. De la catedră, problemele care macină sunt altele decât cele resimţite din spatele băncilor sau dintr-o redacţie de ziar. Şi apoi, şcoala românească e un subiect atât de complex, care include atât de mulţi factori, încât mi se pare normal ca atunci când îl supui dezbaterii să apară controverse.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Iar aici gasiti impresionanta poveste a celor doua DOAMNE de poveste.

Destine furate

Emoţii şi lacrimi. Cu bucurie sau cu dezamăgire, ieri, absolvenţii de clasa a VIII-a au mai încheiat un episod din viaţă. Unora li s-a împlinit visul, au fost admişi exact unde şi-au dorit, altora, dimpotrivă, li s-au năruit speranţele.
Mă întorc în timp şi mă văd pe mine, copilă, în faţa listelor. Plâng. Sunt nemulţumită de rezultat, deşi fusesem admisă exact la liceul şi specializarea pentru care optasem. Nota însă era sub aşteptări. Eram conştientă că puteam mai mult, că unele dintre subiectele pe care le ratasem fuseseră floare la ureche. Eram sigură că meritam mai mult. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Miercurea de ras. Problema

Trei studenti opresc la un hotel sa inchirieze o camera . Pretul unei camere este de 30 lei . Fiecare pune cate 10 lei si achita camera . Dupa un timp, receptionerul realizeaza ca trebuia sa le faca o reducere  de 5 lei .
Cheama portarul si-l trimite cu 5 lei sa-i duca studentilor in camera . Portarul,  suparat ca nu a primit bacsis, opreste 2 lei, cu gandul ca cei trei isi vor imparti mai usor restul (5-2=3).  Studentii fericiti iau banii si-i impart la 3 – cate un leu de fiecare . Deci, initial,  au dat cate 10 lei, dar au primit inapoi 1 leu, rezulta deci ca a platit  fiecare cate 9 lei .
Sa facem calculul : 9 lei x 3 studenti =27 lei + 2 lei opriti de portar = 29 lei ….. Unde este un leu ?

Când indolenţa ucide

Era pe la începutul anilor ’90. Ieşeam din gura de metrou de la „Universitate”. Era teribil de cald, în jur mai nimeni. N-am făcut decât câţiva paşi când, dintr-o dată, am fost înconjurată de câţiva puştani. Slinoşi, suspect de veseli, nu aveau mai mult de 13,14 ani. Ţopăiau ca nişte apucaţi şi se hlizeau într-un mod extrem de ciudat. Spuneau ceva, mai bine zis scoteau nişte sunete incoerente, parcă ţipau, dar la fel de bine puteau să cânte, să înjure, să se roage. N-am apucat să mă tem în adevăratul sens al cuvântului pentru că totul a trecut fulgerător. Am rămas împietrită. Cititi mai departe aici.