Leapsa de week-end!

Am primit sambata de la Madi (M’s blog) o leaspsa. Cica e la moda in blogosfera, dar cum eu mi-s atat de proaspata pe aceste meleaguri, a fost prima data cand m-am confruntat cu asa ceva. Mi-a luat ceva timp sa pricep cam despre ce e vorba, dar, dupa ce am tras cu ochiul pe la alte bloguri, zic eu m-am dumirit. Nu stiu daca am inteles bine ce trebuie sa fac, dar asa cum m-am priceput si eu, am incercat sa nu inchid cercul. Sincer, mi-a placut ideea si apoi si asa sunt in concediu o sapatamana asa ca, am raspuns unei provocari interesante. ce-a iesit, decideti voi!

Ne vrem viitorul inapoi!

In ultima vreme, tot mai multe semnale de alarma ne avertizeaza ca in multe din scolile romanesti, incet, incet, se instaureaza haosul. Tot mai multe scene de violenta se consuma in interiorul institutiilor de invatamant si in zonele din imediata lor vecinatate. Relatia profesor – elev s-a deteriorat, cancelariile devin adevarate cuiburi de viespi, iar colaborarea parinte – scoala pierde tot mai mult teren. Toleranta si libertatea prost intelese au facut ca de la an la an autoritatea cadrelor didactice sa stirbesca, si la fel respectul fata de scoala si interesul pentru actul de invatamant. Aceasta e realitatea.

Ruga fara titlu

Iata si prima poezie pe acest blog. Mirel I (a se citi Mirel intaiul – ha ha ha)) a acceptat provocarea. A ales tema propusa de John si, deci, o sa va delectati cu o poezie de dragoste.

Contraste

7,7 miliarde de lei vechi. Atât a costat reabilitarea unei porţiuni de 20 de metri liniari din taluzul falezei brăilene. Rezultatul este extraordinar, o zonă distinsă, elegantă, o îmbinare perfectă de formă şi culoare, plăcută ochiului. O zonă care te îmbie la plimbare şi meditaţie. Din păcate însă, după doar câţiva paşi, filmul se rupe şi te trezeşti dintr-odată, pe aceleaşi vechi alei pline de gropi, invadate de buruieni, excremente şi gunoaie. Şi te cuprinde furia. De ce doar atât, başca pe atât de mulţi bani?

Cititi mai departe…

Blestemul pamantului

Am stat mult pe ganduri daca sa postez sau nu acest material pe blog. Ma gandeam eu, agricultura nu e un domeniu care sa suscite interesul oricui, mai ales al unor persoane care n-au nici in clin nici in maneca cu ea. Si, totusi, vad din comentarii ca va atrag asemenea subiecte, si mi-am zis: hai sa-l punem, si ‘om vedea! Sper ca am facut o alegere buna, mai ales ca materialul nu e unul de specialitate. E lung insa, va avertizez din start. Dar, cred, interesant. Eu, una, il iubesc de-a dreptul. In el, am imbracat frumos in cuvinte multe din amintirile mele dar si foarte multe amintiri ale altora. De aceea cred ca poate fi considerat si o poveste. O poveste a povestilor pe care le-am ascultat si adunat in cei aproape 14 ani de presa. Sunt povesti spuse de oameni dragi mie, oameni cu care am batut judetul asta in lung si in lat. Din pacate, unii dintre ei nu mai sunt printre noi.
Materialul l-am scris in luna decembrie 2009 iar varianta lui integrala a fost publicata in editia speciala a ziarului „Obiectiv”, „Braila. 20 de ani”.

La cumpana dintre regimuri

Nu-i stiu numele. Nu stiu absolut nimic despre ea, decat ca s-a nascut la  cumpana dintre comunism si democratie. Mi-a transmis insa ca, citind cele scrise de mine in „Dupa 20 de ani”, a vrut si ea sa isi astearna pe hartie sentimente, trairi, perceptii, ganduri, intrebari sau raspunsuri. A incercat sa posteze aceste randuri ca un comentariu, fiind insa prea multe, wordpress nu i-a permis. Asa ca mi le-a trimis prin mail. Iar eu le postez acum, aici, pentru ca mi se par o dovada de maturitate, pentru ca mi se pare extraordinar de stiut pentru noi, parintii, cum se vede zbaterea asta a noastra de zi cu zi, din lumea lor inocenta. Cum ne vad ei trecutul, dar, mai ales, cum isi vad viitorul. Cum vad ei lumea de la „inaltimea” celor 20 de ani.

Jos masca!

Eu nu îmi permit să glumesc când vorbesc despre moarte. Nu îmi permit să o iau în râs, să fac speculaţii sau să o tratez cu superficialitate. Nu îmi permit să o acuz. Nu pot să îi cer socoteală. O cunosc bine. A fost de prea multe ori în casa mea ca să nu ştiu cât este de perfidă, de încrezută, de neiertătoare, de rece, de rea. O cunosc bine şi de aceea nu îmi permit nimic din toate acestea. De aceea, acum, nici nu glumesc, nici nu iau în râs, nici nu condamn, nici nu acuz. Doar îmi împărtăşesc nişte temeri.

Cititi mai departe.

Apă de ploaie cu lămâie

Din punctul meu de vedere, anul 2010 a început excelent. Prima veste bună: au fost eliminate accizele la produsele de lux. Păi, cum să nu îmi vină să sar în sus de bucurie la o aşa veste? Exact aceasta era cea mai mare dorinţă a mea, cea spusă în şoaptă la cumpăna dintre ani: să îmi cumpăr un iaht, cristaluri, o haină din blană de vulpe neagră (fiindcă cele din blană de oaie sau capră nu sunt vizate de această măsură), un set complet de bijuterii din platină cu diamante. Vă daţi seama, sunt în al nouălea cer, exact astea îmi lipseau ca să mă simt cu adevărat fericită! Cititi mai departe.