Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf!

Aproape jumătate din laptele de pe piaţă este contrafăcut, iar 80% nu respectă normele legale privind conţinutul, etichetarea, transportul şi depozitarea. Informaţia a fost făcută publică zilele trecute de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi este rezultatul unei serii de analize de laborator, pe mostre prelevate din întreaga ţară, analize comandate de Autoritate. Conform rezultatelor, jumătate din laptele supus testelor a fost găsit neconform şi, culmea, de această dată nu e vorba doar de E-uri, ci pur şi simplu de nesimţire şi inconştienţă crasă. Pentru că în ceea ce noi consumăm ca fiind „lapte”, specialiştii au găsit sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină şi, evident, apă şi lapte praf. Cu alte cuvinte, cumpărăm cu bani grei (laptele se apropie tot mai mult de 5 lei/litru) şi ne hrănim copiii cu „otravă”.  Cititi mai departe in „Obiectiv – Vocea Brailei”. 

28 Responses to Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf!

  1. Popateapa spune:

    Într-o conferinţă, pe care Dan Puric a ţinut-o la Olteniţa, nu demult, spunea că potopul de informații negative pe care le primim fac parte dintr-un sistem bine pus la punct de anihilare a personalităţii individului în vederea unei mai ușoare manevrabilități a acestuia. Asa s-a distrus economia românească. Şi chestia cu laptele face parte din același sistem. Atunci când faptele se dovedesc a fi reale, atunci avem de-a face cu acțiuni criminale.

  2. Costin spune:

    @ Popateapa : nu trebuie sa ne spuna Dan Puric asta. daca privesti ca sistemul medical si invatamantul sunt distruse sistematic, ne dam usor seama ca un om prost este usor de manipulat, de condus.

    Nu ma mira faptul ca laptele este pe lista alimentelor proaste. Doar este aliment de baza. Ma mira ca doar 805, eu ma asteptam la 95%

  3. […] ce ziceţi : Alecu Racoviceanu, Alioşa Popovici, Amza Carmen,  Bogdan Marinescu, Cati Lupaşcu, Corina Creţu, Cristina Marcus,     Gondolin, Fragmentarium, Iosif Bulbe, Lupta de clasă, Madi […]

  4. […] a comment » In ciuda faptului ca situatia economica din ultima vreme e tot mai precara, eu una consider ca orice copil merita pe deplin un zambet si daca tot putem infaptui acest lucru care nu […]

  5. […] ceea ce se spune în  articolul de mai sus, domnule Ion Iliescu, tind să cred că,  am avut dreptate să trag semnalul de alarmă , pe care l-am tras, cu acel comentariu de pe blogul dumneavoastră: […]

  6. […] de bază, enunţate mai sus mi se par bune, aşa cum sunt ele expuse în acest fragment.  Dar noua turnură care o ia această Uniune,  prin intenţia de a crea Statele Unite ale […]

  7. deepiny spune:

    Am venit cu interes ca sa zic asa, sa-mi fie rusine dar inainte de asta nu ma pot abtine sa nu zic, dar iti vand un pont in premieră, verificat. Pe poarta Danone din Romania, n-a intrat niciodata nicio cisterna cu lapte, (sursa e din interior) – totul e facut din prafuri si altele

    iar acum „interesul” crezi ca poti sa scrii ceva despre asta din punctul tau de vedere?: https://deepiny.wordpress.com/

  8. […] and buy you! Veniţi şi voi de cumpăraţi: Alioşa Popovici, Amza Carmen, Bogdan Marinescu, Cati Lupaşcu, Patarnoiu Dana, Fragmentarium, Theodora Marinescu, Ioan Usca, Ionuţ Iancu, Ionuţ Pavel, LUPTA DE […]

  9. Am urmarit aceasta stire si pe tv dar corect mi se pare sa se publice lista firmelor vinovate. Vreau sa-i boicotez, vreau sa ma protejez dar presa se pare ca inca-i protejeaza.

