Nea Indrea Sobaru’

Cand l-am vazut prima data, sa fi avut vreo 6 ani, m-am speriat cumplit. Carunt, adus de spate, cu niste ochelari cu lentile groase „cat fundul de borcan”, cu glasul gros, dogit de tigarile „Carpati”, parea un tip croit dinadins pentru a speria copiii. Era un singuratic. N-avea femeie, murise cu multi ani inainte, nici macar nu apucase sa ii faca vreun prunc. Mirosea ciudat, a pamant galben si fum, iar hainele ii erau in permanenta pline de praf roscat de caramida. Si, totusi, daca iti infrangeai prima senzatie de teama, descopereai ca mainile lui batogite de munca, cu degetele groase ca niste carnati de Craciun, ingalbenite de nicotina, iti pot mangaia duios crestetul, iar ochii negri de sub sprancele stufoase te pot privi cu multa blandete. Toata lumea il stia drept nea Indrea Sobaru’ , pentru ca, evident, el era cel care facea toate sobele din cartier, repara plitele naravase, curata cosurile de fum. Era aproape un artist, pe vremea aceea sobele se faceau din lut (in jurul nostru nimeni nu-si permitea soba de teracota), pe care, dupa ce se usca, sobarul il „taia felii”. Apoi, cu multa migala , lua fiecare felie si o modela ca pe o gravura. Imi amintesc, in casa mare ne facuse o soba cu un model floral, o tufa de macesi in floare, pe care, cel putin la inceput, veneau vecinele si de la 4 -5 strazi distanta sa o vada si sa “o comande” in cazul in care le era pe plac. De fapt, din ce am mai tras si eu cu ochiul prin alte case, florile erau motivul lui preferat. Cred ca iubea florile in general, altfel nu-mi explic cum in fiecare primavara curtea lui era prima in care infloreau ghioceii. De 1 Martie, noi fetele ne adunam ciotca si mergeam la el si faceam troc. Ii dadeam din martisoarele primite la scoala iar el ne dadea in loc cateva fire de ghiocei. Ca intr-un ritual, in urma noastra veneau baietii care aveau sarcina sa urce in ciresul din spatele casei si sa agate toate martisoarele de crengile lui. Astfel, la sfarsit de mai, cand se coceau ciresele, fiecare aveam un motiv bine intemeiat sa ii cotropim proprietatea: urcam in cires si ne cautam martisoarele. Acolo sus, mancam pe saturate, nimeni nu ne urmarea, dar de plecat acasa cu poala plina de cirese avea voie doar cel care reusise sa gaseasca cele mai multe martisoare.