Primarii brăileni cer statului să finanţeze reabilitarea sistemului de irigaţii

 

În 1989, România dispunea de peste 3 milioane de hectare amenajate pentru irigaţii, iar pe mai bine de 2 milioane de ha se executau lucrări pentru combaterea eroziunii solului. În primii ani de democraţie, sistemul de îmbunătăţiri funciare a fost aproape devastat, mii de hectare de amenajări fiind distruse prin furturi sau vandalizări. În prezent, abia dacă se mai pot iriga, la nivel naţional, vreo 500 de mii de hectare, şi acestea cu costuri uriaşe. Inconştienţa acelor ani se plăteşte scump acum, la fel de scump cum se plăteşte şi inconştienţa cu care ani la rând am decimat pădurile. Iar lucrurile acestea se resimt acut şi în verile toride şi secetoase, dar şi în primăverile şi toamnele capricioase sau în iernile tot mai lungi şi mai grele. Iar primii care le resimt sunt agricultorii, ajunşi în situaţia de a privi aproape neputincioşi cum se alege praful de munca lor, culturile suferă, iar terenurile se degradează. Cititi mai departe  AICI.

Publicitate

Electrica usucă irigaţiile

„Sistemul de irigaţii este, cu contribuţia mai multor factori, una din cele mai mari catastrofe ale României”, spunea cu puţină vreme în urmă ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. Iar dacă privim atent la ce s-a întâmplat anul trecut, când s-au aplicat udări pe mai puţin de 5% din suprafaţa irigabilă a ţării, şi analizăm premisele sub care se discută acum declanşarea şi derularea campaniei de irigaţii de anul acesta, îi dăm deplină dreptate. De ce a devenit atât de acută în ultimul an problema irigaţiilor, când de 20 de ani doar ne plângem de milă şi ne acuzăm că am asistat fără nicio reacţie la distrugerea sistemului!? Simplu. Dacă până în 2009, prin banii alocaţi de guvern ca sprijin financiar, agricultorii se mai descurcau cum, necum, în 2010 Uniunea Europeană a interzis României acordarea oricăror subvenţii destinate udării culturilor. Cititi mai departe AICI.