  10. […]  Acum să învit şi alţi prieteni ai mei să vadă şi ei! Poate comandă vr-unul ceva! Alioşa Popaovici,  Amza Carmen, Bogdan Marinescu , Cati Lupaşcu, […]

  11. […]  Acum să învit şi alţi prieteni ai mei să vadă şi ei! Poate comandă vr-unul ceva! Alioşa Popaovici,  Amza Carmen, Bogdan Marinescu , Cati Lupaşcu, […]

  12. […] Ultima pensie, din  anul acesta, am primit-o pe 12 decembrie 2011. Aceeași sumă ca și anul trecut, după ce mi se furaseră cei 5,5%. Măgărie! Problema este că făcând socoteala, ce ar trebui să cumpăr pentru Crăciunul şi Revelionul de anul acesta, am văzut că mi-ar trebui o sumă dublă, pentru sărbători modeste, nicidecum decente. La aceeaşi listă de cumpărături ca anul trecut. Ma întreb, nu mai devreme decât la Paşte, anul viitor, ce voi  putea cumpăra, din lista de anul trecut. […]

  13. […] care a încredinţat-o uneia dintre nepoatele sale. Rugămintea sa era ca această   previziune să ajungă la o anumită dată la o persoană anume, care are misiunea de a o face cunoscută românilor. Explicaţia pe care ea a […]

  14. John from London spune:

    Eu va urez de pe acum multa sanatate , sper ca sunteti bine !
    In rest eu ce sa zic , ffff bine , planuri multe ,
    Cu drag Jonathan

  15. Nu se hotărăşte nimeni să-i demaşte pe borfaşi? Îmi lipseşte laptele cel de toate zilele şi tare-aş vrea să aflu în ce lapte mai pot avea încredere!

  16. […] Drăgan, Incertitudini, Carmen (Vis şi realitate), Dictatura justiţiei,Buimacii, Camely.  Cati Lupaşcu, Consiliu, Călin Hera, Daniel Urda,Moroşanu, G1b2i3, Raza de […]

  17. […] Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf! […]

  18. […] Drăgan, Incertitudini, Carmen (Vis şi realitate), Dictatura justiţiei,Buimacii, Camely.  Cati Lupaşcu, Consiliu, Călin Hera, Daniel Urda,Moroşanu, G1b2i3, Raza de […]

  19. […] Drăgan, Incertitudini, Carmen (Vis şi realitate), Dictatura justiţiei,Buimacii, Camely.  Cati Lupaşcu, Consiliu, Călin Hera, Daniel Urda,Moroşanu, G1b2i3, Raza de […]

  20. […] trăgând cu (ne)ochiul, pitit sub brad SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ (scenetă pentru clasele 3-4) Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf! Morgan Weistling Omar Khayyam – Vinul – eliberator Ia sarmaua-nfuriata!… Max Peter […]

  21. Mirela spune:

    Sărbători minunate, în sunet de colinde, miros de brad și cozonaci, clinchet de clopoței argintați și zeci de daruri sub pom.Bucurie alături de cei dragi și sănătate cât cuprinde! Crăciun luminos! 🙂

  22. […] Drăgan,Bogdan Onin, Incertitudini, Carmen (Vis şi realitate), Dictatura justiţiei,Buimacii, Camely.  Cati Lupaşcu, Consiliu, Călin Hera, Daniel Urda,Moroşanu, G1b2i3, Raza de […]

  23. Cristian Dima spune:

    Săebători fericite și un an mai bun!

  24. daurel spune:

    Sarbatori cu bucurii !

  25. […] duras33, Carmen, Alexandru, Derscanu, Luna pătrată, Bogdan, Ciupanezul, Anny, Teo Negură, Adela, Cati, Cora, Ionuţ, […]

  26. Cati Lupaşcu spune:

    Multumesc pentru urari. Craciun fericit si vouaaaa!!!!!!!!!!!!!!!

  27. […] Drăgan,Bogdan Onin, Incertitudini, Carmen (Vis şi realitate), Dictatura justiţiei,Buimacii, Camely.  Cati Lupaşcu, Consiliu, Călin Hera, Daniel Urda,Moroşanu, G1b2i3, Raza de […]

  28. deepiny spune:

    La multi ani Cati, tie si cititorilor tai!

Lasă un comentariu