Şi-au încălecat pe-o şa …

… şi au refăcut povestea „Afacerea Stejaru” aşa: nu toate cele 13 hectare sunt vizate pentru a fi defrişate, este vorba doar de 4. Planul nu ar fi bătut în cuie, ci doar la stadiul de proiect. În plus, decizia finală va aparţine comunităţii şi va putea fi exprimată în cadrul unei dezbateri publice.

Ce glumă bună! Care va să zică, grupul acesta de „investitori” a reuşit să ajungă până aici fără ca cea mai vagă bănuială să răzbească, fără să ridice măcar un semn de întrebare, şi acum, dintr-o dată, opinia publică e cea care va decide. Nu zău! Păi câte afaceri nu şi-a realizat Caruz, de exemplu, cu „avizul” brăilenilor exprimat în cadrul „dezbaterilor publice”! Ce naiba! Pe pariu, dacă informaţia aceasta nu ar fi ajuns la urechile colegilor mei şi aceştia nu ar fi scris, opinia publică n-ar fi aflat şi s-ar fi trezit buimacă tocmai când buldozerele ar fi început să doboare copac după copac!? CITITI MAI DEPARTE AICI.

Materialele suport pentru acest editorial le gasiti AICI  (Vor sa taie Padurea Stejaru!)  si  AICI (Afacerea Stejaru – Cine se ascunde in spatele retrocedarii a 13 ha de padure)

Craciun fericit!

Ador Craciunul! Iubesc aceasta sarbatoare cu toata fiinta mea, cu tot ce inseamna ea, mai vechi sau mai nou. Ador colindele si colindatorii, iubesc fiecare crenguta din bradul meu frumos impodobit. Imi ador casa, acum mai mult decat in oricare alta  perioada a anului, frumos primenita si ornata cu beteala si luminite. Si imi mai e draga aceasta perioada din an pentru ca acum, mai mult ca niciodata imi amintesc de  copilarie. Imi amintesc de minunea de a ma bucura din orice, imi amintesc de puterea si tineretea parintilor mei, de dragostea cu care in fiecare an de sarbatori fratii mei cei mari veneau acasa. Imi amintesc si de povestile despre Isus, pe care mama, tata, ni le spuneau in fiecare iarna, cand ne adunam in jurul bradului, molidului si apoi al leandrului imens din casa mare – pentru ca in acei ultimi ani, cand „cureaua” se stransese la maxim, decat sa aduca in casa un brad din plastic, mama prefera sa impodobeasca leandrul.

Ala era tat’su!?

Era intr-o vacanta de iarna, sa fi fost clasa a II a sau a III a. Eram singura acasa si aveam o misiune foarte importanta. Scroafa statea sa fete si, cand a plecat la serviciu, mama mi-a lasat instructiuni clare. Intri in cocina din jumatate in jumatate de ora si la primul semn, strigi la cuscra. Ea stie ce are de facut. Cuscra era soacra fratelui meu cel mare si locuia gard in gard cu noi. Am respectat intocmai instructiunile si, pe la pranz, cand scroafa a dat primele semne ca i-a venit sorocul, am mers frumusel la cuscra si am anuntat-o.

Paduri ce-ar fi putut sa fie…

 

In fiecare an, la 22 aprilie, se sarbatoreste Ziua Planetei Pamant, o manifestare ce se doreste a fi un semnal de alarma pentru protejarea mediului inconjurator, o zi in care sa militam pentru un mediu mai curat si nepoluat. 

Zapada mieilor

Capricioasa iarna am mai avut! Capricioase babe, bine ca anul acesta am ascultat de Busu si buletinul lui meteo si nu mi-am ales niciuna. Nu de alta da tot anul as fi stat cu sufletul la gura in asteptarea „relelor” prevestite. Asa, viata va curge in sensul ei firesc, primavara, vara, toamna si din nou iarna.
De ce s-o fi lasand iarna asta asa greu dusa? De multi ani nu a mai fost atat de insistenta! S-o fi gandind ca daca tot a lovit criza asa rau prin toate cele, macar zapada sa avem din belsug!?
Zapada, deci belsug… oare se va confirma chestia asta?

Cand ninge asa

Si a-nceput din nou sa ninga. In disperare, iarna plange iar. Si plange-amar, si plange dens, si plange in nestire. Plange a instrainare. Doar Crivatul ii e aproape. Doar el o intelege. Doar el stie ce putin i-a mai ramas! Si amandoi se jeluiesc. Si impreuna rabufnesc zdrobindu-si toata furia de ferestre. Furia sau tristetea ca vor pleca? Pentru ca amandoi au venit, amandoi vor pleca intr-o buna zi.
Cand ninge asa, mi-as dori sa stiu sa scornesc versuri sau sa posed galsul marii. Cand ninge asa, mi-as dori sa stiu sa ma joc cu culorile si sa framant lutul. Mi-as dori sa stiu sa-i compun iernii o poezie, un cantec, sa-i dedic o pictura, o sculptura, sa-i imortalizez intr-un fel toata furia si frumusetea, intr-o opera, oricare, pe care s-o expun in tihna peste an. Mi-a fost tare dor de iarna asta, de multi ani o astept. Dar acum, gata, cred ca e de ajuns!