Mai mult de jumătate din pâinea produsă în România provine din economia subterană, în sectorul morărit-panificaţie evaziunea fiscală depăşind 70%. În general, agricultura românească pare raiul banilor negri, ultimele cifre făcute publice de actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, indicând pentru această zonă o evaziune fiscală de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Iar precizările acestea n-au fost făcute aşa, aiurea, pe un hol de minister, ci exact într-o conferinţă de presă, la Bruxelles. Conferinţă în care mesajul ministrului a fost clar:… cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.
E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa
martie 16, 2012Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.
Ia cu apă şi cu sare, neamule!
martie 13, 2012O bucată de carne de porc de 985 grame, trecută printr-o maşinărie de injectat saramură, a ajuns în doar câteva secunde să cântărească 1.520 de grame. Peste 500 de grame în plus, cât ai clipi. Experimentul, realizat în laboratoarele Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, prezentat de un post de televiziune în urmă cu câteva seri, m-a lăsat fără grai. Sincer, mă gândeam eu că ceva e în neregulă, am găsit deseori în punga vidată sau caserola de carne inexplicabil de multă apă, dar că nesimţirea poate ajunge până aici – să o umfle cu 50% – zău dacă am crezut! Şi, totuşi, aceasta e carnea pe care o cumpărăm din comerţ, specialiştii intervievaţi… cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.
Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf!
decembrie 9, 2011Aproape jumătate din laptele de pe piaţă este contrafăcut, iar 80% nu respectă normele legale privind conţinutul, etichetarea, transportul şi depozitarea. Informaţia a fost făcută publică zilele trecute de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi este rezultatul unei serii de analize de laborator, pe mostre prelevate din întreaga ţară, analize comandate de Autoritate. Conform rezultatelor, jumătate din laptele supus testelor a fost găsit neconform şi, culmea, de această dată nu e vorba doar de E-uri, ci pur şi simplu de nesimţire şi inconştienţă crasă. Pentru că în ceea ce noi consumăm ca fiind „lapte”, specialiştii au găsit sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină şi, evident, apă şi lapte praf. Cu alte cuvinte, cumpărăm cu bani grei (laptele se apropie tot mai mult de 5 lei/litru) şi ne hrănim copiii cu „otravă”. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.
Păi, poate, se mai înmoaie şi cornul în borş!
octombrie 19, 2011Cea mai bună prăjitură din lume dacă mi-ar oferi-o cineva zi de zi, şi la un moment dat tot mi s-ar acri! N-ar conta că e preferata mea, că e de cea mai bună calitate, că e gratis, că e tot ce vreţi dumneavoastră mai bun din lume. Într-o bună zi tot aş ajunge la saturaţie şi, pur şi simplu, n-aş mai putea mânca. Şi atunci, cum, Doamne iartă-mă, să îmi oblig copilul să mănânce porcăria aia de lapte – corn, pe care de atâţia ani ne-o vâră pe gât Guvernul? An după an, lună după lună, zi de zi. Să nu-mi săriţi în cap că aş fi vreo îmbuibată! Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.
Mârlanii de lângă noi
mai 27, 2011Mă enervează vecinul din blocul de vizavi, care, când ţi-e lumea mai dragă, încinge grătarul în faţa scării. Nu contează că e sâmbătă, duminică sau sărbătoare, că e o seară răcoroasă după o zi toridă şi, poate, vrei să-ţi laşi şi tu ferestrele larg deschise, să intre aerul curat. Nu, domnule, el aproape în fiecare zi pofteşte la grătar. Şi, n-ai încotro, te baricadezi în casă, altfel mirosul şi fumul ar fi de nesuportat. „Fii liniştită! E bine!”, îmi spune prietena mea de fiecare dată când mă plâng, „Vecinii mei fac grătarul direct în balcon, miroase de parcă ar pune focul la mine în sufragerie”. Mai departe puteti citi AICI.
