În fața ta, copile, mă înclin!

În urmă cu 30 de ani, noi, părinţii lor, am început revoluţia. Ei, copiii noştri, au desăvârşit-o. Graţie lor, duminică, 26 mai 2019, România şi-a încheiat socotelile cu trecutul. În sfârşit! După 30 de ani, copiii noştri ne-au dat cea mai frumoasă lecţie. Lecţia “putem!”. De aceea, din punctul meu de vedere, marii câştigători ai acestor alegeri ei sunt, copiii noştri. S-au implicat, s-au mobilizat, şi-au învins temerile, nepăsarea, neîncrederea, au făcut FRONT COMUN, şi-au ales o formaţiune politică care să-i reprezinte şi au ieşit la vot. Pentru prima dată în număr atât de mare, încât au decis soarta unei ţări. Fără ei, armata roşie de votanţi PSD, bine strunită şi profund îndoctrinată, ar fi fost de neînvins. Iar astăzi, în loc să privim cu încredere spre anii ce vor veni, am urmări înmărmuriţi la televizor revolta susţinătorilor lui Liviu Dragnea din faţa puşcăriei Rahova. Tânăra generaţie, copiii născuţi în degringolada democraţiei postdecembriste au salvat aceste alegeri. Iar pentru asta, în faţa lor mă-nclin!

Şi tot datorită lor, formaţiunea pe care au ales să o susţină, Alianţa 2020 – USR PLUS, a obţinut cel mai neaşteptat succes: un procent uluitor în mediul urban, dar, mai ales, au câştigat în toate oraşele centre universitare. Pentru că tinerii, în special studenţii, au votat-o în masă. Inclusiv la Cluj şi, INCREDIBIL, la Craiova! Categoric, de data aceasta, Alianţa 2020 a fost alegerea tinerei generaţii, iar aceste alegeri, victoria ei.

Şi nici nu e de mirare, lista candidaţilor USR PLUS a fost singura în care copiii noştri s-au regăsit în număr mare. Tineri, frumoşi, deştepţi, cu cariere consolidate prin inteligenţă şi muncă, buni oratori, batăioşi, neobosiţi, candidaţii Alianţei au ştiut să-şi atragă simpatizanţii.  Au vorbit aceeaşi limbă cu ei, au militat pentru aceleaşi idealuri, au construit aceleaşi vise. Şi au învins!

“Studenţii votează USR-PLUS!” – acesta a fost mesajul. A ajuns la mine de zeci de ori în ultimele săptămâni. De la Galaţi, de la Iaşi, de la Bucureşti, de peste tot din ţară, studenţii pe care-i cunosc mi-au scris asta şi, iată, s-au ţinut de cuvânt. Bravo copii! Greul însă, abia începe. Tânăra generaţie a demonstrat deja că ştie ce vrea, că poate fi unită, dar şi că NU IARTĂ. De aceea USR – PLUS are acum o imensă responsabilitate. Infinit mai mare decât PNL, învingătorul în procente al acestor alegeri. Pentru că noi, generaţia mea, studenţii primei revoluţii, cei care de 30 de ani ne încăpăţânăm să susţinem acest proiect de dreapta, cam ştim ce aşteptări să avem de la PNL. În 30 de ani de convieţuire furtunoasă, cu părăsiri şi împăcări, cu reproşuri şi iertări, ne-am învăţat unii cu alţii şi ne-am convins că, la nevoie, ne trecem cu vederea chiar şi păcatele. Aşa suntem noi, părinţii, mai maleabili. Copiii noştri însă, nu. Şi au demonstrat-o: rânduri de alegeri în care nu s-au regăsit pe nicio listă, drept pentru care au dat cu flit! Acum, USR-PLUS le-a câştigat încrederea. E o victorie însemnată, dar în acelaşi timp şi un angajament total. Încrederea asta trebuie să se materializeze în fapte. Altfel, la cel mai mic derapaj, tocmai cei care le-au asigurat succesul acesta uluitor o să şteargă cu ei pe jos. Nu spun vorbe mari, tânăra generaţie a demonstrat de atâtea ori în Piaţa Victoriei că nu închide ochii la minciună, la hoţie. Tânăra generaţie nu uită şi nu iartă! De aceea, de la mic la mare, USR PLUS trebuie să pună osul la treabă. Să nu se-mpiedice în orgolii şi faimă. Faima, aşa cum a venit într-o noapte, tot într-o noapte se poate spulbera. Valabil şi pentru celălalt mare învingător, Rareş Bogdan, care, la rându-i, a reuşit să atragă un segment important de alegători din categoria 30 – 40. Tot tineri, tot cu multe aşteptări. Din promisiunile făcute lor, toată Dreapta trebuie să-şi facă obiectiv principal! Altfel, la alte alegeri nu-i mai pupăm! Şi fără ei, am arătat de atâtea ori cât suntem de neputincioşi.

