Ia cu apă şi cu sare, neamule!

O bucată de carne de porc de 985 grame, trecută printr-o maşinărie de injectat saramură, a ajuns în doar câteva secunde să cântărească 1.520 de grame. Peste 500 de grame în plus, cât ai clipi. Experimentul, realizat în laboratoarele Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, prezentat de un post de televiziune în urmă cu câteva seri, m-a lăsat fără grai. Sincer, mă gândeam eu că ceva e în neregulă, am găsit deseori în punga vidată sau caserola de carne inexplicabil de multă apă, dar că nesimţirea poate ajunge până aici – să o umfle cu 50% – zău dacă am crezut! Şi, totuşi, aceasta e carnea pe care o cumpărăm din comerţ, specialiştii intervievaţi… cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Publicitate

Primarii brăileni cer statului să finanţeze reabilitarea sistemului de irigaţii

 

În 1989, România dispunea de peste 3 milioane de hectare amenajate pentru irigaţii, iar pe mai bine de 2 milioane de ha se executau lucrări pentru combaterea eroziunii solului. În primii ani de democraţie, sistemul de îmbunătăţiri funciare a fost aproape devastat, mii de hectare de amenajări fiind distruse prin furturi sau vandalizări. În prezent, abia dacă se mai pot iriga, la nivel naţional, vreo 500 de mii de hectare, şi acestea cu costuri uriaşe. Inconştienţa acelor ani se plăteşte scump acum, la fel de scump cum se plăteşte şi inconştienţa cu care ani la rând am decimat pădurile. Iar lucrurile acestea se resimt acut şi în verile toride şi secetoase, dar şi în primăverile şi toamnele capricioase sau în iernile tot mai lungi şi mai grele. Iar primii care le resimt sunt agricultorii, ajunşi în situaţia de a privi aproape neputincioşi cum se alege praful de munca lor, culturile suferă, iar terenurile se degradează. Cititi mai departe  AICI.

Au îmbulinat-o!

 

Vă mai amintiţi galantarele acelea aproape goale, din care doar merluciul congelat sau creveţii vietnamezi rânjeau parcă-n batjocură?! Vă mai amintiţi cum stăteam cu noaptea-n cap la cozi interminabile pentru… de multe ori nici nu ştiam pentru ce!? Dar cum ni se numărau dumicaţii, cum ni se porţiona fiecare îmbucătură: câteva grame de parizer, câteva felii de pâine, o urmă vagă de unt, o cană de lapte, una de făină sau orez?

Ei, sigur că da, n-a murit nimeni de foame pe vremea aceea! Dar numai noi, generaţiile care am crescut aşa, ştim câte pofte am fost nevoiţi să ne înfrângem sau cât ne-am căznit să ne prefacem că ni le împlinim cu surogate! Cititi mai departe AICI.

 

Bulină pentru otrava din alimente

 

Mănânci ce vrei, gusturile nu se discută. Mănânci ce poţi, responsabilitatea alegerii este a ta. Dar ştii cu adevărat ce mănânci? Alimentele pe care le consumi sunt sigure pentru sănătatea ta? De cele mai multe ori aceste întrebări vin din partea medicilor, în special a nutriţioniştilor, dar şi a celor care militează pentru o hrană sănătoasă, pentru un stil de viaţă sănătos. Evident, oricare dintre noi ar spune categoric DA produselor naturale. Teoretic, pare simplu. În practică, însă, nu e deloc aşa. Şi ar fi bine să recunoaştem: alimentaţia noastră depinde de o serie de factori care, vrem, nu vrem, ne influenţează alegerile. Programul de lucru, timpul pe care fiecare dintre noi este dispus să-l aloce aprovizionării şi preparării hranei, dar mai ales veniturile, sunt, de fapt, cele care ne dictează „dieta”. Cititi mai departe AICI.

De la ridicol la absurd

Importăm ceapă, usturoi, fasole, praz, cartofi, morcovi, păstârnac, ţelină, ardei, roşii. Importăm, de asemenea, mere, pere, struguri, pepeni, prune. Salată, ridichi, ba chiar şi mărar sau pătrunjel verde. Pieţele, aprozarele, marketurile sunt ticsite cu fructe şi legume din import, aduse de peste mări şi ţări. Tot ce vrei găseşti pe rafturi. Cartofi din Spania, Franţa sau Egipt. Roşii din Turcia sau Siria. Usturoi din China. Varză sau sfeclă roşie din Germania. Ardei din Portugalia sau Olanda. Struguri din Africa, prune şi nuci din Brazilia. Toate acestea în condiţiile în care ţăranii noştri , după ce le produc, cu mare chin, le aruncă an de an la gunoi sau în troaca porcilor. Cu tonele. Fie că-s prea mici, fie că-s pătate sau „lovite”, fie nu dispun de maşini de sortat şi ambalat. Sau pur şi simplu pentru că nu are cine să le cumpăre. Iar când se găseşte câte-un doritor, doar că nu le cere pe degeaba! Şi asta pentru că nu avem depozite, dar, mai ales, pentru că industria prelucrătoare, care ar fi putut exploata acest potenţial, e deja la pământ – un exemplu local, cazul Zagna Vădeni.

Cititi mai departe AICI.

Paduri ce-ar fi putut sa fie…

 

In fiecare an, la 22 aprilie, se sarbatoreste Ziua Planetei Pamant, o manifestare ce se doreste a fi un semnal de alarma pentru protejarea mediului inconjurator, o zi in care sa militam pentru un mediu mai curat si nepoluat. 

Bei ce poti, dar stii ce bei?

Dupa decenii de nepasare, in sfarsit, si pentru Romania, protejarea mediului inconjurator a devenit o prioritate. Pe de o parte, aceasta atentie deosebita este o cerinta a Uniunii Europene, dar pe de alta, este si o necesitate. Am distrus prea multe habitate, am pierdut specii rare din flora si fauna, ne-am otravit cu buna stiinta pamantul si apa, am defrisat padurile, iar acum, natura incepe sa se razbune.

Deci, despre binele cui este vorba?

Din câte ţări sunt pe planetă, doar România se grăbeşte să folosească o substanţă nouă, foarte toxică, pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi, ceapă, cât şi pentru plantaţiile de viţă de vie. Aceasta, numită INITIUM, sporeşte până la 65% riscul de cancer de colon. BASF, un consorţiu german de produse chimice, a dezvăluit că România este prima ţară din întreaga lume care a autorizat produsul său Initium. Un material complet gasiti aici.  In urma parcurgerii lui, eu nu pot decat sa ma intreb: despre binele cui este vorba in aceasta propozitie?