Miercurea de ras. Din nou problema.
aprilie 21, 2011Într-o zi toridă de vară, când văzduhul zângăneşte de gâze, pe o pajişte mică şi verde cu aria 3,5 hectare pasc doi cai de aceeaşi culoare şi prăsilă, care diferă între ei numai prin faptul că unul are coada legată. Pajiştea are formă de paralelogram şi un cal mănâncă iarbă, mişcându-se pe diagonala acestuia, iar celălalt – pe laturi. Care din aceşti cai va mânca mai multă iarbă într-o oră, dacă au poftă de mâncare egală şi pătura vegetală a pajiştei este la fel pe toată suprafaţa?
Au îmbulinat-o!
aprilie 4, 2011
Vă mai amintiţi galantarele acelea aproape goale, din care doar merluciul congelat sau creveţii vietnamezi rânjeau parcă-n batjocură?! Vă mai amintiţi cum stăteam cu noaptea-n cap la cozi interminabile pentru… de multe ori nici nu ştiam pentru ce!? Dar cum ni se numărau dumicaţii, cum ni se porţiona fiecare îmbucătură: câteva grame de parizer, câteva felii de pâine, o urmă vagă de unt, o cană de lapte, una de făină sau orez?
Ei, sigur că da, n-a murit nimeni de foame pe vremea aceea! Dar numai noi, generaţiile care am crescut aşa, ştim câte pofte am fost nevoiţi să ne înfrângem sau cât ne-am căznit să ne prefacem că ni le împlinim cu surogate! Cititi mai departe AICI.
Bulină pentru otrava din alimente
martie 28, 2011
Mănânci ce vrei, gusturile nu se discută. Mănânci ce poţi, responsabilitatea alegerii este a ta. Dar ştii cu adevărat ce mănânci? Alimentele pe care le consumi sunt sigure pentru sănătatea ta? De cele mai multe ori aceste întrebări vin din partea medicilor, în special a nutriţioniştilor, dar şi a celor care militează pentru o hrană sănătoasă, pentru un stil de viaţă sănătos. Evident, oricare dintre noi ar spune categoric DA produselor naturale. Teoretic, pare simplu. În practică, însă, nu e deloc aşa. Şi ar fi bine să recunoaştem: alimentaţia noastră depinde de o serie de factori care, vrem, nu vrem, ne influenţează alegerile. Programul de lucru, timpul pe care fiecare dintre noi este dispus să-l aloce aprovizionării şi preparării hranei, dar mai ales veniturile, sunt, de fapt, cele care ne dictează „dieta”. Cititi mai departe AICI.
De la ridicol la absurd
martie 10, 2011Importăm ceapă, usturoi, fasole, praz, cartofi, morcovi, păstârnac, ţelină, ardei, roşii. Importăm, de asemenea, mere, pere, struguri, pepeni, prune. Salată, ridichi, ba chiar şi mărar sau pătrunjel verde. Pieţele, aprozarele, marketurile sunt ticsite cu fructe şi legume din import, aduse de peste mări şi ţări. Tot ce vrei găseşti pe rafturi. Cartofi din Spania, Franţa sau Egipt. Roşii din Turcia sau Siria. Usturoi din China. Varză sau sfeclă roşie din Germania. Ardei din Portugalia sau Olanda. Struguri din Africa, prune şi nuci din Brazilia. Toate acestea în condiţiile în care ţăranii noştri , după ce le produc, cu mare chin, le aruncă an de an la gunoi sau în troaca porcilor. Cu tonele. Fie că-s prea mici, fie că-s pătate sau „lovite”, fie nu dispun de maşini de sortat şi ambalat. Sau pur şi simplu pentru că nu are cine să le cumpăre. Iar când se găseşte câte-un doritor, doar că nu le cere pe degeaba! Şi asta pentru că nu avem depozite, dar, mai ales, pentru că industria prelucrătoare, care ar fi putut exploata acest potenţial, e deja la pământ – un exemplu local, cazul Zagna Vădeni.
Cititi mai departe AICI.