Să înţelegem odată, am pierdut deja prea mulţi copii. Pe aceştia, chiar nu ne mai permitem!

Publicitate

Dacă tot ne jucăm de-a „Popa Prostu”, măcar să fie pe pedepse

Tragem linie şi obţinem: 49%. Aceasta a fost promovabilitatea finală, la nivelul judeţului Brăila, după cele două sesiuni ale bacalaureatului 2012. Un procent apropiat de media naţională, un rezultat catalogat drept „neonorant”, care ne demonstrează, odată în plus, că învăţământul are mari probleme. Noul ministru, Ecaterina Andronescu, recunoaşte asta şi promite o reaşezare a lucrurilor pe făgaşul normal. Normalitate care, în opinia ei, este reprezentată de examenul diferenţiat … Mai departe AICI.

Subiectiv vorbind…

Ceea ce îi jenează pe ei „este dificultatea răsfoirii”. Ceea ce mă jenează pe mine este incompetenţa care domneşte în Ministerul Educaţiei. Şi nu de ieri, de azi, ci de ani de zile, mai ales în cazul organizării examenelor naţionale. Că vorbim de capacitate, bacalaureat, titularizare, rezidenţiat, aproape nu a fost an în care să nu existe scandaluri, controverse, situaţii de toată jena. Ba se redactează greşit itemii, ba se concep cerinţe interpretabile, ba se iese din programă, ba se copiază în draci, ba se fură subiectele, zău dacă mai poţi să ţii şirul atâtor nereguli. În fiecare an ne lovim de altceva, în fiecare an se întâmplă altceva, încât stai şi te întrebi oare după ce criterii sunt aleşi oamenii aceştia în mâinile cărora e pus viitorul miilor de copii!? Oare nu s-or fi săturat şi ei de atâtea discuţii, oare nu s-or fi săturat şi ei s-o tot dea în bară, să fie huliţi!? Oare n-or fi şi ei măcar o dată în stare …. cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei” .

O moarte care spune prea mult

Un bărbat în toată firea, care pleacă să se distreze într-un club cu baioneta în buzunar, nu are nicio scuză. De aceea, declaraţia criminalului din Hipodrom cum că ar fi fost nevoit să ucidă mi se pare doar o încercare de a explica un gest barbar. Da, de acord, e posibil să fi fost provocat, dar, Dumnezeule, fii bărbat, apără-ţi orgoliul bărbăteşte sau lasă oamenii legii să rezolve situaţia.

S-au îmbrâncit în club, s-au bătut afară, sirenele poliţiei se auzeau deja, de ce nu s-a oprit!? Doar el ştie. A pornit în fugă după băieţi şi doar ghinionul, se pare, a făcut ca primul ajuns să fie George Gurău. Putea fi oricare altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă…  cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa

Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Cronica unei nebunii anunţate

Spirite încinse, acuzaţii, cereri de demitere a ministrului, discuţii pătimaşe. O politizare excesivă a unei situaţii, triste ce-i drept, dacă ne gândim la cifre, dar, trebuie să recunoaştem, previzibilă. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă aşteptaţi la o minune, adică la un procent onorabil de promovabilitate la sesiunea a doua a bacalaureatului, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu era cazul să ne facem speranţe deşarte. Da, matematic pare dezarmant – nici măcar 2 copii din 10 nu au reuşit să obţină media 6 -, dar dacă privim cinstit şi corect dincolo de aceste date, o să înţelegem: nici nu avea cum să fie altfel în condiţiile date. Iar când spun condiţiile date nu mă refer nici la subfinanţarea sistemului, nici la calitatea elevilor sau cadrelor didactice, ci pur şi simplu la faptul că, sincer, nu ştiu câţi dintre cei 8 respinşi ar fi avut ce căuta în acest examen. Cum să te aştepţi la rezultate remarcabile de la nişte copii aduşi „cu forţa” la liceu, trecuţi de la un an la altul mai mult de milă sau de silă, ca să nu se desfiinţeze clasa! Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Cei ce pornesc în viaţă cu stângul. Cu şlapul stâng

