De ce avem nevoie de 8 Martie

Un elefant din gips, un peste din plastic auriu, o floare presata, o sticla in forma de inima din care mai razbat si azi urme vagi de miros de lacramioare, o iconita din tabla, innegrita de vreme, un sirag de margele din boabe de fasole lacuite, imagini ingalbenite, cu o fetita cu pampoane imense, o fetisoara vesela incadrata de manunchiuri de ghiocei sau zambile. Multe desene si snururi impletite. Lucruri inutile, ieftine. Nimicuri.

Nea Indrea Sobaru’

Cand l-am vazut prima data, sa fi avut vreo 6 ani, m-am speriat cumplit. Carunt, adus de spate, cu niste ochelari cu lentile groase „cat fundul de borcan”, cu glasul gros, dogit de tigarile „Carpati”, parea un tip croit dinadins pentru a speria copiii. Era un singuratic. N-avea femeie, murise cu multi ani inainte, nici macar nu apucase sa ii faca vreun prunc. Mirosea ciudat, a pamant galben si fum, iar hainele ii erau in permanenta pline de praf roscat de caramida. Si, totusi, daca iti infrangeai prima senzatie de teama, descopereai ca mainile lui batogite de munca, cu degetele groase ca niste carnati de Craciun, ingalbenite de nicotina, iti pot mangaia duios crestetul, iar ochii negri de sub sprancele stufoase te pot privi cu multa blandete.