Incoruptibilii n-au loc în rai

Nu în paradisul acesta fiscal, în care se scaldă agricultura românească de mai bine de 20 de ani! Ce tunuri, ce ţepe, câte netrebnicii a înghiţit pământul acesta, câte averi colosale s-au ridicat pe seama lui! Câţi politicieni nu au făcut carieră „subvenţionându-se” cu bani din pământ! Asta în timp ce alţii, adică fraierii care au visat la o pâine albă, cinstită, obţinută cu trudă şi sudoare, abia au reuşit să supravieţuiască. Dar asta e România, ţara contrastelor, a tuturor posibilităţilor, ţara în care a ajuns aproape la rang de lege expresia: „dacă un lucru merge bine, trebuie stricat”. Cu atât mai mult cu cât stricarea lui poate aduce o serie de avantaje haitei de şacali.  (Cititi mai departe in Obiectiv – Vocea Brailei )

Publicitate

Speranţa unui nou început

Forfotă mare. De câteva zile, oraşul s-a trezit din nou la viaţă. Cozi în magazine, cozi la semafoare, aglomeraţie în pieţe. Şi cum să fie altfel, când numărăm în ore timpul rămas până la Marea Sărbătoare a Învierii, când preoţii vor ieşi din altare şi ne vor chema să luăm Lumina. Dar până la momentul acela solemn – în care ne vom reaminti că mai presus de rosturile zilnice suntem creştini, în care ne vom gândi la biruinţa vieţii asupra morţii, la triumful binelui, la iertarea păcatelor – mai sunt câteva ore. Ore în care, voit sau forţaţi de împrejurări, ne vom comporta, probabil, şi … cititi mai departe AICI…

Lansare de carte la Cercul Militar

Cercul Militar găzduieşte astăzi, începând cu ora 13.30, lansarea cărţii „Cântece din prepeleac – Cronica pictată-n rime”, ce poartă semnătura lui Marian Ilie.
Volumul cuprinde o serie de parodii scrise la sfârşitul anilor ’80-începutul anilor ’90, perioadă în care Marian Ilie era ofiţer de legătură în cadrul Secţiei Legături Externe (SLE) din Marele Stat Major.

E greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti aşa

Cu aceste cuvinte îşi începe mărturisirea o elevă de 9 ani, din Statele Unite. Clipul l-am găsit întâmplător pe internet şi face parte dintr-o amplă campanie derulată de autorităţile de peste ocean, menită să sensibilizeze opinia publică faţă de dramele pe care le trăiesc zi de zi copiii obezi. Întâmplările triste, situaţiile umilitoare cărora trebuie să le facă faţă, la şcoală, acasă, în societate, despre care copila povestea cu lacrimi în ochi, mi s-au părut de-a dreptul sfâşietoare. Niciun copil din lumea aceasta nu ar trebui să treacă prin acest calvar. Nicio mamă din lumea aceasta nu ar trebui să … cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.

Piaţa Mare – Cherrrrceaaaa!!!!!

Oricâte eforturi s-au făcut în ultimii 20 ani, oricâţi bani s-au cheltuit, la Brăila, transportul în comun de persoane n-a mers şi nu merge. Nici măcar introducerea în piaţă a unui serviciu privat nu a reuşit să normalizeze situaţia, astfel încât, ca brăilean, oricât ai vrea să fii de binevoitor, când vine vorba de transportul în comun, public sau privat, tot reproşurile sunt primele care îţi vin în minte. Şi asta pentru că a călători prin acest oraş cu un mijloc de transport în comun înseamnă nervi, aglomeraţie, praf, hârburi, manele, transpiraţie, înjurături, fum de ţigară. Nu au reuşit şi pace să impună un transport civilizat, sigur, fluent, elegant.

„Braicarul” n-a fost capabil niciodată să… cititi mai departe in ” Obiectiv – Vocea Brailei” 

A verde crud

Asa miroase simfonia asta nebuna ce da culoare vietii mele. Daca ar exista un soare verde, mi-ar placea sa capat bronz verde, iar in loc de par sa am alge. Si sa miroasa totul in jurul meu a sare, a nisip, a valuri inspumate ce aduc cu ele imensitatea. Daca ar exista un soare verde, mi-ar placea sa ma bronzez, sus, pe crestele muntilor, in verde, iar in loc de par sa-mi pieptan crengi crude de brad. Sa miroasa totul in jurul meu a vesnicie, a padure, a trainicie, a susur de izvor, a pamant. Gandurile mele ar fi toate pure precum verdele, inima mea ar fi calda si ar dainui peste anotimpuri, peste ani, peste distante.

Mârlanii de lângă noi

Mă enervează vecinul din blocul de vizavi, care, când ţi-e lumea mai dragă, încinge grătarul în faţa scării. Nu contează că e sâmbătă, duminică sau sărbătoare, că e o seară răcoroasă după o zi toridă şi, poate, vrei să-ţi laşi şi tu ferestrele larg deschise, să intre aerul curat. Nu, domnule, el aproape în fiecare zi pofteşte la grătar. Şi, n-ai încotro, te baricadezi în casă, altfel mirosul şi fumul ar fi de nesuportat. „Fii liniştită! E bine!”, îmi spune prietena mea de fiecare dată când mă plâng, „Vecinii mei fac grătarul direct în balcon, miroase de parcă ar pune focul la mine în sufragerie”. Mai departe puteti citi AICI.

Inima mea, alb infinit

Imi socotesc anii dupa florile lor. Si asta pentru ca de ziua mea infloresc salcamii. De fiecare data, pentru mine inca o primavara incepe cu ei. De fiecare data, dau petrecere in cinstea lor si le asez florile in capul mesei, ca pe niste oaspeti de seama. Trimit soli in toate colturile zarii, iar acolo unde solii nu ajung, razbate in zorii diminetii strigatul meu. Venitiiii, au inflorit salcamii, haideti sa ne imbatam!

Indulgenţă hidoasă şi urât mirositoare

Se ştie, dacă azi arunci la întâmplare o pungă de gunoi, mâine, în jurul ei, găseşti alte 10. Gunoiul la gunoi trage, iar halda creşte văzând cu ochii. Problema asta cu gunoiul, tipic românească, e veche de când lumea. Periferiile, zonele mai puţin umblate, vetrele abandonate, chiar dacă sunt situate în buricul târgului, atrag mizeriile ca nişte magneţi. Dintotdeauna a fost aşa, chiar şi pe vremea comuniştilor. Ţine de educaţie, cred eu, de conduita civică a fiecăruia. Iar unde educaţie nu e, lipsa celor 7 de ani de acasă ar trebui suplinită de amenzi. Sancţiunile aspre ar putea rezolva, măcar parţial sau în timp problema. Cititi mai departe AICI.

Judecă tu!

Din ce aluat suntem plămădiţi noi, românii, de am ajuns să ne comportăm atât de barbar? Unde, pe drumul acesta lung al istoriei, ne-am pierdut „temelia sufletului” şi am început să scoatem la suprafaţă mai mult ce e rău? Nu sunt de genul celor care văd doar urâtul în tot ce ne-nconjoară. Dar mă tem că din ce în ce mai greu reuşesc să descopăr frumuseţea unui caracter, inocenţa unui chip, eleganţa unui gest. Tot mai greu întâlnesc bunăvoinţa, răbdarea, înţelepciunea, devotamentul. Cititi mai departe AICI.