Nu judec oamenii după cum sunt îmbrăcaţi, nu sunt de acord sub nicio formă cu proverbul „Haina îl face pe om”. Am văzut destui inculţi, idioţi, şmenari, parveniţi îmbrăcaţi în costume „Armani” sau rochii „Channel” şi destui oameni destoinici ce-şi poartă cu mult bun simţ hainele sărăcăcioase, ca să-mi pese. Am întâlnit destui oameni de excepţie, vârfuri în domeniul lor de activitate, însă modeşti şi de o simplitate dezarmantă, dornici să se evidenţieze doar prin cuvinte, fapte şi rezultatul muncii depuse, încât să mă conving definitiv că niciodată nu trebuie să judec omul după înfăţişare. Iar când spun omul, mă refer inclusiv la adolescenţi, cărora le înţeleg şi le accept „micile nebunii” vestimentare, ba chiar şi extravaganţele. Nu mă deranjează tatuajele, pletele sau tunsorile ciudate, piercing-urile, nici măcar buricele descoperite sau bicepşii expuşi, atât timp cât „deţinătorii” lor se comportă civilizat. Un adolescent rebel nu e similar cu imoral, inferior. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Destine furate

Emoţii şi lacrimi. Cu bucurie sau cu dezamăgire, ieri, absolvenţii de clasa a VIII-a au mai încheiat un episod din viaţă. Unora li s-a împlinit visul, au fost admişi exact unde şi-au dorit, altora, dimpotrivă, li s-au năruit speranţele.
Mă întorc în timp şi mă văd pe mine, copilă, în faţa listelor. Plâng. Sunt nemulţumită de rezultat, deşi fusesem admisă exact la liceul şi specializarea pentru care optasem. Nota însă era sub aşteptări. Eram conştientă că puteam mai mult, că unele dintre subiectele pe care le ratasem fuseseră floare la ureche. Eram sigură că meritam mai mult. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

De la ridicol la absurd

Importăm ceapă, usturoi, fasole, praz, cartofi, morcovi, păstârnac, ţelină, ardei, roşii. Importăm, de asemenea, mere, pere, struguri, pepeni, prune. Salată, ridichi, ba chiar şi mărar sau pătrunjel verde. Pieţele, aprozarele, marketurile sunt ticsite cu fructe şi legume din import, aduse de peste mări şi ţări. Tot ce vrei găseşti pe rafturi. Cartofi din Spania, Franţa sau Egipt. Roşii din Turcia sau Siria. Usturoi din China. Varză sau sfeclă roşie din Germania. Ardei din Portugalia sau Olanda. Struguri din Africa, prune şi nuci din Brazilia. Toate acestea în condiţiile în care ţăranii noştri , după ce le produc, cu mare chin, le aruncă an de an la gunoi sau în troaca porcilor. Cu tonele. Fie că-s prea mici, fie că-s pătate sau „lovite”, fie nu dispun de maşini de sortat şi ambalat. Sau pur şi simplu pentru că nu are cine să le cumpăre. Iar când se găseşte câte-un doritor, doar că nu le cere pe degeaba! Şi asta pentru că nu avem depozite, dar, mai ales, pentru că industria prelucrătoare, care ar fi putut exploata acest potenţial, e deja la pământ – un exemplu local, cazul Zagna Vădeni.

Cititi mai departe AICI.

Când indolenţa ucide

Era pe la începutul anilor ’90. Ieşeam din gura de metrou de la „Universitate”. Era teribil de cald, în jur mai nimeni. N-am făcut decât câţiva paşi când, dintr-o dată, am fost înconjurată de câţiva puştani. Slinoşi, suspect de veseli, nu aveau mai mult de 13,14 ani. Ţopăiau ca nişte apucaţi şi se hlizeau într-un mod extrem de ciudat. Spuneau ceva, mai bine zis scoteau nişte sunete incoerente, parcă ţipau, dar la fel de bine puteau să cânte, să înjure, să se roage. N-am apucat să mă tem în adevăratul sens al cuvântului pentru că totul a trecut fulgerător. Am rămas împietrită. Cititi mai departe aici.