Cu o mie de lei, nu te pui cu Dumnezeu

„Dumnezeu cu mila, doar la El ne e speranţa!”, e răspunsul cel mai des întâlnit, dacă ieşi în câmp şi întrebi un agricultor ce va face mai departe. Pentru ţăranul veritabil, de acord, e un răspuns normal. Ţăranul român asta face de sute de ani. Trudeşte pământul şi scoate icoanele în câmp atunci când nu plouă. Dar să-ţi răspundă aşa un fermier cu zeci sau sute de hectare în spate, cu miliarde împrumutate în bănci pentru utilaje… e mai mult decât absurd. E revoltător. E o crimă. E o crimă să laşi fermierul la mila Domnului, e o crimă să laşi Bărăganul însetat, pustiu în faţa arşiţei. Cititi mai departe AICI.

Publicitate

Pâinea noastră neagră, cea de ani de zile

Mai mult de jumătate din pâinea produsă în România provine din economia subterană, în sectorul morărit-panificaţie evaziunea fiscală depăşind 70%. În general, agricultura românească pare raiul banilor negri, ultimele cifre făcute publice de actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, indicând pentru această zonă o evaziune fiscală de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Iar precizările acestea n-au fost făcute aşa, aiurea, pe un hol de minister, ci exact într-o conferinţă de presă, la Bruxelles. Conferinţă în care mesajul ministrului a fost clar:… cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Incoruptibilii n-au loc în rai

Nu în paradisul acesta fiscal, în care se scaldă agricultura românească de mai bine de 20 de ani! Ce tunuri, ce ţepe, câte netrebnicii a înghiţit pământul acesta, câte averi colosale s-au ridicat pe seama lui! Câţi politicieni nu au făcut carieră „subvenţionându-se” cu bani din pământ! Asta în timp ce alţii, adică fraierii care au visat la o pâine albă, cinstită, obţinută cu trudă şi sudoare, abia au reuşit să supravieţuiască. Dar asta e România, ţara contrastelor, a tuturor posibilităţilor, ţara în care a ajuns aproape la rang de lege expresia: „dacă un lucru merge bine, trebuie stricat”. Cu atât mai mult cu cât stricarea lui poate aduce o serie de avantaje haitei de şacali.  (Cititi mai departe in Obiectiv – Vocea Brailei )

De-alde „Să trăiţi, şefu!”

„X” a ajuns director de serviciu deconcentrat. „Y” a ajuns mare într-un minister. „Z” a prins o funcţie babană într-o agenţie. Iar altul are un cuvânt greu de spus în nu ştiu ce direcţie… oricum, funcţii călduţe, cu venituri onorabile. „Cum Dumnezeu reuşesc?!”, se întreabă cunoscuţii, căci nu-i recomandă nimic. Nici CV-ul, nici inteligenţa, nici competenţele. Uneori nici cazierul. Şi totuşi, ajung.

Pentru că, de 20 ani, în România, pentru a ajunge „mare” undeva, important e să te „recomande” PARTIDUL. Iar „malaxorul de partid” frământă, frământă şi de 20 de ani tot scoate la suprafaţă doar „cocoloaşele”. De aia ne-am trezit… cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Va recomand sa cititi si: Prefectul îşi vinde serviciile PSD-ului

Cum ne-a crescut Dumnezeu PIB-ul

Economia românească a crescut în perioada iulie-septembrie cu 4,4%, cel mai ridicat avans trimestrial din ultimii trei ani. Cine credeţi că ne-a scos din rahat, pardon, colaps? Ei bine, spun analiştii, principalul „vinovat” este agricultura, care a adus PIB -ului un plus de peste două procente.
Nu vă bucuraţi, însă, plusul acesta nici pe departe nu reprezintă un prim pas spre normalitate, spre ieşirea din criză. E doar o picătură de speranţă într-un ocean de incertitudini şi frământări. Şi nu mă refer aici neapărat la contextul economico – financiar european sau mondial, ci la faptul că această creştere economică înregistrată acum e doar o întâmplare. Ea nu are o bază sănătoasă, stabilă, previzibilă şi musai repetabilă. Ci, mai degrabă, e rezultatul unui noroc cu carul, venit de sus, din cer.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Ce bine ne-ar fi!

Dacă nu am mai fi măcinaţi de orgolii. Dacă am fi capabili să ne evaluăm sincer şi corect, să ne recunoaştem defectele şi să nu ne exagerăm calităţile. Dacă am lua în considerare sfaturile bune, fără a ne gândi că în spatele lor, musai, trebuie să fie şi interese ascunse. Dacă uneori n-am da dovadă de mândrie exagerată. Dacă am ajunge să înţelegem că fiecare dintre noi este important, dar de importanţa unei roţi într-un imens angrenaj. Ne-ar fi mult mai bine dacă nu am mai fi egoişti. Dacă ne-am învinge mentalităţile şi am reuşi să ne smulgem din micimea vieţii individuale. Am începe astfel să descoperim şi lumea de dincolo de gardul curţii fiecăruia dintre noi. Cititi mai departe in Obiectiv – Vocea Brailei.

Iar aici gasiti materialul Megaafacerea Cluster Baragan.