Bei ce poti, dar stii ce bei?

Dupa decenii de nepasare, in sfarsit, si pentru Romania, protejarea mediului inconjurator a devenit o prioritate. Pe de o parte, aceasta atentie deosebita este o cerinta a Uniunii Europene, dar pe de alta, este si o necesitate. Am distrus prea multe habitate, am pierdut specii rare din flora si fauna, ne-am otravit cu buna stiinta pamantul si apa, am defrisat padurile, iar acum, natura incepe sa se razbune. Secete, inundatii, alunecari de teren, temperaturi extreme, invazii de boli si daunatori, virusi nemaiintalniti, ape poluate, toate acestea sunt repercursiuni ale nerespectarii bunului dat de Dumnezeu.

La Braila de exemplu, dupa inchiderea marilor combinate poluatoare si dupa saracirea progresiva a agricultorilor, atmosfera si solul sunt la adapost. O poluare datorata unor emisii de gaze toxice, sau utilizarii excesive a pesticidelor, nu ar putea aparea decat accidental. Avem insa un bun pe care suntem obligati sa il protejam si pe care, din pacate, nu dam doi bani: fluviul Dunarea.

Fecalele, detergentii si celelalte reziduuri din canalizarea orasului si de la „Complexul de Porci”, toate se duc „virgine” in apele fluviului. Si asta pentru ca nici municipalitatea nici conducerea complexului nu au catadicsit sa se implice suficient in construirea unor statii de epurare a apelor reziduale. Se lucreaza ce-i drept, si la statia orasului, si la cea de la Complex, dar lucrarile par fara sfarsit. Timp in care toate resturile ajung in Dunare transformand-o intr-un adevarat WC public.

Astazi, 22 martie, de „Ziua mondiala a apei”, ar trebui sa ne gandim mai mult ca oricand ca, de fapt, Dunarea pentru noi nu este doar „groapa de gunoi” ci si singura sursa de apa a municipiului. 

22 martie a fost decretata „Ziua mondiala a apei” in decembrie 1992.

Publicitate