Si a-nceput din nou sa ninga. In disperare, iarna plange iar. Si plange-amar, si plange dens, si plange in nestire. Plange a instrainare. Doar Crivatul ii e aproape. Doar el o intelege. Doar el stie ce putin i-a mai ramas! Si amandoi se jeluiesc. Si impreuna rabufnesc zdrobindu-si toata furia de ferestre. Furia sau tristetea ca vor pleca? Pentru ca amandoi au venit, amandoi vor pleca intr-o buna zi.
Cand ninge asa, mi-as dori sa stiu sa scornesc versuri sau sa posed galsul marii. Cand ninge asa, mi-as dori sa stiu sa ma joc cu culorile si sa framant lutul. Mi-as dori sa stiu sa-i compun iernii o poezie, un cantec, sa-i dedic o pictura, o sculptura, sa-i imortalizez intr-un fel toata furia si frumusetea, intr-o opera, oricare, pe care s-o expun in tihna peste an. Mi-a fost tare dor de iarna asta, de multi ani o astept. Dar acum, gata, cred ca e de ajuns!
Insa n-o cert ca nu se lasa dusa. Ba, chiar, incerc sa ii mai dau ragaz, o saptamana, doua. Iar pana atunci, ii iert si furia si plansul. Ii inteleg nebunia. Ce-ati vrea sa faca, acum, cand stie ca va trebui sa plece!?, decat sa ne ofere un ultim dans, o ultima reprezentatie: zapada si vant.
Ninge de ore bune si, poate, va mai ninge si la noapte. Si, poate, vom mai resimti o rabufnire, doua. Dar, intr-o zi, iarna tot va trebui sa plece! Si va pleca. Tacuta, trista, fara sa anunte. Nimanui nu-i va spune adio. Doar va pleca si va hoinari nebuna, munte cu munte, pana intr-o alta noapte. De decembrie. Cand va veni pe furis si va incepe o noua reprezentatie: zapada si vant.
Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte 
E zi de luni de faurar,zi de luni cu frig si-amar. Nori de plumb s-abat pe noi cernand fulgi si stropi de ploi.Fulgi greoi de nea murdara,cum e viata de afara.Vantul sufla si ne-ndeamna sa plecam la noi in tara.Vantule,eu te-as ruga,taci si-asculta ruga mea: Da-le din puterea ta la fratii din tara mea,La poporul meu sarman,ce-si duc traiul peste an.Fa-i vantule sa fie tari,si sa nu fie vasali ,Sa le dai putere mare sa nu treaca de razoare, cautand mila si-alinare la straini peste hotare!
IARNA-N LUME Iarna!cuvant si spaima,trosnete de lemne si sudalme. Iz de fum,de scrum si de cenusa,de dureri si chinuri,mori de vant cu pietrele-n catuse.Rani de timp pe frunti batrane,muiate-n ani si ani lumina.Timp oprit de huni de vant,fiara peste un pamant de nevoi, neocrotit si lasat la intamplare, blestemat sa zaca-n zale, sa astepte o-ndurare!Timp cu iz de intristare,plans tacut,geamat de dor,frig in suflete si gheata.Frunze-n vant strigand cu jale,ramuri stranse-n nepasare,cetini dalbe fara viata.Parca toate in cer se-nalta si-apoi cad incet in jos,incercand sa ne indoaie,sa uitam de:cum a fost?
Cer permisiunea sa intru si eu pe acest blog , apreciind modul de gandire al autorului; din pacate am mai pierdut din exprimarea romaneasca si voi folosi si alte cuvinte poate nepotrivite , dar sper ca ma veti accepta asa.
Cand eram copil, era iarna adevarata,adica cu multa zapada ; si o iubeam ; si iubeam si Crivatul ala care imi imaginam ca vine dela Rusi. Aveam troieni cat casa la marginea satului si ne strangeam acolo multi.Vremuri nostalgice pentru mine. Acum de cand se tot vorbeste de incalzirea globala , ca si cand noi putem sa intram in planurile naturii dirijate de Unul mult mai mare ca noi, multi credeam ca acele vremuri au apus. Chiar daca la multi nu le place ,dar ar trebui sa fim multumiti. E drept, ca e usor sa vorbesti de iarna grea sau de zapada multa, vazand-o la televizor sau pe internet, asa cum fac eu .Ne mai fiind de 10 ani iarna acasa , mi se pare frumoasa si buna, necesara.
Speram totusi ca va veni primavara si nu direct temperaturile de vara .
Cu bine …
Bun venit Silviu!
Aici nu ceri permisiunea la intrare. Vii cand ai timp si chef, pleci cand vrei.
Esti binevenit oricand, asa ca te mai asteptam.