O moarte care spune prea mult

Un bărbat în toată firea, care pleacă să se distreze într-un club cu baioneta în buzunar, nu are nicio scuză. De aceea, declaraţia criminalului din Hipodrom cum că ar fi fost nevoit să ucidă mi se pare doar o încercare de a explica un gest barbar. Da, de acord, e posibil să fi fost provocat, dar, Dumnezeule, fii bărbat, apără-ţi orgoliul bărbăteşte sau lasă oamenii legii să rezolve situaţia.

S-au îmbrâncit în club, s-au bătut afară, sirenele poliţiei se auzeau deja, de ce nu s-a oprit!? Doar el ştie. A pornit în fugă după băieţi şi doar ghinionul, se pare, a făcut ca primul ajuns să fie George Gurău. Putea fi oricare altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă…  cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Publicitate

A fi sau a nu fi

Suntem nefericiţi. Suntem cel mai nefericit popor de pe planetă. Acesta este rezultatul unui sondaj internaţional, realizat în 58 de ţări din lumea întreagă, denumit „Barometrul global al fericirii”, în care România se situează pe ultimul loc. Întrebarea a fost simplă şi clară: „Sunteţi fericit?”, iar peste 70% dintre românii intervievaţi au răspuns că nu, ori s-au abţinut să răspundă. Dacă eu aş fi fost întrebată şi obligată să răspund tranşant, da sau nu, fără comentarii, fără explicaţii, fără loc de departajări sau interpretări asupra noţiunii de fericire, sincer, cred că aş fi răspuns tot nu. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Cum ne-a crescut Dumnezeu PIB-ul

Economia românească a crescut în perioada iulie-septembrie cu 4,4%, cel mai ridicat avans trimestrial din ultimii trei ani. Cine credeţi că ne-a scos din rahat, pardon, colaps? Ei bine, spun analiştii, principalul „vinovat” este agricultura, care a adus PIB -ului un plus de peste două procente.
Nu vă bucuraţi, însă, plusul acesta nici pe departe nu reprezintă un prim pas spre normalitate, spre ieşirea din criză. E doar o picătură de speranţă într-un ocean de incertitudini şi frământări. Şi nu mă refer aici neapărat la contextul economico – financiar european sau mondial, ci la faptul că această creştere economică înregistrată acum e doar o întâmplare. Ea nu are o bază sănătoasă, stabilă, previzibilă şi musai repetabilă. Ci, mai degrabă, e rezultatul unui noroc cu carul, venit de sus, din cer.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Am mai rămas 67

Trebuie să reparăm acoperişul. De câteva săptămâni doar despre asta se vorbeşte în bloc. Eu una, când am auzit, am intrat în panică. Ştiu ce cheltuială presupune o asemenea lucrare – ar fi a treia în cei 8 ani de când locuiesc aici. Şi la fel de bine ştiu că, de data aceasta, efortul va fi enorm. Am încercat să vorbesc la administraţie. Am încercat să le spun că e criză, că veniturile au scăzut dramatic, că fiecare încearcă acum doar să supravieţuiască. Că această reparaţie, nechibzuită din vreme, va da peste cap bugetele multor familii. Am încercat să le sugerez că ar fi bine să amânăm pentru anul viitor şi să încercăm din vreme să strângem banii, puţin câte puţin. Am încercat să îi avertizez că o asemenea intervenţie, odată începută trebuie imediat achitată, că acest efort la început de toamnă, neplanificat, s-ar putea răsfrânge periculos asupra datoriilor la întreţinere şi că, în miez de iarnă, ne-am putea trezi fără căldură şi apă. Au rămas neclintiţi.

Comentatorii de păcate

Astăzi vă propun să vorbim despre moarte. Ştiu că e un subiect delicat, sensibil de abordat. Dar moartea face şi ea parte din noi, nu trebuie să fie un subiect tabu. Mai ales când înaintea ei şi dincolo de ea se întâmplă anumite lucruri care nu dau pace. Nu o să mă lansez acum în discuţii filozofice, nu o să vă vorbesc despre moarte în general, ci despre una anume: moartea unei tinere de doar 23 de ani, brăileancă, ucisă cu bestialitate într-o ţară străină. O poveste tristă, pe care v-am prezentat-o în ediţia de ieri a cotidianului nostru, şi din care fiecare a înţeles ce a vrut. O poveste din care fiecare a luat ce i-a fost mai la îndemână şi a comentat în consecinţă. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Destine furate

Emoţii şi lacrimi. Cu bucurie sau cu dezamăgire, ieri, absolvenţii de clasa a VIII-a au mai încheiat un episod din viaţă. Unora li s-a împlinit visul, au fost admişi exact unde şi-au dorit, altora, dimpotrivă, li s-au năruit speranţele.
Mă întorc în timp şi mă văd pe mine, copilă, în faţa listelor. Plâng. Sunt nemulţumită de rezultat, deşi fusesem admisă exact la liceul şi specializarea pentru care optasem. Nota însă era sub aşteptări. Eram conştientă că puteam mai mult, că unele dintre subiectele pe care le ratasem fuseseră floare la ureche. Eram sigură că meritam mai mult. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Sa lupti, femeie, pentru cutia ta cu amintiri!

 

“Nu te mai smiorcai, ajunge ca te cheama Lacrima!”, i se spunea adeseori, chiar daca era abia de-o schioapa. Si i s-a spus azi, si i s-a spus maine, pana cand a crezut ca asa e normal, asa trebuie: sa treaca prin viata fara sa planga. Si nu a mai plans. Niciodata. Nici atunci cand a simtit durere, tristete sau deznadejde. Iar de teama ca lacrimile sa nu-i fie intelese gresit, a refuzat sa planga si de bucurie, s-a inchis intr-o carapace de nepatruns, si nimeni, niciodata, nu a stiut ce gandea cu adevarat acel copil timid si tacut.

Cand infloresc teii

Cand infloresc teii mi se face dor de duca. Mi se face dor de alergat cu picioarele goale prin iarba plina de roua. Mi se face dor de prima iubire… prima iubire si ultima.

Ala era tat’su!?

Era intr-o vacanta de iarna, sa fi fost clasa a II a sau a III a. Eram singura acasa si aveam o misiune foarte importanta. Scroafa statea sa fete si, cand a plecat la serviciu, mama mi-a lasat instructiuni clare. Intri in cocina din jumatate in jumatate de ora si la primul semn, strigi la cuscra. Ea stie ce are de facut. Cuscra era soacra fratelui meu cel mare si locuia gard in gard cu noi. Am respectat intocmai instructiunile si, pe la pranz, cand scroafa a dat primele semne ca i-a venit sorocul, am mers frumusel la cuscra si am anuntat-o.

Cu o suta de lei, spre Europa

Pe 13 aprilie 2005, Parlamentul European a decis, cu 497 de voturi pentru, 93 impotriva si 71 de abtineri, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana incepand cu data de 1 ianuarie 2007. Iata ce scriam privitor la acest lucru in urma cu 5 ani. Intrebarea pentru acum este: cate din problemele evidentiate atunci s-au rezolvat intre timp?