Un penibil cât tot infernul

Februarie 17, 2012

„Nu puteam să îi las să doarmă pe scaune, în primărie… Păi, ei terminaseră pe la şapte jumătate seara… Nu se mai vedea om cu om, unde era să mă duc la oameni să le cer să îi primească… „.

Rar mi-a fost dat să aud o explicaţie mai jenantă, mai nemernică decât asta.

Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei „


Destine furate

Iulie 13, 2011

Emoţii şi lacrimi. Cu bucurie sau cu dezamăgire, ieri, absolvenţii de clasa a VIII-a au mai încheiat un episod din viaţă. Unora li s-a împlinit visul, au fost admişi exact unde şi-au dorit, altora, dimpotrivă, li s-au năruit speranţele.
Mă întorc în timp şi mă văd pe mine, copilă, în faţa listelor. Plâng. Sunt nemulţumită de rezultat, deşi fusesem admisă exact la liceul şi specializarea pentru care optasem. Nota însă era sub aşteptări. Eram conştientă că puteam mai mult, că unele dintre subiectele pe care le ratasem fuseseră floare la ureche. Eram sigură că meritam mai mult. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”.


Unde miroase a tamaie si pustiu

Mai 12, 2011

Satul meu. Ma duc ades cu gandul catre satul meu. De fapt, e satul parintilor si bunicilor mei. Dar ii spun asa, pentru ca asa am auzit la mama, la tata, la fratii mei. Sunt singura dintre ei nascuta la oras si, in ciuda faptului ca pentru rude am fost dintotdeauna „mezina facuta pa chiatra”, undeva in sufletul meu, acel loc a insemnat mereu acasa. Va pot povesti intr-o clipita cum arata gospodaria noastra, ulita noastra, asta desi, cand m-am nascut eu, din toata agoniseala „de chiaburi” mai ramasese doar un imens loc viran, acoperit cu gunoaie. Intr-o vreme, cei de la Sfatul Popular chiar indemnau vecinii sa-si arunce resturile acolo, sa se stearga orice urma a „razvratitului”. Citește restul acestei intrări »


Miercurea solidaritatii. Amalia.

Mai 4, 2011

Astazi am sa renunt la tema pe care o abordez de regula in aceasta zi. Si asta pentru ca cineva are nevoie, astazi, de solidaritate. Are nevoie de un semn ca ii suntem alaturi, ca ii intelegem drama si ca incercam sa ii intindem o mana de ajutor.

Amalia are doar 12 ani. Este bolnava de leucemie, iar parintii ei au ajuns la capatul puterilor. Este din orasul Ianca si a fost diagnosticata cu aceasta boala cand avea 6 ani. Si tot de atatia ani incearca sa o invinga.

Povestea cutremuratoare a Amaliei, fetita care se joaca cu moartea, o gasiti AICI.


Sa lupti, femeie, pentru cutia ta cu amintiri!

Martie 27, 2011
 
“Nu te mai smiorcai, ajunge ca te cheama Lacrima!”, i se spunea adeseori, chiar daca era abia de-o schioapa. Si i s-a spus azi, si i s-a spus maine, pana cand a crezut ca asa e normal, asa trebuie: sa treaca prin viata fara sa planga. Si nu a mai plans. Niciodata. Nici atunci cand a simtit durere, tristete sau deznadejde. Iar de teama ca lacrimile sa nu-i fie intelese gresit, a refuzat sa planga si de bucurie, s-a inchis intr-o carapace de nepatruns, si nimeni, niciodata, nu a stiut ce gandea cu adevarat acel copil timid si tacut. Citește restul acestei intrări »

Discriminare prost inteleasa

Septembrie 2, 2010


Zilele trecute m-a sunat prietena mea din Bucuresti. Era ingrozita, fiul ei, in varsta de 8 ani, fusese buzunarit si agresat in fata blocului. Un alt copil i-a luat cu forta 5 lei, i-a invinetit piciorul, i-a spart arcada si dus a fost. Niciunul dintre micutii care se jucau in fata blocului nu il cunostea, nu era din zona. Si, totusi, cand i-a intrebat cum arata, i-au descris cu greu si extrem de evaziv un pusti de cel mult 10 ani, slabut, murdar, brunet. Cam atat. Si-a intrebat fiul de ce nu a ripostat, iar el i-a raspuns: „N-ai spus tu, mami, sa nu lovesc niciodata un alt copil!? Si apoi era tigan, iar doamna invatatoare ne-a spus sa ne purtam frumos cu ei. Cu Vijai, la scoala, ne-am mai certat, dar nu ne-am lovit niciodata!”.

UPDATE: Aceasta este un altfel de discriminare….

Citește restul acestei intrări »


Am mai rămas 67

Septembrie 1, 2010

Trebuie să reparăm acoperişul. De câteva săptămâni doar despre asta se vorbeşte în bloc. Eu una, când am auzit, am intrat în panică. Ştiu ce cheltuială presupune o asemenea lucrare – ar fi a treia în cei 8 ani de când locuiesc aici. Şi la fel de bine ştiu că, de data aceasta, efortul va fi enorm. Am încercat să vorbesc la administraţie.

Cititi mai departe aici.