Un penibil cât tot infernul

„Nu puteam să îi las să doarmă pe scaune, în primărie… Păi, ei terminaseră pe la şapte jumătate seara… Nu se mai vedea om cu om, unde era să mă duc la oameni să le cer să îi primească… „.

Rar mi-a fost dat să aud o explicaţie mai jenantă, mai nemernică decât asta.

Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei „

Publicitate

Crăciunul sufletului meu

Iubesc Crăciunul. Dintotdeauna l-am iubit. Necondiţionat. Îl iubesc acum, om în toată firea, la fel de mult cum îl iubeam şi când eram de-o şchioapă. Iar Crăciunul, de fiecare dată, m-a răsplătit pe măsura iubirii mele.

Am avut şi ani mai răi, şi ani mai buni, ani cu împliniri, ani cu deziluzii, ani mănoşi, ani mai sărăcăcioşi, dar, de fiecare dată, de Crăciun m-am rupt de tot şi de toate şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să trăiesc magia. Şi am reuşit chiar şi atunci când în viaţa mea lucrurile nu stăteau chiar „pe roze”. Am reuşit pentru că, înainte de orice, pentru mine Crăciunul înseamnă amintiri. Multe amintiri. Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

Cele cinci

De primit am primit-o inca de saptamana trecuta. Am promis ca o preiau, dar am amanat pana acum pentru ca mi s-a parut numai buna de incheiat anul blogosferic. Ati ghicit, este vorba despre o leapsa, si nu oricare, ci una care presupune un bilant. Evident, bilant de an.
Pentru mine, 2010 nu a fost un an grozav. A avut si bune, dar si rele, ba chiar, acum cand trag linia, bag seama ca mai multe rele. Dar a trecut, asa cum am trecut si eu peste toate. De regula sunt nostalgica in aceasta perioada, imi amintesc lucrurile frumoase intamplate peste an. Acum sunt doar nerabdatoare. Sa treaca, sa se duca, sa pot spera ca va incepe un an mai bun.

Paduri ce-ar fi putut sa fie…

 

In fiecare an, la 22 aprilie, se sarbatoreste Ziua Planetei Pamant, o manifestare ce se doreste a fi un semnal de alarma pentru protejarea mediului inconjurator, o zi in care sa militam pentru un mediu mai curat si nepoluat. 

Zapada mieilor

Capricioasa iarna am mai avut! Capricioase babe, bine ca anul acesta am ascultat de Busu si buletinul lui meteo si nu mi-am ales niciuna. Nu de alta da tot anul as fi stat cu sufletul la gura in asteptarea „relelor” prevestite. Asa, viata va curge in sensul ei firesc, primavara, vara, toamna si din nou iarna.
De ce s-o fi lasand iarna asta asa greu dusa? De multi ani nu a mai fost atat de insistenta! S-o fi gandind ca daca tot a lovit criza asa rau prin toate cele, macar zapada sa avem din belsug!?
Zapada, deci belsug… oare se va confirma chestia asta?

Cand ninge asa

Si a-nceput din nou sa ninga. In disperare, iarna plange iar. Si plange-amar, si plange dens, si plange in nestire. Plange a instrainare. Doar Crivatul ii e aproape. Doar el o intelege. Doar el stie ce putin i-a mai ramas! Si amandoi se jeluiesc. Si impreuna rabufnesc zdrobindu-si toata furia de ferestre. Furia sau tristetea ca vor pleca? Pentru ca amandoi au venit, amandoi vor pleca intr-o buna zi.
Cand ninge asa, mi-as dori sa stiu sa scornesc versuri sau sa posed galsul marii. Cand ninge asa, mi-as dori sa stiu sa ma joc cu culorile si sa framant lutul. Mi-as dori sa stiu sa-i compun iernii o poezie, un cantec, sa-i dedic o pictura, o sculptura, sa-i imortalizez intr-un fel toata furia si frumusetea, intr-o opera, oricare, pe care s-o expun in tihna peste an. Mi-a fost tare dor de iarna asta, de multi ani o astept. Dar acum, gata, cred ca e de ajuns!