O moarte care spune prea mult

Martie 23, 2012

Un bărbat în toată firea, care pleacă să se distreze într-un club cu baioneta în buzunar, nu are nicio scuză. De aceea, declaraţia criminalului din Hipodrom cum că ar fi fost nevoit să ucidă mi se pare doar o încercare de a explica un gest barbar. Da, de acord, e posibil să fi fost provocat, dar, Dumnezeule, fii bărbat, apără-ţi orgoliul bărbăteşte sau lasă oamenii legii să rezolve situaţia.

S-au îmbrâncit în club, s-au bătut afară, sirenele poliţiei se auzeau deja, de ce nu s-a oprit!? Doar el ştie. A pornit în fugă după băieţi şi doar ghinionul, se pare, a făcut ca primul ajuns să fie George Gurău. Putea fi oricare altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă…  cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa

Martie 16, 2012

Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


Crăciunul sufletului meu

Decembrie 24, 2011

Iubesc Crăciunul. Dintotdeauna l-am iubit. Necondiţionat. Îl iubesc acum, om în toată firea, la fel de mult cum îl iubeam şi când eram de-o şchioapă. Iar Crăciunul, de fiecare dată, m-a răsplătit pe măsura iubirii mele.

Am avut şi ani mai răi, şi ani mai buni, ani cu împliniri, ani cu deziluzii, ani mănoşi, ani mai sărăcăcioşi, dar, de fiecare dată, de Crăciun m-am rupt de tot şi de toate şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să trăiesc magia. Şi am reuşit chiar şi atunci când în viaţa mea lucrurile nu stăteau chiar „pe roze”. Am reuşit pentru că, înainte de orice, pentru mine Crăciunul înseamnă amintiri. Multe amintiri. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 


Pentru 6 milioane, eu nu mă dau dimineaţa jos din pat!

Noiembrie 25, 2011

Îi vedea în fiecare dimineaţă. Puţin după ora 8.00, îşi făceau apariţia printre standuri şi tarabe. Un băieţel de 9 – 10 ani şi o fetiţă de vreo 7. Neîngrijiţi, slăbuţi, cu ochii cârpiţi încă de somn. De milă, vânzătorii le dădeau ce aveau la îndemână, un fruct, un covrig, o pâine, o bucată de salam, o felie de brânză. În jumătate de oră încărcau o sacoşă şi dispăreau. Până a doua zi, când povestea se repeta. Într-o dimineaţă rece de toamnă, însă, când i-a văzut tremurând în nişte bluziţe subţiri şi cu picioarele în nişte şlapi rupţi, fără şosete, nu a mai rezistat. Avea acasă doi copii, cam de aceeaşi vârstă, cum să rămână indiferent?  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


Condamnaţi la „suspendare”

Septembrie 15, 2011

1 milion de euro. Atât au primit ca despăgubire din partea unei firme de asigurări familiile a două fetiţe, victime ale unui accident rutier. Eveniment în urma căruia una dintre copile a murit pe loc, iar cealaltă a rămas schilodită pe viaţă. „Suma reprezintă cea mai mare despăgubire RCA acordată vreodată în România, este consistentă şi mulţumitoare”, apreciază avocaţii şi specialiştii în asigurări. Oare? – mă întreb eu, ca părinte. Şi-mi răspund categoric: NU. Toţi banii din lume nu ar fi suficienţi pentru a compensa viaţa sau sănătatea unui copil. Şi, mai mult, nu aş considera consistentă nicio sumă, dacă în schimbul ei ar trebui să fiu de acord şi cu o sentinţă prea blândă dată vinovatului. Toţi banii din lume, ca mamă, nu m-ar determina să am sufletul împăcat ştiind că cel care mi-a ucis sau schilodit copilul a fost condamnat CU SUSPENDARE.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


Cronica unei nebunii anunţate

Septembrie 7, 2011

Spirite încinse, acuzaţii, cereri de demitere a ministrului, discuţii pătimaşe. O politizare excesivă a unei situaţii, triste ce-i drept, dacă ne gândim la cifre, dar, trebuie să recunoaştem, previzibilă. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă aşteptaţi la o minune, adică la un procent onorabil de promovabilitate la sesiunea a doua a bacalaureatului, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu era cazul să ne facem speranţe deşarte. Da, matematic pare dezarmant – nici măcar 2 copii din 10 nu au reuşit să obţină media 6 -, dar dacă privim cinstit şi corect dincolo de aceste date, o să înţelegem: nici nu avea cum să fie altfel în condiţiile date. Iar când spun condiţiile date nu mă refer nici la subfinanţarea sistemului, nici la calitatea elevilor sau cadrelor didactice, ci pur şi simplu la faptul că, sincer, nu ştiu câţi dintre cei 8 respinşi ar fi avut ce căuta în acest examen. Cum să te aştepţi la rezultate remarcabile de la nişte copii aduşi „cu forţa” la liceu, trecuţi de la un an la altul mai mult de milă sau de silă, ca să nu se desfiinţeze clasa! Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 


Pe tocuri, între ape

August 5, 2011

Nu am scris o dată despre problemele din învăţământ, fie că a fost vorba despre program sau programe şcolare supraîncărcate, examene măsluite sau trucate, nedreptăţi, corupţie, finanţare, lipsă de disciplină, dezinteres etc, să nu îmi sară în cap oameni din sistem. Şi îi înţeleg, într-o anumită măsură, e normal să fie aşa. Din cancelarie, şcoala românească se vede altfel decât din bancă sau din afara zidurilor şcolii. De la catedră, problemele care macină sunt altele decât cele resimţite din spatele băncilor sau dintr-o redacţie de ziar. Şi apoi, şcoala românească e un subiect atât de complex, care include atât de mulţi factori, încât mi se pare normal ca atunci când îl supui dezbaterii să apară controverse.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Iar aici gasiti impresionanta poveste a celor doua DOAMNE de poveste.